Fara titlu

no name: o viata ai si aia
no name: simpla
eu: ooooo, ba devine din ce in ce mai complicata
eu: si la viata ta ce e asa de nesimplu?
no name: adica?
eu: adica ai aratat cu degetul ca viata mea e simpla
eu: a ta cu ce e mai speciala ca a mea?
eu: ca faci cam acelasi lucru ca mine
eu: cafea -> job -> casa -> net
eu: cu alternante prin rock
no name: da a mai intrat si cars races

Mda, cam la asta s-a rezumat highlightul serii mele. Ca am o viata simpla. A se citi "de cacat", daca macar putin am ajuns sa il cunosc pe autor. Plecand de la premisa asta (desi exista sanse considerabile sa ma insel), imi permit sa spun "UP YOURS SI MORI!". Mda, recunosc ca viata mea are nevoie de imbunatatiri care in mare masura depind de mine si doar de mine. Dar pe de alta parte... dude, hai sa lamurim ceva. Oricat de mare zmeu te-ai da, habar nu ai ce inseamna Liana. Sau ce makes Liana happy. Sau ce vrea Liana for that matter. Asa ca nu imi judeca TU mie viata. Mai bine revizuieste-o frumos pe a ta din care clar lipseste un CEVA mai mare decat CEVA-ul care ai tu impresia ca mi-ar face mie viata mai... nesimpla, ca sa satisfaca gusturile tale.

Asa, acum ca am reusit sa imi vars toti nervii zilei pe un cetatean vinovat doar partial... cum 360-le moare, probabil o sa-mi mut casuta mea aici.

Si fericirea e un lucru mic. O carte galbena citita fara sa poti sa o lasi din mana, la lucru. Vise despre un accelerat care va merge multe ore spre un "loc fara nume, catre orasul iubire" :) Asta ca sunt printre putinii muritori care chiar iubesc Bucurestiul. Mult. Dar care, ciudat, nu s-ar muta in el. Sau da? Probabil ca da. Dar nu acum, mi-ar complica prea tare viata (smiley care scoate limba urat).

Tarziu. Maine alta zi. Simpla. Ca viata mea, impartita intre oameni reali, ganduri inalte si... un pahar de cola.