M-am mutat... iar.

Pe WordPress. Ca sa fiu mai exacta, aici. So this blog will be... a memory :)

Nah... cititi-ma acolo :)

"Am 23 de ani si sufar de ceva"

Pentru ca periodic imi mai arunc un ochi peste StatCounterul simpatic din partea dreapta si pentru ca periodic mai dau peste cate o fraza care ma face in prima faza sa ridic o spranceana (da, pot sa ridic doar o spranceana) si pe urma sa ma pufneasca rasul am zis ca am tot dreptul sa copiez. Cu nesimtire. Fraza datatoare de titlu a trimis ceva muritor suferind de ceva (nu a vrut sa spuna de ce) taman in locul in care - periodic - mai dau eu din taste. Din ce in ce mai rar in ultima vreme, dar sufar de fericire cronica si nu simt nevoia - fiind eu suferinda de fericire cronica - sa aberez. Decat from time to time si atunci pierzand vremea si missing the point cu stil. Cu maaaaare stil. In paranteza fie spus nu stiu exact de ce yahoo-ul l-a trimis pe muritorul de 23 de ani suferind de ceva (repet ca nu sunt lamurita de ce suferea, poate faceam un brainstorm mondial sa rezolvam problema) taman aici dar ma impac cu gandul ca necunoscute sunt caile internetului. Ma intreb totusi de ce internetul trimite toti suferinzii, avizii de pornofullscreen, cautatorii de oameni ciudati fix pe al meu dor-de-mare. Punct blogspot punct com. Dar ridic din umeri si incerc sa imi aduc aminte the point of the blog.

Cu un avant razboinic demn de rascoala lui Horea, Closca si Crisan azi am aterizat in fata unui calculator. La scoala. Unde 2 ore am incercat sa pricep cu a mea inteligenta naturala (care lately tinde spre un 0 mai absolut decat temperaturile de afara in perceptia mea) povestile despre inteligenta artificiala, sa imi si iasa un program in ProLog si sa ma si gandesc ce mama lui Stalin fac cu licenta. Daca voi ajunge la ea. Dar avand in vedere ca I will get my ass kicked si altfel decat la Worms, nu tare am de ales decat sa ajung la ea. Evident ca dupa o vara intreaga in care STIAM cu cine o sa fac mareata licenta, in care oscilam "a CONTI sau a nu CONTI" (s-a ales varianta "a nu" partial din lene dar mult mai tare din cauza ca eu si Timisoara am divortat in niste termeni care presupun vizite scurte si rare si in nici un caz interactiune de 3 luni) atunci cand nu stiam atat de tare... deci evident ca dupa vara asta acum a aparut o alta varianta care m-a aruncat direct pe google atunci cand am ajuns acasa, a dus la descarcarea de sute de pagini de documentatie si a generat o tona de mesaje existentiale in care - evident - imi plangeam de mila si imi blestemam soarta de student in anul 5 la POLI. Si toata agitatia asta a dus la o mareata cadere a internetului. Asa ca am ales varianta somn. Pe la 7 si ceva. De asta la 3 jumate eu stau si aberez pe monitor. Si din cand in cand mai fac pauze de google, cand imi mai vine cate o idee. De milioane, cum ar zice OCS. De milioane de nervi si dileme, completez eu. Evident ca maine o sa fiu adormita si habar nu o sa am pe ce lume sunt, evident ca maine o sa apara ALTCEVA si ca tot ce am construit azi se va reinventa simpatic. Urmarea vor fi (alte) jdemii de mesaje in care o sa imi plang de mila si o sa imi blestem soarta de om in anul 5 la POLI. Si poate, doar poate, pana de Craciun / Revelion o sa ajung la o concluzie cat de cat normala, geniala, wable. Dar nu ma bazez pe asta.

So... "am 23 de ani si sufar de ceva". Pentru ca licenta e in stadiul de acum 4 ani, e toamna idioata cu ploaie si frig si calorifere fierbinti, ma trezesc la ore la care oamenii normali respecta dreptul la unire al pleoapelor si dorm cand aceeasi oameni normali muncesc ca niste furnicute sindicaliste cu salarii marite in campanie, imbogatesc vodafoneului caruia o sa ii cer o bucata de statuie... dap, sufar de ceva. Monotonie plictisitoare cronica si dusa la extrem. Daaaar... ma fac eu mare. Just you wait!

Random despre nimic :)

E destul de greu sa ti se intample ceva relevant in 2 zile de zacere geniala, cu marlboro, cola, worms, cate o plimbare in ploaie la un suc / cafea cu oameni dragi pe care ii vezi ocazional... and yet, mi se intampla chestii geniale, chiar daca zac in casa. Ma rog, mi se intamplau. Dar se vor mai intampla. Si lately sunt foarte ocupata sa contrazic 2 etichete "geniale" care mi s-au pus de diversi cetateni de-a lungul timpului. Fuck off, muriti, I am not an Ice Princess. :)

Si sor-mea este de azi (inca) un sofer pe strazile prost asfaltate ale Romaniei. Si eu imi conserv in continuare statutul de pieton si - sper eu - o sa il mai conserv mult timp de acum inainte. Pentru ca si in cazul unui party monstru probabil eu si in nici un caz El voi cauta nemurirea :) Sau incepe sa fie discutabila si asta :))

Aaaaanyways... asta e un soi de random plin de nimic... doar ca nah, e my place in care pot sa fiu cat de random si plina de nimic vreau. ;)

Normal vs aberant

Normal este sa stii culoarea preferata a plodului, daca tot l-ai facut.
Aberant este ca plodul sa devina o obligativitate in agenda saptamanala.

Normal este sa pricepi cand omul nu are timp sau chef de povesti interminabile si interesante doar in conditiile in care exista o sticla de cola si 4 ochi.
Aberant este sa te enervezi si sa te uiti o ora la tavan cand omul nu are timp sau chef de povesti interminabile si interesante doar in conditiile in care exista o sticla de cola si 4 ochi.

Normal este sa opresti naibii inainte de trecerea de pietoni daca esti motorizat.
Aberant este sa iti stergi numarul de blugii mei! (Idiotul naibii!)

Si mai aveam. Dar undeva intre ora cu ochii in tavan si diverse interioare s-au dus naibii... Oricum aberantul are castig de cauza. Fucked up world, me and everything else.

Din culisele vietii de navetist (3)

Pentru ca in ultima vreme am fost ori prea sictirita, ori prea fericita, ori prea cu maseaua umflata sa mai bag in seama lumea din jurul meu, viata mea de navetist cu norma intreaga s-a desfasurat fara ups and downs. Pana azi. Azi...

Eu citesc o carte. Care carte, in sinea ei e destul de simplut scrisa, destul de previzibila si bla bla, dar m-a prins. Atat de rau ca umbla cu mine in rucsac. Si cum pret de 23 de minute nu am ce face, profit de ocazie sa vad ce mai fac aia. Buuuun.

Deci, recapitulam. Azi, eu, carte, ultimul loc din maxi. Caciulita bine trasa pe urechi (maselele stiu de ce, in ciuda soarelui din octombrie). Scot cartea, ajung la semnul facut din ceva invelitori de pain killers si urmaresc actiunea. Din carte, nu din jurul meu. La o statie oarecare se urca 2 oarecare. Care 2 oarecare isi stabilesc locul de calatorie langa al meu. Whatever. Ii auzeam oarecum susotind si razand pe infundate cand, la un moment dat, unul din ei nu se mai poate abtine probabil si exclama:

- Uite, ma, mai sunt fraieri care citesc carti.

Mi-am ridicat nasul cel carn din randurile mele, le-am aruncat o privire scurta dar destula sa ii integrez la categoria "haicinci, guta, ora de mate sau de orice in bar, pasiunea vietii lauda cu ultimul chat cu pitipoanca de la 4", am dat pagina, am ridicat cartea, sa se observe si mi-am continuat lectura. Aia au continuat sa rada.

Inainte sa cobor din maxi m-am oprit si le-am zis ca doresc fraierilor si superfraierilor ca mine viata lunga si sanatoasa. Si ratatilor ca lor, nu. Le-am zambit cat de frumos si inocent am putut si m-am urcat in taxi, ca destinatia era acasa, dar nu la mine.

Habar n-am ce moaca au facut aia, habar n-am daca maine nu o sa ma opreasca virgula careva pe strada sa imi faca nasul cel carn sa interactioneze cu ceva obiect contondent dar... mi se rupe. Mi s-a acrit de cata prostie vad si mai ales aud in fiecare zi. Mi s-a acrit de toti tampitii cu fite de smecheri.

Deci pana aici. Am zis!!!

Sa-mi explice si mie cineva...

... de ce ma-sa dupa tratament intensiv la nenea dentistul, de ce dupa o tona jumate de antibiotic si vata in urechi impotriva curentului maseaua mea continua sa se manifeste dureros si sa se umfle (iar).

Pentru ca in inteligenta mea eu nu gasesc nici o explicatie. But then again, eu sunt (inca 1 an) la POLI...

Povestea unei zile de concediu

Un om destept a inventat tastele. Un alt om destept le-a dat si un sens. Si cu toate astea, zilele de concediu inca se mai pierd (sau apar din senin) printre hartii sau biti. Nu m-am lamurit inca, astept cu interes episodul 2 din "Povestea unei zile de concediu" pentru a ma edifica total.

Episodul 1 on the other hand mi-ar fi provocat hohote isterice de ras pana la o potentiala oprire a procesului de respiratie DACA (conditie necesara si suficienta) nu as fi fost eu personajul principal.

Anul trecut nu am apucat sa imi iau toate zilele de concediu. Partial ca nu ma ajutau cand le puteam lua, partial ca atunci cand imi trebuiau nu se putea, partial gandind intens si egoist spre sesiunea de iarna. Pam pam. Logic si firesc, s-au reportat pentru 2008. Ianuarie. Cand, civilizat si frumos, am facut cerere pentru cele 4 zile ramase. Atat mi-a comunicat tanti de la resurse umane, atat am scris pe cerere. Si am zacut frumos acasa si le-am lasat pe cele 2 tanti pe capul lui Ramico. Buuuun. Toate bune si frumoase pana in februarie cand ma suna Ge (seriously, asa i se spune, nu o botez eu) si imi spune ca de fapt mai am o zi de luat. Si ma pune sa imi fac cerere, negociem si ziua, bla. Toate bune si frumoase, cererile s-au aruncat frumos la gunoi, a venit primavara, pasarile au inceput sa ciripeasca si visele mele sa se indrepte spre concediul din 2008. De drept pe 2008.

Pentru ca politica firmei presupune sa iti iei concediul in 2 etape (sa ma impuscati nu stiu de ce, dar nu cercetez ca e mai sanatos), o bucata s-a luat in iunie, cand am alergat intre laboratoare, mate cu Dani, cola la Thomas si cai verzi pe pereti si bucata mare si geniala in august, cand mi-am pierdut tenisii prin Marsilia (la propriu... dar i-am recuperat).

Eh, intre timp eu am ramas fara nici un gram de concediu (dupa stiinta mea), tanti de la resurse umane a plecat din firma si in locul ei a venit alta tanti. Care nu stiu exact ce problema de adaptare are, dar ma suna ieri.

- Stiti, la dumneavoastra este o problema. Aveati dreptul la 25 de zile de concediu anul asta cu ce a ramas de anul trecut si dumneavoastra v-ati luat 26.

De aici incepe goana dupa ziua de concediu in plus. Cine, unde si de ce a facut programul sa ramana pe -1 in loc de + oricat sau macar un 0 absolut. Asa ca ma intorc la Ge. Calculez cu Ge. Ajungem la concluzia (fara macar sa ne contrazicem) ca, respectand regula de 3 simpla si logica elementara, eu de fapt ar trebui sa mai am 4 zile de concediu, in nici un caz sa fiu pe minus. Nici asa nu e bine, ca ceva nu imi da mie bine atunci. Dar trecem peste. Ge, nefiind responsabila cu resursele umane, ma trimite inapoi la tanti cea noua si cu problema neindentificata de mine. Care tanti s-a pierdut. Rau. Si mi-a promis ca revine cu un telefon saptamana viitoare, dupa ce se regaseste si se edifica de unde am eu o zi de concediu in minus cand logica elementara spune ca mai am 4 cu plus si de ce le mai am pe alea 4 cu plus cand eu stiam ca sunt pe 0 si anume de ce da softul rezultatul asta nesimtit.

Va urma. Pam pam.

Intre ceva

Daca as putea sa imi dau demisia, sa stau acasa si sa ma uit la ploaie, sa beau ceai, sa joc Worms si din cand in cand sa mai citesc cate o carte (chiar n-am mai citit de mult) fericirea mea ar fi perfecta si infinita.

DAR factura la telefon refuza cu incapatanare sa se plateasca singura. DAR anul 5 cica vrea sa inceapa. DAR cica merg regulat la dentist.

So, momentan fericirea mea se rezuma la 10 minute, la lipsa de somn cronica (iar), la ... la diverse chestii care nu au legatura decat tangentiala cu statul acasa si uitatul la ploaie.

Si fara nici o legatura... my favourite picture de la my x dad's wedding (ce nu-i bine in propozitia asta?). Noroc cu noi pe acolo ca altfel... >:)



(Da, El era in blugi si tenesi si da, am fost mega mandra de El.)

C vs D

Din cauza de avanturi razboinice viermicoase, azi mi-am reinstalat (iar) windowsul si am facut o curatenie generala pe hdd. Buuun... cu o singura problema... acum windows-ul meu e instalat pe D. I mean... asta imi schimba literele la partitii dupa cum ii tuna lui. Simt nevoi de aruncat tehnologii inalte fix pe geam. Grrr!!!

10 things that make me special :D

De aici citire cica trebuie sa spun 10 chestii care freak me out. Cu conditia sa fie funny.

Hai sa vedem...

1. Sa mi se strice cuptorul cu microunde si asa sa raman fara paine prajita la 1 noaptea (sau fara mancare calda la orice ora for that matter).

2. Sa isi schimbe Cata numarul de telefon si sa nu il mai pot suna pe 23 / 24 septembrie in jur de 00:00. In fiecare an :)

3. Pe sor-mea sa o captiveze atat de mult (viitoarea) cariera de "militara" incat sa nu imi dea sansa sa fiu matusa de gasca in timp ce ea ar fi mama cea rea care nu le da voie plozilor sa bea Cola.

4. Ca tot veni vorba... sa dea Coca - Cola faliment. Adica... mai bine ma omorati direct.

5. Sa se desfiinteze trenuri, autocare, avioane si sa trebuiasca sa imi fac scoala de soferi.

6. Soferii de maxi - taxi pe ruta Hunedoara - Deva. Intr-o buna zi unul tot o sa ma ia la bataie la cat de mult vociferez ca nu isi respecta programul.

7. Paianjenii. Daca ma musca unul si ma transform intr-o SpiderLady? Nu imi plac hainele mulate. Plus ca sunt mult prea lenesa (da, mama, te las sa dai aprobator din cap) sa salvez lumea de la ditrugere totala.

8. Sa nu se tina mama de cuvant si sa nu imi mai gasesc intr-o zi cand vin acasa camera la locul ei. (Please oh please nu te tine de cuvant!!)

9. Sa nu care cumva sa gasesc jocul dupa care plang de 2 zile si saptamana viitoare sa iau iar bataie rau de tot :))

10. De inca o leapsa pana la anul. Frate, chestiile astea te fac sa gandesti prea mult :))

Si ca sa fie totul bine, leapsa i-o fac cadou de ziua lui lui Cata (La Multi Ani si ai voie sa imi zici ceva de dulce), lui Cris (de la mine citire am schimbat y-ul ala ca imi lovea retina... plus ca vad ca ai avant la dat din taste) si lui Dan (stiu ca o sa dureze, dar mai stiu ca o sa merite :) ). Si oricui o mai vrea :D

Happy, Ambasadoarea? :P

Toamna se numara ceva

Eu momentan numar, plina de draci, minute. Alea 21 care sunt mai variabile decat vremea de afara pana vin si (sper eu) ultimele 2 drivere pentru Doi. Pentru ca eu habar nu am unde e CD-ul (DVD-ul, ma rog) pe care nenii din fabrica au pus frumos toate driverele care mi-ar trebui. De asta am primit acum 2 zile o cutiuta pt CD-uri... sa mai si tin minte unde le-am pus.

- Hai, ma, ca l-am vazut eu pe acolo!
- Pe acolo... pe unde?
- Prin CD-urile tale.

Da. L-o fi vazut El, candva. L-am mai vazut si eu. Doar ca la mine CD-urile stau intr-un soi de gramada care periodic cere varf. Plus ca de cand l-o fi vazut El, am mai facut ordine in ele. Da, ma! Eu. In CD-uri.

Ma rog, nervii au inceput sa se numere azi dimineata. Cand am incercat la lucru sa ii dam viata lui Doi si Doi s-a incapatanat sa nu faca nimic. Ne arata un desktop simpatic si ... atat. Mori!

Asta pentru ca aseara, dupa povesti si povesti si sarmale (te prind eu, Brotacel!) si alte povesti si inceputuri de povesti si planuri si musli fara lapte din care s-au pescuit prunele si bananele si stafidele... ma rog, aseara ne-am adus noi aminte cum in tineretile noastre am fost campioni la Worms Armageddon. Si am inceput un soi de pissing contest pe care am ajuns la concluzia ca il putem solutiona foarte usor. Deci, cat noi am terminat (in sfarsit, ca ne-am chinuit vreo 2 zile) de vazut The Terminator (da, ala din '84, cu freze shoade si arnold tanar si tot urat) au venit si viermii. Ce nu stiam noi era ca viermii erau virusati. Rau de tot. Atat de rau ca s-a necesitat reinstalare de windows. Fara drivere dupa cum spuneam.

Si ma oftic. Rau. Pentru ca planuisem saptamana de antrenament la viermi. Pentru ca azi noapte, pe la 3 jumate cand am concluzionat ca mai avem si joburi azi si alte alea si eu am si adormit, luasem bataie, reusiseram sa ne certam pe cine cat de aiurea joaca, sa facem pariuri, sa... in fine, ideea e ca am luat bataie rusinoasa. Dap, si (nu) mi-e rusine sa o recunosc. Dar am eu vreme pana data viitoare sa ma pun la punct :)

A, si azi in semn de revolta pe virusii mult prea destepti am zis ca imi cumpar jocul. Si l-am si gasit pe net. La incredibilul pret de 23,23 lei. Horaaaay! Asta a fost in primul moment. In momentul 2 am strambat din nas. Taxa de transport... 25 de lei! Mai muriti, ma! Da' ce faceti? Veniti pe jos cu el pana la usa? Chhhhh!!!!

Si ca o ultima chestie demna de marti 13 si pisici negre, am prajit plastilina prea tare. Si albul a devenit un soi de maroniu... I don't like cuptorul normal... :(

Si gata :)

Oameni... si eu

Am tendinta de a schimba oameni. Nu stiu daca radical sau nu, dar tendinta exista. Sau nu imi gasesc cuvintele potrivite de a le spune ca, fara sa aiba fite, au o atitudine aiurea fata de orice.

De fapt, problema mea maxima este ca in momentul asta ma vad pe mine at some point in my life in omul pe care cateodata imi vine sa il dau cu capul de pereti sa il trezesc la realitate. Si that particular point nu a fost unul genial al vietii mele... probabil de asta. Sau doar imi caut scuze.

Dar in perceptia mea de om care cateodata se vrea idealist, un prieten in adevaratul sens al cuvantului nu te considera cool and funny orice tampenie ai face. Te mai ia si te mai da si cu capul de pereti cand o iei pe aratura. Sau doar imi caut scuze.

Si daca nu as fi facut asta si alta data... daca nu m-as fi convins ca oamenii nu isi schimba perceptii si mentalitati doar pentru ca ma trezesc eu vorbind cvasiinteligent poate chiar as avea o scuza. Ma-sa, nici eu nu cred ca in fata mea e un geam foarte curat pana nu il sparg. Cu capul, de preferat. Asa ca ce pretentii am de la restul?

Well, AM! Pentru ca stiu ca am de la cine sa am. Sau ma rog, tind sa cred ca am de la cine. Ca poseda materie cenusie care gandeste. In schimb am primit replica acida ca "you don't know me at all". Bun, se accepta. Poate nu am nici cea mai vaga idee. Dar deja-vu-ul ma omoara.

Sau poate m-am obisnuit cu "tu ce zici?" regarding no matter what... de la tenisi la job si chestii in care eu chiar nu am nimic de zis.

I'm lost... si discutiile de "unde credeai acum 5 ani ca o sa fii acum?" la miezul noptii nu au ajutat prea mult.

Sunshine

Inainte de THE MOMENT, eram pregatita sa imi vars toti dracii adunati pe electricieni tampiti, tanti de la informatii proaspat iesite din borcanul de castraveti, sa imi exprim simpatia pentru bucuresteni mai mult decat intelegatori (fara ghilimele, pe bune), toate condensate intr-o durere de stomac infinita.

DAR... a venit THE MOMENT. Acel moment in care, dupa 1 ora de mers pe jos pana la Real, intr-un vant frate (macar vitreg) cu crivatul siberian (daca maria sa crivatul adie in Siberia), totul (exceptand durerea de stomac, dar cine o mai baga in seama?) s-a dus naibii, in care all the bad thoughts au fost luate de floarea cea galbena si privirea albastra.

Dadada, a dat poezia in mine. Buuuut... me happy, me cu gandurile la locul lor, me strambandu-se la Universul personificat in Florin fara mustata lately, me acolo unde cred ca trebuia sa fie. Si e cald. Si vara. Si din cand in cand marea se joaca la picioarele mele.

Unde-i misterul???

Ca ploua, nu mai e nici un mister.

Ca CFR-ul a batut Roma, nu mai e nici un mister.

Ca nimeni nu se astepta si mama ce rau le pare tuturor ca nu au acordat nici o sansa formatiei clujene, nu mai e nici un mister.

Ca Steaua a luat bataie, nu mai e (si pentru mine nici nu era) nici un mister.

Ca eu imi plang de mila lately, nu mai e nici un mister.

Si atunci? Ce naiba ma chinui eu sa scriu aici??? Chhh!

Am 1000 de moduri sa nu va ascult

Poate e de la ploaie, poate e de la incapabilitatea de a pune in aplicare la justa valoare verbul "a manca", poate e nevoia de comunicare care sa nu dea facturi si bugete peste cap, poate e... nu stiu exact ce e. Stiu doar ca sunt antisociala (a-fucking-gain), ca imi vine sa quit my job (a-fucking-gain), ca (deja) imi e dor de vara (arond yahoo punct com), de hanorace si tenisi, de ...

Deci... nu (va) ascult. Nu socializez decat cu lil sis si her (again - fara fucking) boyfriend, cu toate ca ma innebunesc (a-fucking-gain) ca ei vor sa vada lil Lianas running around si sa fie unchi, respectiv matusa. Si cu mama. Tangential. Si deja totul seamana a un dejavu tampit. Deci tre` facut ceva.

Fugitul in lume este o optiune. Macar la 18 km de aici. Nu, ca ala e DE lume. Bun si asa / atat. Numai sa opreasca cineva robinetele...

Poate zambesc prea mult...

Aveam chef de aberat pe monitor. Si atat. De aici si titlul copiat cu nesimtire din ce ascult acum. Pana voi termina de aberat se vor termina o gramada de altele.

- Bai, are you pregnant or somethig? Cum poti sa dormi in halul asta de mult?

Asta eram eu. Eu, care am inventat somnul de 48 de ore cu pauza de tigara si baie. Tocmai eu!

- Ma, cred ca. Sau ma chinui sa elimin ceva. Prostia din capul meu.

(Fie vorba intre noi, prostia in cauza e all in his head... sau ceva de genul, ca eu inca nu am descoperit-o)

- Hai, ma! Ca numai pregnant people dorm atat de mult. Si eu.

Tacere. Probabil era alb la capatul celalalt al wirelessului. Eu radeam, nepricepand inca albetea. Sau ce am spus.

Dupa ceva timp...

- Liana?

- Da?

- Incerci sa imi spui ceva?

Pe fondul unei seri incredibil de faine, cu multe rasele, autoironii, hippies vs punk bla bla, eu radeam ca tampita. Pentru ca in capul meu notiunea de "pregnant people SI eu" ma excludea din start. Ok, omul abia se trezise. Sa explicam deci.

Si ajungem iar la povestea in care imi plac la nebunie copiii daca indeplinesc doua conditii suficiente si necesare: sa fie cat mai departe de mine si mai ales ai altora. Momentan, cel putin, e singura forma in care ii accept.

Si mi-am facut si norma de aberatii pe monitor. Dormim? :)

De ce pe jos nu poa' sa fie scrum?

Pentru ca - exceptand cazul in care "pe jos" e o bucata de ciment - covorul foloseste altor scopuri, nu pe post de scrumiera. Pentru scrum ai vreo 3 ustensile pe langa tine. Din care una home made.

Nu am chef de nimic, mi-e foame dar fostele masele se incapataneaza sa ma transforme intr-o anorexica, nu gasesc pe nicaieri o tema decenta pentru blog (a se citi "care sa imi placa mie") si mi-e lene sa ma apuc sa imi fac eu una, nu m-am dus la Radu pentru ca nu sunt in stare sa urmaresc 2 cuvinte coerente spuse de altii, l-am trimis azi pe unul direct la dracu (asta ca tot ar trebui sa fiu draguta cu oamenii 8 ore pe zi) pentru ca era iritant si urat, am tipat la El sa nu ma mai frece la cap cu chestii pe care ar trebui sa le fac fara sa fiu frecata la cap, ma calca pe nervi orice, am uitat sa imi cumpar tigari si la ora asta nu mai cobor nici platita, ceasul o sa sune dimineata la 7 si e DUMINICA, mai e 1 ora pana mi se schimba factura (si implicit limita de reincarcare) ca sa pot spune "sorry" ... si sunt mai mult decat incoerenta.

Mai e mult pana marti? :(

Tzumpi

Rog frumos de tot (cu dat din gene and all that) ca cetateanul care o data la 2 zile cauta Tzumpi pe google sa imi lase si mie un comment in care sa imi spuna anume cum a ajuns la numele asta :) Multumiri.

"Traim in Romania"

Da, ma, da. Acolo. Ca de aia ne cheama ROMANI. Ca daca am sta in Belarus ne-ar chema altfel.

M-am ofticat rau. Am citit aici un post care a starnit un luuung sir de injuraturi. Nu la adresa romanilor, in general. La adresa acelui roman (a se citi autorul) si altor asemenea lor care si-au pus simpatic ochelari de cal si recita asemenea lozinci. Chiar si pe post de bancuri. Mi s-a acrit mie. Ne vaitam in fiecare zi in ziare, la televizor, pe strada, la vecina de vizavi de reputatia pe care o avem in Europa dar nu avem nici cea mai mica jena sa aruncam cu noroi (noi) in noi cu orice ocazie. Si asta (nu altceva) ne face in primul rand un popor de tampiti. Ca in loc sa zicem ca "uite, ma, ala care a dat gaura in gaura macaroanei a fost roman" noi ne apucam sa analizam daca gaura in gaura macaroanei e pe centru. Si cum a ajuns Gigel sa dea gaura in gaura? Clar a avut pile, relatii, bani de spaga. Mentalitate tampita! Care o sa ne tina (ca popor) unde suntem sau chiar mai jos mult timp de acum inainte. O idee mult mai desteapta despre chestia asta... aici.

La polul opus, azi mi-a placut Happy Hour-ul lui Maruta (zici ca am trait un episod tematic din Grey's Anatomy) in care a laudat fiecare medalie obtinuta la olimpiada. Si a facut misto de Indiggo (cu 2 g, da?) care intra in categoria "people that make Romania suck everywhere". Dovada:



Si alta:



Macar intr-un final s-au trezit (chiar si) aia la realitate si le-au explicat sa se lase de meserie... Fraaaate.

Pete care nu ies cu Domestos

Ma, mie cand mi se pune cate o pata nu mai iese nici cu ... nimic. La un moment dat avusesem (thanks to Di and Seb) pata cu wsa. Dupa multe razboaie intergalactice, mi-a trecut. Adica ma mai joc si acum, dar nu ma mai trezesc noaptea sa trimit armate la atac sau alte prune din alea.

Pe urma, am avut pata cu prizee-ul, de unde am si capatat cate ceva. Mai tragic este ca pata asta nu a disparut nici acum si, cu o rabdare demna de cauze mai bune, imi astept ceasul si broasca de plus. Majorat, da? :)

De Pasti am fost la Radu si am invatat sa joc "Colonistii din Catan". Bun, nimic tragic pana aici. Doar ca, long live my best friend google, am invatat ca se poate juca online. Big mistake. Pentru ca acum pierd nopti cu colonistii vietii.

Am in camera tone de doze de Cola. Si de cand El cutreiera Europa si imi stie piticii colectionari de cutii, se inmultesc. Cutiile. Si piticii. Doar ca in loc sa stea ordonate si ele ca orice doze colectionate, ale mele stau insirate cam peste tot. Asta din gama "ce fata ordonata are mama". Doar ca in propozitia anterioara e vorba de sor-mea.

La capitolul "pitici colectionari" intra caiete, agende, pixuri, creioane (colorate sau nu), foi de toate natiile, cd-uri stricate pe care "o sa le lipesc eu candva undeva sa reflecte lumina" (cred ca asta era motivul).

Si pete care mi se pun usor (si ies greu spre deloc) mai sunt. Cand or sa imi mai vina, revin cu continuarea :D

Coffee ...

Nu o sa stiu in viata mea sa fac o cafea ca lumea. Tin minte momentul exact in care – eu fiind foarte kinder pe atunci – tata a avut ceva musafir si mi-a rugat sa produc una bucata cafea. Si am produs. Doar ca – inepatoare in ale cafelei fiind eu in acel exact moment – a iesit o chestie… ciudata. Un soi de apa colorata, fara gust, fara miros, fara nimic. Am retinut critica de atunci (cu toate ca a fost facuta razand), ca era vara, culoarea aragazului (cu care nu stiu ce s-a intamplat de-a lungul istoriei), tricoul cu dinozaur in relief pe care il purta tata… deci s-a retinut. Nah, si de atunci de fiecare data cand fac cafea… pun, frate! Cafea, that is! Aceeasi cantitate de cafea, chiar daca variaza cantitatea de apa. Mama nu se mai risca de mult sa bea cafea by Liana, ca tine la inima ei. Si o inteleg. Baietii de la firma de paza s-au riscat o singura data sa stea treji cu licoare maronie by Liana. SI de atunci ma refuza politicos si beau ceai de fructe. Probabil cafeaua o beau in locuri unde oamenii au simtul masurii. El ma vrajeste frumos cu cafea pe bordura de fiecare data cand vine vorba de “bem o cafea?”. Se aceepta daca e ness si e facut in ditamai paharul Pepsi (da, Pepsi).

Unde vroiam sa ajung? Well, azi noapte pe la 4 eu inca nu eram acasa din motive de job nu al meu si la 8 a sunat ceasul. SI ceasul care s-a afirmat a si fost bagat in seama pentru ca m-a lovit constiinta. Sau ceva de genul asta. Trebuia sa ajung sa fac raze la dinti si apres sa imi misc monumentul pana la Deva. Toate pana la ora 11, chestie care s-a si intamplat. DAR… cu 4 ore dormite azi noapte (irelevant ca ieri am dormit ca dupa schimb de noapte… desi schimbul de noapte tot cu genele lipite a avut loc), riscam sa adorm cu capul pe tastatura pe care tocmai o chinui. Asa ca mi-am ignorat lenea si am facut cafea. Care, cu cantitati industriale de zahar si lapte tot gust de esenta de cafea are. Sunt curioasa peste cate saptamani mai dorm eu dupa ea. Si toate astea pentru ca pe la 8 ani, vara, am facut un ibric de apa colorata. :)

Oricum, in sesiune e de apreciat stilul meu de a face esenta de cafea. Plus ca, lumea care stie ce chestie produc eu, ma scuteste de actiune :D So I guess in tot raul e si un bine…

Deci MASH. Pana la 7. Si vreau campania “pro apa si sapun si folosirea lor” inapoi in microbuze. Hipiotii naibii! Dar despre asta in alt episod. MASH. :)

In loc de Marlboro si Cola

Soundtrack: Johnny Cash - One

Da, ma, da! Sunt egoista si egocentrista si mai childish decat media (ca de aia a zis big bro azi ca facem chef de ... majoratul meu peste 1 luna), sunt moody si cu fite de copil tampit care vrea inghetata albastra in mijlocul drumului (prietenii stiu de ce), sunt irascibila de ma scot pe mine din minti, ma infurii la minut si rad peste 3, imi vine sa ma iau si sa ma duc pana la cluj pentru 4 ore in plus dar nu mi-as misca un deget sa imi iau ceva de mancare cand mi-e foame daca trec printr-o lene profunda, cica sunt rece si uit repede, am in minte mai multe detalii (ne)semnificative decat orice altceva, fac misto de oamenii care ma cer de nevasta (desi ei, saracii, vorbesc serios pe jumatate), fug de mine, de El cateodata, de oameni intotdeauna... and yet cica as fi nice and loveble and ... jeeeez! People actually like me! Asta da revelatie pentru azi. Asa ca ar trebui sa ma duc la Cluj dimineata?

Do you remember?

E ceva in aer (sau in bere, cum tocmai mi-a spus Mircea pe mess) dar lately pe toata lumea a apucat-o nostalgia, dorul de demult, dorul de el / ea / ei de demult... Pe mine toata treaba asta m-a aruncat in melodii uitate in foldere pe cd-uri, in "saved by the bell" varianta originala, povesti cu oameni care odata erau colorati si vii si frumosi si care nu mai stiu cum sunt acum. Si mi-e dor de mine de acum 4-5 ani, cand iesitul la bere era complicat din cauza de buzunar, cand mersul cu locomotiva nu parea inspaimantator, cand pasajul din Unirii era ideal, cand cea mai mare grija era un el sau niste ei sau playlistul din JukeBox.

Si bag picioarele in ea astenie de toamna sau cum se numeste. Si fac revolutie si spun - cu mana pe inima si fara sa mint - ca mi-e incredibil de bine acum. In anumite momente dar perfectiunea e plictisitoare. Asa ca ... saved by the bell, pentru revenire. "Vara asta" pentru atunci si pentru acum, pentru ca a fost un fel de promisiune indeplinita. Si somn pentru refacerea fortelor dupa o zi mult prea plina.

12:22 si 1222 de chestii

Evident am intarziat la examen. Pentru ca strambatura mea de "mai stau 10 minute ca daca ma duc cu taxiul ajung la fix, ca asta oricum niciodata nu intra la 8 in sala. Si mi-e mult prea lene oricum sa nu ma duc cu taxiul" nu a luat in calcul coada de la caserie sa si platesc prezentarea de la minunatia de examen. Nu stiu exact ce s-a intamplat cu tanti care timp de 4 ani mi-a luat banii dar o vreau inapoi. Ma aude cineva? Sa mi-o dati pe tanti contabila inapoi. Pentru ca in locul ei am dat peste una mai adormita ca mine. Ce nu pricepea ea era ca eu ma grabesc. Ce nu pricepeam eu era de ce se chinuia sa imi tina morala despre studentii care lasa totul pe ultimele 3 minute inainte de examen si nu vin mai repede sa isi plateasca prezentarea a 3-a. Da, ok, 8 fara 5 e ora ideala sa iti bei cafeaua, nu sa scri o tona jumate de chitante, dar... CHITANTA, tanti! Ca daca vreau morala stiu eu pe cine sa sun.

Ok, victorioasa cu chitanta traversez curtea (nu foarte mare in general, dar azi mai ceva ca parcarea de la IKEA), ajung cu rasuflarea taiata la 1, dau sa intru. 8:05 si proful era acolo. De ce? De ce tocmai azi? De ce nu atunci cand eu astept cuminte pe trepte (niciodata in banca) de la 8 fara un sfert? De ce de dimineata? De ce mie? De ce azi? Bafta mea chioara s-a numit proful de lab care cred ca ma iubeste sincer desi nu pricep de ce... s-a lamurit saracul demult ca nu am pic de vointa pentru materiile lui. Si nici chef for that matter. Si asa am aterizat eu in ultima banca, langa un muritor de anul 2 care trecea prin traumele (binecunoscute mie de altfel) ale ASDN-ului. Bafta lui a fost ca am intarziat si ca la vremea lui ASDN-ul m-a traumatizat in asemenea hal incat s-ar putea chiar sa isi ia examenul.

Examenul meu on the other hand... depinde foarte mult in ce fel de zi il prind pe prof. Si cat de mult vrea sa demonstreze universului, lumii, lui, mie si oricui o mai vrea cat de desteapta sunt eu de fapt si cat de (mai) mult pot. Ok, dude, sa ne intelegem. Da-mi examenul si o sa te pomenesc si de acum inainte. Doar ca acum la polul opus al pomenirilor de pana acum.

Termin examenul, aprind a 2-a tigara pe azi. Sun El, pierdut pe undeva prin Italia, plin de draci pe oameni idioti si inapti. Ii povestesc, ma fura peisajul, ajung la Thomas, am o revelatie. Baaa! Eu trebuia sa ma duc sa vorbesc cu proful de AE de examenul masii. Din nefericire pentru picioarele mele, am revelatia asta cu voce tare.
- Ok, du-te inapoi!
- Mi-e lene, sunt departe, lasa ca ma duc maine!
- Da, clar. Treci! ACUM!
Nu stiu exact prin ce hipnoza am trecut la un moment dat in somn, dar ACUM ala m-a facut sa fac stanga imprejur si sa ma intorc la scoala. Trecand 2 strazi. Pe una din ele era sa se si urce un nenea pensionarul, cu o Dacie "mai batrana ca noi 2 la un loc", pe trecerea de pietoni.
- Zi-i, Liana! Be a trucker!
- Pai cand ma apuca sa fiu a trucker te uiti urat la mine!
- Acum nu prea am cum sa ma uit, deci zi-i!
Si i-am zis. In gand, dar i-am zis.

Oricum daca muream, muream degeaba. Proful era mai mult decat inexistent, asa ca - cu imaginatie fiind eu - am apelat la secretariat. Tanti cea croita perfect pe modelul secretarelor la POLI (aka acra, grasa si naspa) imi explica - dupa ce eu zic "Buna ziua" si imi expun nedumerirea - ca programul cu studentii incepe la ora 13. Mult mai multe cuvinte decat vroiam eu. Mie imi trebuia un "Nu" sau un "Da". Sec si simplu. Nah, mori, ca eu la 13 nu ma intorc.

Si am ajuns intr-un final sa imi fac si programare la dentist... asa ca maine dimineata la 8 iar ma trezesc. Si sambata. Dar duminica... huha! Mai e mult pana duminica? Si stie cineva daca prin Garbau trece trenul? Si... si gata. Off to work, bere cu Dani apres si... si ce-o mai fi. :) Oricum s-au intamplat prea multe pana la ora asta. And the day is still young. Yeah...

Fara

Invatat, facut fituici... I'd say I'm covered for maine. Aflat ca s-ar putea sa imi mai storc creierii si pentru restanta pe care o aruncasem hat, departe, inainte de licenta, chestie nici prea rea, nici prea buna. E cu 2 taisuri, cum s-ar fi spus nu prea demult, pe baraj :)

So... ce am aflat azi? Ca materia mea cenusie a stagnat prea mult si necesita exercitiu intens. De unde se cumpara FIMO (si s-a si comandat, along cu alte chestii) asa ca in curand bucataria (oricum nefolosita la adevarata ei valoare most of the time partial pentru ca nu se sta prea mult pe acasa si atunci cand se sta nici eu nici a mea mama nu simtim nevoia sa o folosim) va folosi in scopuri de coacere. So, ceva amatori de cercei home - cooked? :)

Si gata pe azi. Si poate si pe maine.

Cele 2 fiice :))

Ha! Am gasit! Cam asa arata cele 2 fiice ale lui tata (expresie imprumutata de la cineva :D) la a lui nunta pe care am decis ca, vizual scriind eu (cum zice mama), nu are sens sa o dezbat. In afara de El in tenisi la starea civila nu a fost nimic special, nimic simpatic (ok, Luca Sebi, dar orice plod de 2 luni e simpatic), nimic si atat. Dar noi! Noi, domnle =))

(dada, am examen maine. Ma duc, ma duc!)

Cine si de unde

Pentru ca oricum am de invatat, m-a ros o curiozitate maxima... cine si de unde a aterizat la mine pe blog, by search engines. Nu stiu exact daca sa ma amuz sau ma sperii :))

Hai sa vedem:

- 8.91% - vreau sa ma marit - pai, marita-te, tanti. Te tin eu? Sau credeai ca la mine pe blog gasesti reteta maritisului? Sau ceva anunturi de potential - viitori soti disponibili? Mai cerceteaza, mai cerceteaza :)

- 5.94% - donez rinichi - Ahaaaaa! Si ai constatat ca si eu? Sau tu imi dai unul fara nisip / pietre la schimb???

- 5.94% (dap, egalitate) - ma marit - Felicitari, casa de piatra. Dar de ce ai cerceta pe google aceasta informatie??? Hmmm....

- 4.95% - amr 16 - Pana la ce??

- 2.97% - poze cu oameni ciudati - Acuma stiu ca nu sunt eu de felul meu normala, dar de aici pana la "poze cu oameni ciudati"??? Macar ai gasit ce vroiai, marete cautator??

Vroiam sa fie top 5, dar la egalitate...

- 2.97% - vreau sa ascult muzica ozone - Pai, Gigel, tata... de YouTube ai auzit? De dc? De winampul personal??? Nu? Cauta asta pe google data viitoare.

Chestie bizara... in 1 septembrie cineva a cautat "binus ionut" si a ajuns aici. Si in 2 septembrie "bristena" cu acelasi rezultat. Hmmmm... de Bristena, cu nume, nu imi aduc aminte sa fi vociferat pe aici. Nici de Binus Ionut. Dar fie. O fi google-ul ceva clar vazator.

Cautarea infinita a unuia m-a facut mandra... "tenisi dada romania". Ha! Tenisii mei rusesti sunt considerati dada de maria-sa, atotputernicul Google. My tenisi rule.

Ma intreb maine cine ce mai cauta :D

Vaicareala mascata :)

Dupa mult backspace peste randurile in care ma vaitam, m-am calmat. Rau de tot. Atat de rau ca am cazut intr-o stare insensibila. Evident nu m-am trezit la 8, cum spuneam aseara atat de hotarata. Evident nu am terminat materia pana la ora asta. Evident... So what? Nu o sa mut muntii in 2 zile. Dar o sa ii clintesc suficient sa am o singura restanta inainte de licenta. Again ma intreb cine m-a trimis pe mine la Poli. Again mi se raspunde de departe cu ploaie si calm ca "trece, Liana". Si mi se fac eternele promisiuni de balaceala duminica. Poate totusi duminica asta se vor alinia ceva planete si se va intampla si balaceala pe care o vreau cam de la inceputul verii. Si poate ar trebui sa anunt lumea ca traiesc, sa vad cum arata terasa de la castel... poate maine, daca nu o sa adorm in drum spre casa.

Si e pointless blogul asta. Dar e ... pauza mare, in care ignor patul nefacut, dezordinea din camera si mai ales de pe birou, cursurile "organizate" pe covor, totul. So I guess... have a nice day :)

AMR 1

Pana la un examen de a carui existenta stiam, dar am ignorat-o cu gratie si nesimtire. Urasc politehnica in momente din astea. In care imi aduc aminte ca am idei grandioase de proiecte de practica, putin timp la dispozitie si nici un chef de ele... ca sa nu mai spun idei de unde sa le apuc. Ca sa nu imi aduc aminte de licenta... care e peste gard si mie mi se rupe gratios de ea. De fapt, nu chiar asa gratios, ca mai am cate un proces de constiinta din cand in cand.

Cine m-a trimis la poli? Si cine m-a trimis nu imi putea suplimenta si stocul de chef??? Damn hippies!

Tenisii prin Europa :)

MAC, asteptand cuminte in parcare in Slovenia



In cautarea AS24-ului pierdut, prin Maribor






Italia









TUNEEEEEEEEEEL! TUNEL! TUNEL! :))





De aici a venit o "frunza" Di. (Marsilia)



Melcul.



Bolovanii de Franta pe care i-am adus pentru mama... doar in poza



Marea cea albastra, de departe



Toulon










Fericire :)



Happy feet :)





Aici scria ceva :)



Our happy place pe Gipi



El si stancile :)



Wondering prin Toulon, la intoarcere









El care se uita dupa...



... fundul atasat de tanti



Si acelasi El cand i s-a comunicat ca va dormi in patul de sus :))



I'm touching the world :)



Piatra cea geniala




Stuff for Di :)



El si nenii care mi-au laudat franceza de balta. (in conceptul Lui, poza asta s-ar numi "Jeep Willi! JEEEEEP WILLLLI")



"Toate drumurile duc la Liana" :)



Tenisi in Italia



Satul cel nice din Italia










Ferrari la ei acasa :D



"Poza asta o pun pe net!" :))



Si reactia :))



Zacerea cea sanatoasa



Si ce-am adus din italia :)