Thursday, July 31, 2008

So....

Una bucata durere de stomac cauzata de... nu stiu exact ce, dar se afirma cu muuult tupeu. Una bucata ultima tigara pe azi (sau prima, avand in vedere ca e trecut de 12) si pe urma gene unite 7 ore...

Multe bucati de ganduri. Mai mult sau mai putin imprastiate, mai mult sau mai putin logice, mai mult sau mai putin cu un punct comun.

Pe 15 august o sa fiu pe tocuri. Nu punct ro. Punct Petrosani. Daca (citez) "suntem aici, mergem. Daca nu... dam un telefon de felicitari". Citatul in cauza apartine omului responsabil cu ascultat crize de isterie care trec de la sine, cu supradoze de Grey's Anatomy (in reluare) si gandire cinica, realista si matura. Dar daca nu ar avea cine sa imi asculte crizele de isterie nu ar mai trece de la sine atat de repede.

Peste exact o saptamana fara 4 ore imi incepe concediul. Si o saptamana fara 4 ore trece repede. Si eu sunt seaca si adormita...

Tuesday, July 29, 2008

Vreau sa ma marit

Gata! Am zis. Pentru ca legea nu imi permite sa imi schimb numele (si chiar simt asemenea nevoi in momentul asta) daca nu ma cheama Cacanaru sau ceva deviatii din chestia asta, singura alternativa este hartiuta roz, verigheta simpatica etc etc etc. Not to mention toate beneficiile care decurg din hartiuta roz... :/ Whatever. Deci ma marit. Acuma, trebuie doar sa gasesc cu cine.

Any takers?

Monday, July 28, 2008

12:31 a.m.

Mi-e urat sa dorm singura acasa in ultima vreme. Aseara am refuzat camera de langa sa dorm ca omul normal, in ditamai patul, pentru ca implica sa dorm singura. Asa ca am preferat sa ma inghesui in oameni, intr-un pat minuscul si sa "audiez" (pentru a 2-a oara) Kung Fu Panda.

In acest maret si memorabil moment sunt cat se poate de singura (Milo ma ignora asa ca nu se pune) asa ca evident imi este urat sa dorm. Asa ca dau din taste. Din lipsa de interactiune verbala, din lipsa de somn (acuta si cronica, dar mai sunt 10 zile... doar 10 zile), din lispa de orice.

Ziua memorabila de vineri... a inceput cu una bucata ceas enervant care a sunat isteric, dar a fost auzit prea tarziu. A urmat confuzia generala, impartitul de sarcini si plecatul in cele 4 zari spre enervantele locuri de munca. O cafea bauta in autogara in timp ce ma gandeam - iar - ca I hate my job. Si ... "auzi, il suni tu pe frate-meu sa vezi pe unde e? ca eu nu am baterie si asta nu a ajuns acasa azi-noapte". Bun! Adica nu e bun, dar nu conteaza. Asa ca ma apuc sa sun Dani. Si sun. Si sun. Si ma plictisesc de atata sunat si el se plictiseste de atata neraspuns la telefon. Incep sa ma panichez. Dar creierul meu panicat incepe sa faca conexiuni. "Ma, aseara cand am plecat din rock, asta a ramas cu ... cu cine naiba? Radu a plecat cu Bristena mai devreme. Deci Radu nu. Cu Steve, Seb, Rami si Ion. Bun, cu Seb si Rami nu are cum sa fie. Probabil a ajuns la frate-meu". Urmand aceasta logica demna de momente mai inaintate (muuuult mai inaintate si mai cofeinizate) ale zilei, il sun pe Steve (aka frate-meu). Doar ca astia probabil se intelesesera sa ma ignore sau ceva ca nici asta nu a gasit tasta de answer. Bun, asta nu raspunde. Asa ca pana la urma tot la Radu am ajuns, ca doar el stie tot ce se intampla cu fiecare in parte si ii mai si pasa. In felul lui acid :) Radu imi spune ceva de genul "Steve doarme la mine. Dar Dani nu a venit cu el. A ramas cu Ion. Dar cand afli ceva sa imi spui si mie ca m-ai ingrijorat si pe mine acum". Bun asa. Pun mana pe telefon si sun mandrul (respectiv fratele ingrijorat). Nu stiu exact de ce avand in vedere ca nu aveam noutati. Am omis sa spun ca toate conversatiile astea se desfasurau in timp ce eu ajunsesem deja in maxi si o gramada de cetateni se uitau aproape amuzati la mine. Ascult revolte de frate mai mare, uit ca sunt nervoasa pe Danutul care a reusit macar sa ingrijoreze 3 muritori preocupati sa isi injure joburile (asta ca sa nu mai pun la socoteala mama, matza si oricine s-a mai intrebat unde a fost toata noaptea) si ma apuc sa ii iau apararea. Bun asa. Intre timp mi se aprinde beculetul salvator deasupra capului. ION! Marele Ion care cica il vazuse ultimul. Deja ma simteam ca in CSI. Inchid mai mult sau mai putin simpatic telefonul cu un sec "hai ca te sun imediat" si il sun pe Ion. Ion, ca orice om normal in vacanta, la 9 jumate dimineata dormea. Pe ce parte nu am cercetat. Dar dormea, am simtit injuraturile de "de ce ma-sa m-ai trezit??" in primul "mda" spus fara chef. Ii explic problema mea cu Dani, disparitia lui Dani si cum reusisem sa alarmez inca un om cautandu-l. Sunandu-l pe Ion, lista a ajuns la 2, ca nici el nu stia nimic. Adica stia ca plecase cu ceva fost coleg la fostul coleg in Traian Vuia. Multumesc frumos, paranoia mea supradimensionata incepe sa se afirme si ma apuc iar sa sun in disperare de cauza la Dani. Si EVRIKA! La un moment dat chiar RASPUNDE. Foarte calm, foarte linistit, foarte ... "pai am ramas la un coleg!". Pai bine, gigel tata, dar un mesaj din cele 400 pe care ni le da cu generozitate cosmoteul de fiecare data cand ramanem fara si le dam 5 euro???? N-avea el nici o treaba dar pentru ca nu il puteam pocni prin telefon m-am multumit cu informatia ca e in viata, intreg si l-am trimis acasa. ACUM! Dupa care m-am apucat de calmat frate mai mare (al lui Dani, ca al meu isi savura mahmureala), Radu si nu in ultimul rand nervii mei.

Seara... castel. Si dureri de masele. Si am aflat ca a 2-a zi (aka ieri) ma transbordez la Cincis. Acum pot sa recunosc ca as fi spus cu draga inima pas, ca interactiunea cu monitorul in casa si patul propriu mi se pareau mult mai atragatoare pentru acea sambata seara dar am presimtit un soi de lant al slabiciunilor. Si nu aveam nervi si rabdare sa ma mentin pe pozitii asa ca oricum as fi ajuns acolo. Dupa ce in prealabil oamenii ar fi consumat saliva sa ma convinga si eu as fi consumat nervi incercand (fara succes) sa le explic ca nu pot, nu vreau, nu... Imi pierd superputerile de gica contra :) Si printre ele povesti... inclusiv serenada de acum prea multi ani a lui Killa. :) Si OD de Ketonal. De la OD-ul de Ketonal am ajuns acasa de parca mi-as fi injectat votca. Ok, nu stiu cum e sa iti injectezi votca dar stiu cum e sa o arunci in sange via stomac. Si OD-ul de Ketonal a fost mai rau. Mult mai rau. Atat de rau ca nu am fost in stare sa urc trepetele ca lumea sau sa leg 2 cuvinte coerente. Si jur ca am baut o gura de bere si in rest numai apa plata. Asa ca evident am dormit pe Shark Tale. Lately dorm pe toate filmele care nu le vad la lucru. Damn it! Dar revin ca mai sunt doar 10 zile. Numai 10 zile. Cu 10 zile prea mult ce-i drept, dar numai 10. Si pentru ca mi-era rau, ieri dimineata a urmat aceeasi confuzie generala, acelasi sentiment de ciudat si totusi so fucking nice and good.

Like I said, gatheringul cu lichior de oua l-am dormit cu stil. Cu asa mare stil si cu atata pasiune ca azi dimineata am avut o problema cu trezitul. Daca era dupa mine mi-as fi continuat relatia speciala dezvoltata in cursul noptii cu patul undeva asa... la o saptamana. Oh well... 10 zile!!!!

Si azi... dupa ce am scapat de 6/49 insane people... am vegetat. Din nou, cu stil. Si cu Discovery si un film simpatic pe HBO, WILD HOGS, pentru ca deja eu una m-am saturat de filme vazute pe monitor. Still, maine urmeaza pe monitor The Chronicles of Narnia: Prince Caspian pentru ca ... joi am vazut The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe si am descoperit ca e fain. Din aceeasi gama, probabil urmeaza Harry Potter. Tot. Integral. Trebuie cercetat :)

Bun. Interactiunea mea cu tastele se pune pe stop. Pentru ca, oricat de mult mi-ar displace ideea de a dormi home alone, presimt ca maine pleoapele isi vor cere dureros de convingator dreptul la unire (in cuget, simtiri si alte alea). Plus ca cosmoteul radiaza creiere. Si urmeaza una sesiune de radiat creiere :)

Saturday, July 26, 2008

Mda

Ziua de ieri a fost oarecum memorabila si merita blog. Dar azi noapte mi-a fost extrem de rau, ne-am uitat la Shark Tale asa ca a ramas fara blog.

Acum sunt in viteza, sunt oarecum fara chef de nimic, am draci pe life, universe and everything fara un motiv bine determinat asa ca poate at some point o sa imi aduc aminte de ziua memorabila de ieri.

Thursday, July 24, 2008

Random (n prim)

Baaaa! Ce puii mei e cu atata ploaie? Acuma, eu inteleg ca Universul incearca sa ma consoleze ca degeaba as avea concediu pe vremea asta, ca mai bine produc ceva daca tot ploua, ca ... Universul nu a aflat probabil ca nu ma afecteaza vremea de afara decat in masura in care imi mureaza baschetii si imi provoaca crize de rinichi. Si ca undeva in Europa asta un gram de soare pentru sufletul meu tot o sa gasesc chiar daca o sa se incapa sa reverse 8423984329 tone de nori peste mine.

Dar nu conteaza. Maine e joi, dupa joi vine vineri, dupa vineri sambata and so on and so forth. Si pana la urma, toate sunt asa cum vreau eu chiar daca nu intotdeauna, chiar daca asta ma face egoista, chiar daca sunt considerata vinovata pentru vietile altora (nu o sa pricep niciodata de ce gigel tre` sa fie de vina pentru viata lui gogu si nu lipsa proprie de vointa a lui gogu de a se lua de pe jos inainte sa il calce-n picioare), chiar daca...

It's gonna be ok, I keep hearing, lately. Yeah... it will be. It is.

Wednesday, July 23, 2008

Wable

Nu stiu daca e de la vremea de afara sau de la altceva, dar azi am fost mega depresiva si in loc sa combat starea, am alimentat-o. Cu fursecuri si Grey's Anatomy. Si still doing that. Doar ca fara Grey's Anatomy.

Monday, July 21, 2008

Meet Tzumpi :)




Dap, el e Tzumpi. Si acum il vede toata omenirea in toata splendoarea lui, zaacand simpatic la mine pe birou. Toata omenirea... mai putin proprietarul :)) Dar e bine si asa :))

Si da, am tot zis de poze si poze si iar poze. Dar nu am avut timp. O sa ma omoare timpul asta. Poate maine :))

AMR 16

Pana la ziua in care o sa imi scot orice alarma de la telefon, o sa savurez ideea de concediu si o sa plec. Departe. Acuma, mai ramane de vazut daca spre est sau spre vest. Dar s-a decis ca plecam.

S-a mai decis ca sunt dezastru in bucatarie. Adica in cel mai serios mod dezastru. Am venit eu hotarata acasa sa fac ceva de papa. Ca deh, foamea asta! Si ok, macaroane cu branza. Iumi. Doar ca... macaroanele s-au prins. Oala este compromisa. Bucataria arata de zici ca au trecut turcii in ceva campanie de cucerire prin ea. Dar, exceptand aspectul comercial, macaroanele au fost bune. Milo a mancat chiar 2 portii.

Si cred ca ar fi mai rentabil sa quit my job si sa go backpacking prin Europa. I mean... nu mai am nici un fel de minut pe nici o cartela, costuri suplimentare cauzatoare de infart cand o veni factura, nu mai am credit, nu mai am limita de incarcare... si abia mi s-a schimbat factura. Si culmea este ca nevoia de comunicare, in loc sa se micsoreze, se mareste. Wable.

Ok... dus si pe urma interactiune cu Tzumpi. Care trebuie sa aduca Cronicile din Narnia si sezonul 9 din MASH ca pe Doi nu mai e loc... si gata pe azi. S-a mai dus o zi, mai sunt 16 care se anunta a trece repede. Macar parte din ele.

Vara, here I come :)


Duminica...

Bored. Bored. Bored. Work. Work. Bored. Interactiune cu patul. Ca sa ies din starea de bored, m-au scos astia afara. Rock. Pentru prima data dupa mult timp, a fost fun. Partea interesanta a fost cand m-am intors acasa si imi era puscata o siguranta. Noroc ca mama a pus piciorul in prag si a schimbat panoul vechi cu din ala smecher la care nu trebuie schimbate sigurantele... ca altfel stateam fara curent o saptamana sau pana i se facea cuiva mila de mine sa imi schimbe siguranta. Pentru ca 4 ani la POLI m-au invatat ca virgula curentul are o viata a lui. Si ca you don't mess cu viata proprie a curentului. Asa ca nah...

Si maine seara, dupa ce poate imi fac si eu ceva de mancare totusi, o sa pun si ceva poze din miniconcediul de la Cincis. Si o sa ma ocup si de Tzumpi. Tzumpi este... O sa vedeti maine cine este Tzumpo. Nu imi apartine, dar I feel so proud of it de zici ca it's mine, so mine and just mine. Well... pentru cateva zile, pana se repatriaza proprietarul (care nu l-a vazut inca pe Tzumpi) it is :D. Si acum, daca tot am curent, MASH si somn.

Saturday, July 19, 2008

Grrrr!!!

Mi-a trebuit mie sa ma joc cu sabloanele vietii... si acum nu mai am linkuri, nu mai am nimic. Asa-mi trebuie... da' ma fac eu mare si le pun la loc.

Asa ca va roaga eu frumos ... daca nu va regasiti in lista din dreapta (pe care am refacut-o din memorie - sorry Di, dar linkul tau de blogspot nu-l stiu), dati-mi 2 palme si pe urma un link de pus acolo :D

Friday, July 18, 2008

Recomand rabdare

... pentru parcurgerea textului pana la capat. Cum a ajuns la mine... via forumul OCS de aici :)

Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital

Din Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital intru Marea Sanctitate Spirituala a acestei Binecuvantate Comuniuni si intru Gloria lui Dumnezeu

de Ruth Smythers, mult iubita sotie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederatia Regionala de Est

Publicata in anul Domnului 1894, Ziarul Ghid de Spiritualitate

Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, in mod ironic, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii.

Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului. In acest punct, dragi cititoare, lasati-ma sa exprim un adevar socant. Exista cateva tinere femei care asteapta noaptea nuntii cu placere si curiozitate! Feriti-va de o asemenea atitudine! Un sot egoist si senzual ar putea usor sa profite de o astfel de mireasa. Trebuie sa nu uitati niciodata une dintre cele mai importante reguli ale Bisericii in ceea ce priveste Casatoria: daruieste putin, daruieste rar, si mai presus de orice, daruieste cu zgarcenie. Altfel, ceea ce ar fi o casatorie normala s-ar transforma intr-o orgie a destrabalarii sexuale.

Pe de alta parte, teroarea miresei nu trebuie sa fie extrema. Desi sexul este in cel mai bun caz revoltator si, in cel mai rau caz, dureros, trebuie indurat si asa a fost de la inceputurile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relatii monogame si de copiii rezultati din aceasta.
Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti. Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie.

Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie. Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.

Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.

Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare.
Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal in pozitii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele si limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie. Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit. O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei.

Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.

Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale.

In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.

Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment. Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase.
Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din fata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.

Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual.

PS: Din pacate, nu am gasit cu certitudine sursa originala a acestei variantei in romana, insa se pare ca aceste randuri s-au publicat intaia oara in "Ghimpele de Brasov", anul 2, nr. 9, 17-23 Ianuarie 2008.

Din culisele vietii de navetist (2)

Sau "mare e gradina ta, Doamne, si multi i-au sarit gardul".

Este necesara o introducere. Eu nu merg pe tocuri. Decat la ocazii speciale sau foarte speciale, care se intampla cam 1 data la 2 ani (si pentru respectarea peridiocitatii se prevad vreo 3 ocazii de dorinte sinucigase anul asta). Drept pentru care sandalele mele din acest moment sunt la nici 1 cm deasupra pamantului. Geniale. Aproape. Ma omoara tampenia aia dintre degete, n-o sa stiu niciodata sa merg cu asa ceva.

Buuun! Introducerea fiind facuta, azi am luat decizia monumentala si istorica sa imi plimb rochita cea noua si aproape verde. Asortata la sandalele cele aproape noi si verzi. Dar cum sandalalele astea se poarta din motive de "au degetul" 1 data pe saptamana si cum rochita verde s-a plimbat si aseara asortata la sandalele verzi (pentru ca am apucat sa ma laud cu ea si pentru ca I am a sucker for compliments) piciorusele mele azi s-au lamentat. Dureros. Continua sa, de fapt, desi acum se desfata desculte pe covor. Buuun. Am rezistat eroic la lucru, pe scaun. Am rezistat eroic pe drum spre maxi, vorbind cu Di la telefon si fiind mai preocupata de "arsh umerii" decat de "au degetele" visand, dorind, sperand la scaunul cel gol din maxi.

In maxi... Uraaa! Un scaun liber. Doar o plasa pe el, ca pe cel de langa statea o baba. Repet ca ma dureau picioarele.

Intreb, politicoasa (ca pe mine m-a educat mama, nu CS sau Cartoon Network) daca e liber si se poate sa ma asez. Baba (veti vedea imediat de unde apelativul binevoitor) imi explica...

- Nu. Am niste carne in plasa si daca o pun pe jos miroase a masina pe urma.

Poftim?? Am ramas super tampita si ma uitam la ea asteptand sa spuna ca glumeste. Nu glumea. Am trecut la dat frumos din gene, explicat oboseala, dureri de picioare bla.

- Nu, domnisoara. Ca pe urma trebuie sa arunc carnea ca eu nu o mananc daca miroase a masina.

Ok, deja nervii mei insolati clocoteau, am pus pe pauza educatia de la mama si am intrebat-o impertinento-obraznic (aproape) daca a platit bilet si pentru plasa. Daca nu, sa o puna unde stie, sa stea ea in picioare daca vrea sa stea plasa pe scaun dar sa ma lase pe mine sa stau jos. Bine, ultima parte a fost doar in gand.

- Da' ce? Tu ai platit bilet? Ca te-am auzit eu cand te-ai urcat in autobuz ca ai abonament.

Pai, da, cucoana! Am abonament. Da' matale ce crezi? Ca abonamentul creste in fata blocului? Ca e bonus la un bax de nestea?

Am vazut ca nu am cu cine, oamenii din jurul meu se amuzau oarecum asa ca am luat atitudine si ... m-am asezat langa sofer. Pe jos. Cu rochita mea cea noua si aproape verde. Si sa ma sufle de praf.

Morala1: Nu toti batraneii din maxi sunt decupati din cartile de povesti.
Morala2: Nu va educati prea bine copii daca nu vreti sa moara de dureri de picioare in autobuze.
Morala3: Imi trebuie masina.

Lui nenea Universul

Cele mai bune planuri sunt alea de moment, ca altele nu ies. Mda. Uite, de exemplu, de vreo 3 ani ma chinui sa ma vad cu Intu. Si sa la SIBIU ffs! La Sibiu, nu la capatul Pamantului. Daca Pamantul are capat. De la inceputul verii ma chinui sa ajung cu Diana la o iarba verde. Bun, hai sa zicem ca planurile pe termen lung sunt mai putin probabil sa come true. Dar cand planurile pentru SAMBATA facute joia noaptea se duc naibii undeva joia la pranz, intre 2 raze de soare si 3 fumuri de Marlboro, incep sa cred ca Universul a pus la cale un intreg complot. Si nici macar nu am cerut prea multe. Doar o balaceala intr-un bazin. Atat. Simplu. Dar nuuuu! Cica mi-am luat portia de daydriming pe saptamana asta, asa ca lasa ca mai vedem saptamana viitoare ce se intampla. Sau peste 2 saptamani. Sau candva. Nu, ma, nu ma revolt. Pur si simplu... de fapt, ma revolt. Come on! Nu vreau un Sandero. Vroiam o dupa-masa. Atat. Da, de acord, am primit 2 zile... dar bonusul? Bonusul, ma??? Da, nenea Universul, cu tine vorbesc. Am fost cuminte, am baut ceai in loc de cola, am terminat bratara lui frate-meu (da, ok, am uitat cui am mai promis bratari si in ce ordine dar am avut sesiune, remember? Memorie suprasolicitata!), mi-am facut o relativa ordine in camera, am zambit frumos si am fost de un realism aproape cinic si dureros. Da, ma, recunosc, m-au apucat si nevoi de comunicare poate prea sincere pentru respectivul moment. Dar asta nu era un motiv sa imi iei bonusul! Ai auzit? Nu era! Nu sunt de acord cu tine. Si intra si tu in concediu. Sau nu te mai uita la noi. Ca cica o sa fie si mai bine. Nu stiu cum s-ar putea si mai bine, dar cica asa o sa fie. Si de obicei are dreptate cand spune d-astea! Asa ca fa bine si revolta-te pe tantari. Pe serpii din baraj. Pe ce vrei tu! Dar give me a break. Pana in iarna, cand incepe stresul de licenta si vegetarea langa calorifer / soba. Si lasa-mi macar vara asta in pace! Si lasa-ma sa imi fac planuri mai mari de 24 de ore.

(Cred ca am facut insolatie azi...)

Thursday, July 17, 2008

Vaaaaaaaaaraaaaa

Da, ma! Am reusit si eu sa zac la soare. Si sa ma si prajesc in anumite parti for that matter. De fapt, am reusit sa zac pur si simplu. Mai cu ceva contrari blonde, mai cu ceva oftaturi lucrative, mai cu niste ochi stralucitori si zambete zambacioase si strangeri de mana... am avut asa, un mic preview de concediu. Si pana in august nu mai e mult... si va fi fun. Sa fie la fel de fun ca ultimele 2 zile si ma declar mai mult decat multumita. :)

Or sa vina si poze... doar ca DVD-ul din cauza caruia s-a baut cafeaua la OMV in loc de City la 12 noaptea a plecat sa vada Franta. Asa ca mai dureaza putin. Dar or sa vina :)

Monday, July 14, 2008

Order in disorder

Vara oamenii isi iau concedii. Pentru ca de aia e vara. Sa te iei si sa te duci. Departe. Sa te balacesti in apa si sa te prajesti la soare. Doar ca in lipsa de concediu pana in august (ca pleaca si anume colega prima) te multumesti si cu (ultimele) doua zile libere pana atunci. Asa ca incepi sa faci planuri. Sa dai jos cortul din debara si sa il stergi de praf. Sa comunici peste mari si tari destinatia de marti, ora 21. Cu sau fara semn de intrebare la sfarsitul comunicarii. Si obtii aprobarea (nu ca ai fi cerut-o). Si toate bune si frumoase. Pana cand...

Pana cand universul se revolta pe nevoia ta de zacere in cort fara izopren. Si incepe sa tune si sa fulgere si sa faca pisu pe planurile tale. La propriu. Si simti ca te apuca dracii. O data, pentru ca toata lumea e ciocolatie, mai putin tu. A doua, ca tre` sa faci ordine in camera, daca tot nu ai ce face 2 zile.

Dar fuck it. Pana la urma, azi noapte au venit vreo 5 filme (de fapt, in vreo 24 de ore...), pana la urma ordinea in camera se face repede daca ai chef si pana la urma soare va fi si in august. Undeva, in Europa asta mare. Si pana la urma, notiunea de a zace implica soare numai daca vrei neaparat. Trist este ca vroiam neaparat. But I can smile pretty si sa spun ca de fapt, nu.

Sunday, July 13, 2008

Din culisele vietii de navetist

Blog scris la lucru, intre 2 pauze de injurat CD-uri. I mean... acuma eu stiu ca sa scrii CD-uri cu XP-ul nu este cel mai genial lucru pe care il poti face si de aia a inventat una bucata muritor NERO (desi cred ca NERO a fost conceput inainte sa se poata scrie CD-uri cu windows). Deci blog scris la lucru. Dupa ce am reinstalat Windows-ul (si amin, nu mai da erorile vietii, in schimb urla antivirusul la fiecare 5 minute ca nu ii este updata baza de date), IE8 (nu, nu folosesc de obicei IE, sunt fan Mozilla, ca tine minte paginile. Dar l-am pus pe nenea 8 pentru "Colonistii din Catan" ... nu intrebati :D) si o gramada de alte tampenii (mai putin winamp si alte chestii care ar fi putut fi chiar utile la ora asta... pentru omorat plictiseala, dar CD-urile sunt acasa, casa este la Hunedoara si Hunedoara poetic de departe in momentul asta - ceva de genul "So close and yet so far"). Deci daca tot ma plictisesc eu la lucru fiind, hai sa ma vait, ca tot eram eu megahepi azi dimineata ca a venit vacanta cu trenul din franta.

Urasc cu toate energiile negative posibile viata de navetist (si pe proful de SAD, dar pe el l-oi dezbate alta data). Ok, cu o completare. Urasc cu toate energiile negative posibile viata de navetist in Romania. Unde microbuzele, chiar daca sunt dotate cu aer conditionat pe care sa il opresti daca te bate prea tare in urechi / cap / masele / alte parti sensibile la curent (da, am trait si minunea asta... de 2 ori in 2 luni jumate de cand ma plimb de macar 4 ori pe saptamana de 2 ori pe zi cu maretele microbuze) il au inchis. Si ventilatia se face prin geamuri deschise. Pe care nu le poti inchide chiar cum iti tuna tie din varii motive. O data, ca poate esti prea departe de ele, poate e prea aglomerat si nu poti ajunge la ele etc etc etc. Ce faci in conditiile astea? Ce e logic si de bun simt. Rogi FRUMOS una bucata cetatean 2/2 care sta pe scaunul de langa geamul deschis (in timp ce tu stai in picioare ca deh... chestia cu piciorul frumos...) sa il inchida, ca e curent si te deranjeaza. Reactia (din nou logica si de bun simt intr-o lume logica si civilizata) ar fi ca geamul sa se inchida fiindu-i aplicat un impuls pe toarta, reactionand cu o forta F1, egala si de semn contrar la forta F care il impinge spre pozitia inchis. Reactia in lumea reala difera putin. Putin de tot. Adica la rugamintea 1, cetateanul 2/2 se uita la tine oarecum dispretuitor. Cand deja insisti pentru ca somnul noaptea este o necesitate placuta si nu simti nevoia sa renunti la necesitati placute din cauza maselelor umflate, cetateanul 2/2 are o replica geniala. Monumentala. Demna de retinut si transmis urmasilor pentru profunzimea profunda... "Domnita, daca ai probleme cu maselele nu mai circula, draga, cu microbuzul". Oh my god!!! I mean... Solutia era atat de simpla! Atat de la mintea cocosului ca acum imi vine sa imi dau pumni in cap ca nu m-am gandit eu la ea... si mai am pretentia ca sunt asa... o persoana cu ceva materie cenusie inmagazinata in cutia craniana. Pai cum naiba, ma, sa nu ma gandesc la asta? O sa zbor pana la Deva. In fiecare dimineata o sa ma urc pe bloc (ca tot e blocat accesul la acoperis), o sa imi iau avant si fal - fal o sa ajung pana in Deva. Geniala chestie prin simplitatea ei. Recunostinta eterna geniului si multumiri sincere universului care mi l-a scos in cale.

Si nu stiu, inca nu m-am obisnuit cu ideea ca a fi navetist beats the crap of fiind student la psiho, de exemplu. Adica ti-e dat sa vezi atatea specimene (dar ATATEA specimene) - mai ales dupa 10 seara incolo - incat, daca mai ai chef si energie de ascultat / studiat muritorul de langa tine / din fata ta poti lejer sa te amuzi / enervezi / iei cu mainile de cap, in functie de cat de tare esti implicat in ce se intampla sau de ce se dezbate. Am zis ca intr-o zi o sa imi iau un carnetel sa iau notite sa share some of the good stuff. Adica de ce sa ma amuz doar eu? :) Si nici o zi nu seamana cu alta. In afara de gropi, da' lasa ca a promis nea primarul ca le repara si pe alea, asa ca trai bun, frate!

Si totusi... urasc cu toata forta energiilor negative viata de navetist. Cred ca totusi pe proful de SAD il scot din categoria asta... poate o sa-si merite locul in ea mai la anul, asa...

Saturday, July 12, 2008

...sa ajung in vama :)



Da, ma, gata! Treaca de la mine ca ala de azi se numeste restanta, treaca de la mine ca pana in vama mai e 1 luna (dar fix o luna fara 4 ore pana degetelele mele se vor juca in nisip si vor scrie "fericire" sub masa la underworld), treaca de la mine ca pana marti mai e sambata si duminica si luni... si marti for that matter, ca ziua de marti incepe sa conteze dupa 9, cand ajung si eu de la ale mele munci.

Azi nici macar nu mai simt nevoia sa declar razboi aerelor conditionate, nici oamenilor tampiti si frustrati, nici...

Azi e soare si va fi ceai cu Di si povesti cu bro si radu si cine o mai fi dupa ceaiul cu Di si ajuns tarziu (foarte tarziu, ca maine DORM) acasa, azi... azi zambesc nemotivat. Pentru ca, asa cum mi se tot repeta ... "it's gonna be ok, you'll see".

Si atat :)

Oameni (2)

Unii oameni provoaca crize de nervi. Atat de mari incat tu, impasibil de forma ta, dai pe dinafara. Si stii clar ca ce spune omul de la capatul wirelessului nu o sa-l faca pe omul tampit sa fie mai putin tampit (sau frustrat, ca tot se cauta cuvantul asta) dar macar pentru 10 minute soarele nu pare atat de departe, finalitatea interactiunii cu omul tampit si frustrat se pune pe pauza...

Alti oameni provoaca alte crize de nervi. Pentru ca nu stiu diferenta dintre a pretinde si a ruga. Si au pretentia sa li se puna totul pe tava desi tu, omul care ar trebui (in opinia lor) sa le oferi acest tot, nu ai nimic, dar absolut nimic de castigat din asta. Posibil nici macar un multumesc. Eventual o pila la Sf Petru. Dar nici aia garantata.

Si la sfarsitul zilei, dupa diverse interactiuni cu oameni tampito-frustrati, cu scopul mai mult sau mai putin declarat in viata de a-ti strica tie ziua, interactionezi cu niste cursuri intr-o chineza avansata. Si te lovesc din nou dilemele existentiale de genul "cine m-a trimis pe mine la poli???". Dar pana la urma, suna telefoul, soarele e mai aproape, vama (oricare vama) nu mai pare in universul paralel si, da, macar 10 minute restul se pot duce fix la naiba. Pentru ca undeva cineva se intreaba ce faci, undeva cuiva ii este dor de tine chiar daca esti la mama naibii peste mari si tari desenate frumos in atlas, chiar daca nu pricepe mare lucru decat ca esti nervos si ai nevoie de altceva in afara de tot ce te-a enervat azi. Pentru ca, cine ar fi crezut, in marea asta de oameni lifeless si plini de frustrari, mai exista si oameni care nasc zambete si vise sau macar 10 minute de stare de bine.

Si din cand in cand I am proud to say I am one of them. Desi din cand in cand intru si in cealalta categorie. Oricand, in afara celor 10 minute :)

(Si da, am eu o obsesie pe oameni lately. Poate pentru ca am inceput sa vad ca oamenii sunt si altfel decat par la "prima incercare". Au!)

Friday, July 11, 2008

Am.

Am exact 5 valuri din marea cea mare (sau asa mi s-a spus, asa ca - neavand cum sa verific - cred sursa pe cuvant).

Am un trandafir aproape roz care se ofileste si pe care nu imi vine sa il arunc pentru ca nu i-a cazut nici o petala.

Am 72 de pagini de chineza avansata imprastiate pe pat.

Am si o mare lispa de chef de cele 72 de pagini.

Am biroul dezordonat si de catava vreme ma calca pe nervi dezordinea (dar nu fac nimic in legatura cu asta).

Am un virus, se pare.

Am revolte nenumarate fata de tampitii care ma fac sa tremur 8 ore pe zi la 16 grade celsius si sa mi se faca rau cand ies in cele 33 de afara.

Am ... vise si visuri si motivatii mai mult sau mai putin logice, mai mult sau mai putin ale mele, mai mult sau mai putin urlate.

Am tantari pentru ca

Am memoria scurta si tot uit sa imi cumpar plasa de tantari.

In the end... am cu ce, ba, am cu ce :)

Oameni

Liana, ar trebui sa give people a chance! Nu e chestia if you behaved or not. Oricum esti isterica, doar ca ceva mai putin daca nu esti on pain killers. Doar ca unii oameni chiar merita sa get to know them. Si daca pleci de la idei preconcepute s-ar putea sa miss out on a lot of great things and people.

Asta citand din my smart big brother. Ce nu stie el este ca eu sunt isterica variabil, fara legatura cu pain killers-urile sus numite. Si ca isteriile mele se manifesta cu sau fara motiv, variabil, fara legatura cu absolut nimic in afara de viata lor proprie. Si ca da, poate unii oameni merita efortul. Dar omul in cauza a fost atat de mult "in my face" fara sa fie fizic acolo lately incat... frate, am impresia ca nu trebuie sa plec de la 0 cu impresiile despre omul in cauza... ci de undeva de la + infinit in sus. Si nu imi place asta. Nu imi place din multe motive. Dar in principal ca nici my bro si nici cetateanul care se da periodic cu feribotul (si se mai si pierde pe el, dar asta nu spunem la nimeni) nu ma lasa sa am parerea MEA. Formata de mine. Foarte subiectiva, de acord. Dar sa fim seriosi, I've got my reasons. Mai mult sau mai putin isterice, mai mult sau mai putin paranoice. Si daca pentru the bro am o oarecare intelegere, cetateanul care se plimba periodic cu feribotul sa taca acolo. Chiar daca ...

Da, ma, sunt isterica. Si egoista. Si paranoica. Si nu am nevoie de chestii care sa imi alimenteze toate astea. Si nu o sa recunosc asta maine, dar da, omul in cauza seems nice. Cu toate astea, nu o sa ma agit daca nu voi vedea omul in cauza 1 luna atat de tare cat ma agit pentru omul responsabil cu citatul. Dar then again, omul responsabil cu citatul e the big smart bro care stie sa schimbe panoul electric (si a facut-o pe mama fericita pe chestia asta) iar omul privit subiectiv este un om care genereaza semne de intrebare cand totul e fain si discutii filozofice pe trepte la 4 noaptea. Asa ca sa imi fie iertat scepticismul. Si subiectivismul. Si acceptata sa-mi fie isteria.

Fuck it! Am ajuns sa anunt oamenii de la bun inceput. "Hi, eu sunt Liana. Isterica si paranoica. La un moment dat o sa te calc rau de tot pe nervi. Si o sa regreti momentul in care m-ai cunoscut." Nimeni nu ma crede, toata lumea ajunge sa se convinga. Sooner or later. Dar pentru efecte secundare nu veniti la mine, mama ei de treaba! Nu am antidot la Liana. Liana se ia in doze mici si regulate. Si NU i se baga pe gat oameni pe care nu ii vrea.

Clar? :)

Thursday, July 10, 2008

Mi se pare normal...

...sa cedez locul in autobuz unei tanti cu figura de bunica decupata din cartile de povesti. In egala mi se pare la fel de normal sa NU cedez locul meu pretios din cutia de sardine denumita prea generos microbuz unei tanti mai mici ca mine ca ani, cu pectoralii bine scosi la inaintare doar pentru simplul fapt ca e pe tocuri si eu am chef sa innod bratara lui frate-meu, fara pic de consideratie pentru bietele ei picioare si total insensibila la vaicaierile ei de genul "bine ca unii merg cu autobuzul sa tricoteze. Nu se gandesc ca altii vin de la lucru obositi si ii dor picioarele". Madam, si eu tot de la lucru vin, ca de placere nu ma plimb la Deva la ore d-astea matinale. Unu la mana. Doi la mana, si pe mine ma doare spatele. Si masesele. Si in cot de tine. Pentru ca din aceeasi gama, acelasi gen de pitipoanca wannabe nu cedeaza locul oamenilor in varsta. Fapt constatat si demonstrat. Asa ca fuck (citit cu u, ca sa mearga citat) off si calm down.

Ca sa continui revolta pe live, universe and everything, mi se pare normal ca proful sa vina la scoala daca stie ca are examen. Nu sa lase muritorii cu bunatate de examen pe toamna doar pentru ca Maria Sa nu a avut chef sa isi deplaseze ilustrul monument pana la ilustra institutie. Si cand te gandesti ca I was rili close sa give him my blood! Adica sa ii curga sangele meu prin venele lenese. Si el sa nu vina sa imi dea 7-le meu meritat(sau nu) ca sa ma plimb eu in septembrie la facultate in loc de orice alt loc (preferabil sub soare).

Si cam la asta se rezuma revolta.

Acuma... alte chestii care au inceput sa mi se para normale... Sa cer voie sa beau Cola. Mda, am ajuns sa o fac si pe asta. Doar ca, din moment ce mi s-a pus una bucata restrictie pe ea, am o chestie... un butonas tampit in creier care nu ma lasa sa intind mana in frigider dupa ea daca in prearabil nu am imbogatit vodafoneul cu 90 de centi (pentru 10 minute ce-i drept, dar tot 90 de centi) si nu am cerut voie. Life :) Ca astazi. Ma plimbam cu mainile in buzunare prin Trident (urasc cosurile, ca tot timpul uit sa le las la casa si trec cu ele de ea si incepe o alarma tampita sa urle) fiindu-mi incredibil de foame. Evident, nu mi-am luat de mancare ca maseaua neglijata cat timp a fost umflata surata ei s-a gandit sa se afirme. Dar mi s-a facut una bucata pofta gravidica de cola. Chill, doar pofta era gravidica. Liana este cat de "negravidica" se poate. Telepatia functionand si peste mari si tari (la propriu) la remarca "OMG sunt in depozitul de Nestea" a venit replica "pune mana pe o sticla de Cola si taci acolo". Si cand tonul este atat de ferm, pot eu oare sa comentez? :) Nu pot, cum sa pot? Asa ca m-am executat... cu una la litru ce-i drept, dar poftele mele de cola au fost mai mult decat satisfacute pana marti. Nominal pana marti. Sau miercuri. Undeva acolo, cand incepe zacerea la soare... ultima zacere la soare pana in august. Hate my job, hate my job, hate my job!

Si pledoaria mea vizavi de chestiile care mi se par mai mult sau mai putin normale se opreste aici pentru ca al meu frate imi solicita prezenta. Si avand in vedere ca in ultima vreme ne-am ignorat existentele reciproc we should catch up.

Wednesday, July 09, 2008

Nu, nu ma marit

Plecand de la premisa ca toata lumea a dedus ca mi-am facut rost de una bucata roz (si eventual ceva mini me varianta mai urlatoare) si datorita acestei calamitati eu am disparut din peisaj, precizez ca NU. Degetelele mele se simt foarte bine asa nude cum sunt (dar la urmatoarea incursiune in REAL va ateriza pe unul din ele un inel mare si colorat ca mi s-a pus mie pata pe ele si am uitat luni cand am fost).

Revolta mea vizavi de maritis ... well, era ea pre-existenta dintr-o era ceva mai de demult. Dar luni seara, stand frumos la un suc si o poveste la City m-am intalnit cu una bucata fost coleg din liceu a carui a 2-a intrebare a fost "nu te-ai maritat?". Asta dupa multi alti oameni care deja ma vad maritata, dupa ce Dani ma freaca la cap macar 1 data pe saptamana ca el vrea sa vada "mini Liana running around". Si ma enerveaza ideea ca toata lumea se asteapta la asta.

Frate, eu zic la toata lumea ca am 17 ani jumate. Si exceptand cartea de munca, al naibii sa fie daca simt ca mint pe careva. Si mi-e al naibii de bine.

Si din TO DO LIST-ul meu s-a bifat primul punct. Marea peste o luna. Restul... soon :) Rili soon.

In caz ca intereseaza pe cineva, in limita stocului disponibil, mi-e bine. Si o sa fiu si mai bine in momentul in care chiar o sa invat sa coexist cu lumea, nu sa fiu dependenta de ea.

Si pescarusul e de undeva dintre Franta si Anglia. Care Anglia e seaca si urata. In poze. Dar o sa ma conving eu daca nu e doar o impresie :)