M-am mutat... iar.

Pe WordPress. Ca sa fiu mai exacta, aici. So this blog will be... a memory :)

Nah... cititi-ma acolo :)

"Am 23 de ani si sufar de ceva"

Pentru ca periodic imi mai arunc un ochi peste StatCounterul simpatic din partea dreapta si pentru ca periodic mai dau peste cate o fraza care ma face in prima faza sa ridic o spranceana (da, pot sa ridic doar o spranceana) si pe urma sa ma pufneasca rasul am zis ca am tot dreptul sa copiez. Cu nesimtire. Fraza datatoare de titlu a trimis ceva muritor suferind de ceva (nu a vrut sa spuna de ce) taman in locul in care - periodic - mai dau eu din taste. Din ce in ce mai rar in ultima vreme, dar sufar de fericire cronica si nu simt nevoia - fiind eu suferinda de fericire cronica - sa aberez. Decat from time to time si atunci pierzand vremea si missing the point cu stil. Cu maaaaare stil. In paranteza fie spus nu stiu exact de ce yahoo-ul l-a trimis pe muritorul de 23 de ani suferind de ceva (repet ca nu sunt lamurita de ce suferea, poate faceam un brainstorm mondial sa rezolvam problema) taman aici dar ma impac cu gandul ca necunoscute sunt caile internetului. Ma intreb totusi de ce internetul trimite toti suferinzii, avizii de pornofullscreen, cautatorii de oameni ciudati fix pe al meu dor-de-mare. Punct blogspot punct com. Dar ridic din umeri si incerc sa imi aduc aminte the point of the blog.

Cu un avant razboinic demn de rascoala lui Horea, Closca si Crisan azi am aterizat in fata unui calculator. La scoala. Unde 2 ore am incercat sa pricep cu a mea inteligenta naturala (care lately tinde spre un 0 mai absolut decat temperaturile de afara in perceptia mea) povestile despre inteligenta artificiala, sa imi si iasa un program in ProLog si sa ma si gandesc ce mama lui Stalin fac cu licenta. Daca voi ajunge la ea. Dar avand in vedere ca I will get my ass kicked si altfel decat la Worms, nu tare am de ales decat sa ajung la ea. Evident ca dupa o vara intreaga in care STIAM cu cine o sa fac mareata licenta, in care oscilam "a CONTI sau a nu CONTI" (s-a ales varianta "a nu" partial din lene dar mult mai tare din cauza ca eu si Timisoara am divortat in niste termeni care presupun vizite scurte si rare si in nici un caz interactiune de 3 luni) atunci cand nu stiam atat de tare... deci evident ca dupa vara asta acum a aparut o alta varianta care m-a aruncat direct pe google atunci cand am ajuns acasa, a dus la descarcarea de sute de pagini de documentatie si a generat o tona de mesaje existentiale in care - evident - imi plangeam de mila si imi blestemam soarta de student in anul 5 la POLI. Si toata agitatia asta a dus la o mareata cadere a internetului. Asa ca am ales varianta somn. Pe la 7 si ceva. De asta la 3 jumate eu stau si aberez pe monitor. Si din cand in cand mai fac pauze de google, cand imi mai vine cate o idee. De milioane, cum ar zice OCS. De milioane de nervi si dileme, completez eu. Evident ca maine o sa fiu adormita si habar nu o sa am pe ce lume sunt, evident ca maine o sa apara ALTCEVA si ca tot ce am construit azi se va reinventa simpatic. Urmarea vor fi (alte) jdemii de mesaje in care o sa imi plang de mila si o sa imi blestem soarta de om in anul 5 la POLI. Si poate, doar poate, pana de Craciun / Revelion o sa ajung la o concluzie cat de cat normala, geniala, wable. Dar nu ma bazez pe asta.

So... "am 23 de ani si sufar de ceva". Pentru ca licenta e in stadiul de acum 4 ani, e toamna idioata cu ploaie si frig si calorifere fierbinti, ma trezesc la ore la care oamenii normali respecta dreptul la unire al pleoapelor si dorm cand aceeasi oameni normali muncesc ca niste furnicute sindicaliste cu salarii marite in campanie, imbogatesc vodafoneului caruia o sa ii cer o bucata de statuie... dap, sufar de ceva. Monotonie plictisitoare cronica si dusa la extrem. Daaaar... ma fac eu mare. Just you wait!

Random despre nimic :)

E destul de greu sa ti se intample ceva relevant in 2 zile de zacere geniala, cu marlboro, cola, worms, cate o plimbare in ploaie la un suc / cafea cu oameni dragi pe care ii vezi ocazional... and yet, mi se intampla chestii geniale, chiar daca zac in casa. Ma rog, mi se intamplau. Dar se vor mai intampla. Si lately sunt foarte ocupata sa contrazic 2 etichete "geniale" care mi s-au pus de diversi cetateni de-a lungul timpului. Fuck off, muriti, I am not an Ice Princess. :)

Si sor-mea este de azi (inca) un sofer pe strazile prost asfaltate ale Romaniei. Si eu imi conserv in continuare statutul de pieton si - sper eu - o sa il mai conserv mult timp de acum inainte. Pentru ca si in cazul unui party monstru probabil eu si in nici un caz El voi cauta nemurirea :) Sau incepe sa fie discutabila si asta :))

Aaaaanyways... asta e un soi de random plin de nimic... doar ca nah, e my place in care pot sa fiu cat de random si plina de nimic vreau. ;)

Normal vs aberant

Normal este sa stii culoarea preferata a plodului, daca tot l-ai facut.
Aberant este ca plodul sa devina o obligativitate in agenda saptamanala.

Normal este sa pricepi cand omul nu are timp sau chef de povesti interminabile si interesante doar in conditiile in care exista o sticla de cola si 4 ochi.
Aberant este sa te enervezi si sa te uiti o ora la tavan cand omul nu are timp sau chef de povesti interminabile si interesante doar in conditiile in care exista o sticla de cola si 4 ochi.

Normal este sa opresti naibii inainte de trecerea de pietoni daca esti motorizat.
Aberant este sa iti stergi numarul de blugii mei! (Idiotul naibii!)

Si mai aveam. Dar undeva intre ora cu ochii in tavan si diverse interioare s-au dus naibii... Oricum aberantul are castig de cauza. Fucked up world, me and everything else.

Din culisele vietii de navetist (3)

Pentru ca in ultima vreme am fost ori prea sictirita, ori prea fericita, ori prea cu maseaua umflata sa mai bag in seama lumea din jurul meu, viata mea de navetist cu norma intreaga s-a desfasurat fara ups and downs. Pana azi. Azi...

Eu citesc o carte. Care carte, in sinea ei e destul de simplut scrisa, destul de previzibila si bla bla, dar m-a prins. Atat de rau ca umbla cu mine in rucsac. Si cum pret de 23 de minute nu am ce face, profit de ocazie sa vad ce mai fac aia. Buuuun.

Deci, recapitulam. Azi, eu, carte, ultimul loc din maxi. Caciulita bine trasa pe urechi (maselele stiu de ce, in ciuda soarelui din octombrie). Scot cartea, ajung la semnul facut din ceva invelitori de pain killers si urmaresc actiunea. Din carte, nu din jurul meu. La o statie oarecare se urca 2 oarecare. Care 2 oarecare isi stabilesc locul de calatorie langa al meu. Whatever. Ii auzeam oarecum susotind si razand pe infundate cand, la un moment dat, unul din ei nu se mai poate abtine probabil si exclama:

- Uite, ma, mai sunt fraieri care citesc carti.

Mi-am ridicat nasul cel carn din randurile mele, le-am aruncat o privire scurta dar destula sa ii integrez la categoria "haicinci, guta, ora de mate sau de orice in bar, pasiunea vietii lauda cu ultimul chat cu pitipoanca de la 4", am dat pagina, am ridicat cartea, sa se observe si mi-am continuat lectura. Aia au continuat sa rada.

Inainte sa cobor din maxi m-am oprit si le-am zis ca doresc fraierilor si superfraierilor ca mine viata lunga si sanatoasa. Si ratatilor ca lor, nu. Le-am zambit cat de frumos si inocent am putut si m-am urcat in taxi, ca destinatia era acasa, dar nu la mine.

Habar n-am ce moaca au facut aia, habar n-am daca maine nu o sa ma opreasca virgula careva pe strada sa imi faca nasul cel carn sa interactioneze cu ceva obiect contondent dar... mi se rupe. Mi s-a acrit de cata prostie vad si mai ales aud in fiecare zi. Mi s-a acrit de toti tampitii cu fite de smecheri.

Deci pana aici. Am zis!!!