Din culisele vietii de navetist (3)

Pentru ca in ultima vreme am fost ori prea sictirita, ori prea fericita, ori prea cu maseaua umflata sa mai bag in seama lumea din jurul meu, viata mea de navetist cu norma intreaga s-a desfasurat fara ups and downs. Pana azi. Azi...

Eu citesc o carte. Care carte, in sinea ei e destul de simplut scrisa, destul de previzibila si bla bla, dar m-a prins. Atat de rau ca umbla cu mine in rucsac. Si cum pret de 23 de minute nu am ce face, profit de ocazie sa vad ce mai fac aia. Buuuun.

Deci, recapitulam. Azi, eu, carte, ultimul loc din maxi. Caciulita bine trasa pe urechi (maselele stiu de ce, in ciuda soarelui din octombrie). Scot cartea, ajung la semnul facut din ceva invelitori de pain killers si urmaresc actiunea. Din carte, nu din jurul meu. La o statie oarecare se urca 2 oarecare. Care 2 oarecare isi stabilesc locul de calatorie langa al meu. Whatever. Ii auzeam oarecum susotind si razand pe infundate cand, la un moment dat, unul din ei nu se mai poate abtine probabil si exclama:

- Uite, ma, mai sunt fraieri care citesc carti.

Mi-am ridicat nasul cel carn din randurile mele, le-am aruncat o privire scurta dar destula sa ii integrez la categoria "haicinci, guta, ora de mate sau de orice in bar, pasiunea vietii lauda cu ultimul chat cu pitipoanca de la 4", am dat pagina, am ridicat cartea, sa se observe si mi-am continuat lectura. Aia au continuat sa rada.

Inainte sa cobor din maxi m-am oprit si le-am zis ca doresc fraierilor si superfraierilor ca mine viata lunga si sanatoasa. Si ratatilor ca lor, nu. Le-am zambit cat de frumos si inocent am putut si m-am urcat in taxi, ca destinatia era acasa, dar nu la mine.

Habar n-am ce moaca au facut aia, habar n-am daca maine nu o sa ma opreasca virgula careva pe strada sa imi faca nasul cel carn sa interactioneze cu ceva obiect contondent dar... mi se rupe. Mi s-a acrit de cata prostie vad si mai ales aud in fiecare zi. Mi s-a acrit de toti tampitii cu fite de smecheri.

Deci pana aici. Am zis!!!

Povestea unei zile de concediu

Un om destept a inventat tastele. Un alt om destept le-a dat si un sens. Si cu toate astea, zilele de concediu inca se mai pierd (sau apar din senin) printre hartii sau biti. Nu m-am lamurit inca, astept cu interes episodul 2 din "Povestea unei zile de concediu" pentru a ma edifica total.

Episodul 1 on the other hand mi-ar fi provocat hohote isterice de ras pana la o potentiala oprire a procesului de respiratie DACA (conditie necesara si suficienta) nu as fi fost eu personajul principal.

Anul trecut nu am apucat sa imi iau toate zilele de concediu. Partial ca nu ma ajutau cand le puteam lua, partial ca atunci cand imi trebuiau nu se putea, partial gandind intens si egoist spre sesiunea de iarna. Pam pam. Logic si firesc, s-au reportat pentru 2008. Ianuarie. Cand, civilizat si frumos, am facut cerere pentru cele 4 zile ramase. Atat mi-a comunicat tanti de la resurse umane, atat am scris pe cerere. Si am zacut frumos acasa si le-am lasat pe cele 2 tanti pe capul lui Ramico. Buuuun. Toate bune si frumoase pana in februarie cand ma suna Ge (seriously, asa i se spune, nu o botez eu) si imi spune ca de fapt mai am o zi de luat. Si ma pune sa imi fac cerere, negociem si ziua, bla. Toate bune si frumoase, cererile s-au aruncat frumos la gunoi, a venit primavara, pasarile au inceput sa ciripeasca si visele mele sa se indrepte spre concediul din 2008. De drept pe 2008.

Pentru ca politica firmei presupune sa iti iei concediul in 2 etape (sa ma impuscati nu stiu de ce, dar nu cercetez ca e mai sanatos), o bucata s-a luat in iunie, cand am alergat intre laboratoare, mate cu Dani, cola la Thomas si cai verzi pe pereti si bucata mare si geniala in august, cand mi-am pierdut tenisii prin Marsilia (la propriu... dar i-am recuperat).

Eh, intre timp eu am ramas fara nici un gram de concediu (dupa stiinta mea), tanti de la resurse umane a plecat din firma si in locul ei a venit alta tanti. Care nu stiu exact ce problema de adaptare are, dar ma suna ieri.

- Stiti, la dumneavoastra este o problema. Aveati dreptul la 25 de zile de concediu anul asta cu ce a ramas de anul trecut si dumneavoastra v-ati luat 26.

De aici incepe goana dupa ziua de concediu in plus. Cine, unde si de ce a facut programul sa ramana pe -1 in loc de + oricat sau macar un 0 absolut. Asa ca ma intorc la Ge. Calculez cu Ge. Ajungem la concluzia (fara macar sa ne contrazicem) ca, respectand regula de 3 simpla si logica elementara, eu de fapt ar trebui sa mai am 4 zile de concediu, in nici un caz sa fiu pe minus. Nici asa nu e bine, ca ceva nu imi da mie bine atunci. Dar trecem peste. Ge, nefiind responsabila cu resursele umane, ma trimite inapoi la tanti cea noua si cu problema neindentificata de mine. Care tanti s-a pierdut. Rau. Si mi-a promis ca revine cu un telefon saptamana viitoare, dupa ce se regaseste si se edifica de unde am eu o zi de concediu in minus cand logica elementara spune ca mai am 4 cu plus si de ce le mai am pe alea 4 cu plus cand eu stiam ca sunt pe 0 si anume de ce da softul rezultatul asta nesimtit.

Va urma. Pam pam.

C vs D

Din cauza de avanturi razboinice viermicoase, azi mi-am reinstalat (iar) windowsul si am facut o curatenie generala pe hdd. Buuun... cu o singura problema... acum windows-ul meu e instalat pe D. I mean... asta imi schimba literele la partitii dupa cum ii tuna lui. Simt nevoi de aruncat tehnologii inalte fix pe geam. Grrr!!!

Toamna se numara ceva

Eu momentan numar, plina de draci, minute. Alea 21 care sunt mai variabile decat vremea de afara pana vin si (sper eu) ultimele 2 drivere pentru Doi. Pentru ca eu habar nu am unde e CD-ul (DVD-ul, ma rog) pe care nenii din fabrica au pus frumos toate driverele care mi-ar trebui. De asta am primit acum 2 zile o cutiuta pt CD-uri... sa mai si tin minte unde le-am pus.

- Hai, ma, ca l-am vazut eu pe acolo!
- Pe acolo... pe unde?
- Prin CD-urile tale.

Da. L-o fi vazut El, candva. L-am mai vazut si eu. Doar ca la mine CD-urile stau intr-un soi de gramada care periodic cere varf. Plus ca de cand l-o fi vazut El, am mai facut ordine in ele. Da, ma! Eu. In CD-uri.

Ma rog, nervii au inceput sa se numere azi dimineata. Cand am incercat la lucru sa ii dam viata lui Doi si Doi s-a incapatanat sa nu faca nimic. Ne arata un desktop simpatic si ... atat. Mori!

Asta pentru ca aseara, dupa povesti si povesti si sarmale (te prind eu, Brotacel!) si alte povesti si inceputuri de povesti si planuri si musli fara lapte din care s-au pescuit prunele si bananele si stafidele... ma rog, aseara ne-am adus noi aminte cum in tineretile noastre am fost campioni la Worms Armageddon. Si am inceput un soi de pissing contest pe care am ajuns la concluzia ca il putem solutiona foarte usor. Deci, cat noi am terminat (in sfarsit, ca ne-am chinuit vreo 2 zile) de vazut The Terminator (da, ala din '84, cu freze shoade si arnold tanar si tot urat) au venit si viermii. Ce nu stiam noi era ca viermii erau virusati. Rau de tot. Atat de rau ca s-a necesitat reinstalare de windows. Fara drivere dupa cum spuneam.

Si ma oftic. Rau. Pentru ca planuisem saptamana de antrenament la viermi. Pentru ca azi noapte, pe la 3 jumate cand am concluzionat ca mai avem si joburi azi si alte alea si eu am si adormit, luasem bataie, reusiseram sa ne certam pe cine cat de aiurea joaca, sa facem pariuri, sa... in fine, ideea e ca am luat bataie rusinoasa. Dap, si (nu) mi-e rusine sa o recunosc. Dar am eu vreme pana data viitoare sa ma pun la punct :)

A, si azi in semn de revolta pe virusii mult prea destepti am zis ca imi cumpar jocul. Si l-am si gasit pe net. La incredibilul pret de 23,23 lei. Horaaaay! Asta a fost in primul moment. In momentul 2 am strambat din nas. Taxa de transport... 25 de lei! Mai muriti, ma! Da' ce faceti? Veniti pe jos cu el pana la usa? Chhhhh!!!!

Si ca o ultima chestie demna de marti 13 si pisici negre, am prajit plastilina prea tare. Si albul a devenit un soi de maroniu... I don't like cuptorul normal... :(

Si gata :)

De ce pe jos nu poa' sa fie scrum?

Pentru ca - exceptand cazul in care "pe jos" e o bucata de ciment - covorul foloseste altor scopuri, nu pe post de scrumiera. Pentru scrum ai vreo 3 ustensile pe langa tine. Din care una home made.

Nu am chef de nimic, mi-e foame dar fostele masele se incapataneaza sa ma transforme intr-o anorexica, nu gasesc pe nicaieri o tema decenta pentru blog (a se citi "care sa imi placa mie") si mi-e lene sa ma apuc sa imi fac eu una, nu m-am dus la Radu pentru ca nu sunt in stare sa urmaresc 2 cuvinte coerente spuse de altii, l-am trimis azi pe unul direct la dracu (asta ca tot ar trebui sa fiu draguta cu oamenii 8 ore pe zi) pentru ca era iritant si urat, am tipat la El sa nu ma mai frece la cap cu chestii pe care ar trebui sa le fac fara sa fiu frecata la cap, ma calca pe nervi orice, am uitat sa imi cumpar tigari si la ora asta nu mai cobor nici platita, ceasul o sa sune dimineata la 7 si e DUMINICA, mai e 1 ora pana mi se schimba factura (si implicit limita de reincarcare) ca sa pot spune "sorry" ... si sunt mai mult decat incoerenta.

Mai e mult pana marti? :(

Mi-am pierdut tenisii prin Marsilia... :)

Hai ca poate de data asta reusesc sa il scriu :)

Ok, acum 2 saptamani anuntam poporul cu surle si trambite ca plec. Si am plecat. Si dusa-am fost. Dar cum all good things come to an end... here I am... biroul pe care troneaza o dezordine mai mare ca de obicei (de data asta nu doar eu), camera prin care sunt aruncate tricouri care stateau foarte bine in dulap dar mi-a trebuit mie inventariere azi dimineata cand oricum ma grabeam... ma rog, nu se deosebeste prea mult de "la noi acasa" doar ca this room e ceva mai mare. Nu cu mult, comenteaza jumatate de gand ironic.

Deci ce-am facut. Dumica am plecat la Baia Mare. Acum 2 saptamani that is. Nu tare stiu eu ce s-a intamplat pe acolo pentru ca, in apogeul relaxarii mele fiind eu ajunsa, am adormit ca un mâtz bleg. Si am dormit, frate, si jumatate de Ungaria. Care Ungaria... chhh! Do not get me started! Da, noaptea arata ca un pom de Craciun (sa-i traiasca expresiile lui El), da, are autostrada, da, are Balaton, da, Budapesta la 4 noaptea parca iti creaza ceva dorinte de a o vizita (dar nu suficient de mari pentru a o pune pe planul de turism), da, da, da! Mie mi s-a parut seaca. SEACA. Cu nimic special.

Deci purcedem spre Slovenia. Primul impact cu Slovenia...
- Slovenia pute!
- Nu pute. Au taiat aia iarba, de aia miroase asa.
- Sa ma ierti, iarba normala taiata miroase frumos. Asta PUTE!

In Slovenia am interactionat cu una bucata cetatean. Si cum cunostiinte mele in ale slovenei sunt egale cu 0, am interactionat in engleza. Si ii explic omului de la benzinarie ca mie imi trebuie si vreau una bucata explicatie cum sa ajung la alta bucata benzinarie din Maribor. Si vorbesc. Si dau din maini. Si vorbesc si dau din maini in acelasi timp. Si dupa ce ma doare si gura si ma dor si mainile, ala imi zice ceva in slovena lui. Scurt si sec. Pai, bine, ma! De ce nu zici de la inceput ca gesticulez degeaba in fata ta? Ca habar nu ai de ce zic eu? Mori... Fara ajutorul lui, dar cu un Gipi mai mult decat cooperant (in momentul ala) am gasit si "megabenzinaria" din Maribor. Evident, noaptea. Cam toate actiunile noastre notabile s-au intamplat noaptea, fie vorba intre noi. Tind sa cred ca in ceva viata anterioara am fost bufnite.

Pam pam. Cu rezervorul plin, spre Italia deci. Si asa m-a vazut pe mine intrarea in Italia, ca eu am respectat dorinta genelor de a se uni. Italia... hmmmm... Italia e intortocheata ca o spagheta. Si are casute pe dealuri. Si cand ma fac mare vreau sa ma mut oriune intre Genova si Savona, intr-o casuta nu foarte departe de deal, nu foarte departe de mare. Italia e un pod - tunel - pod - tunel - tunel - pod - pod continuu. Partea de sus, that is.
- Uiteeeeeeeeeeeeee!!! Tuneeeeeeeeeeeeeeel!
- Ioi! Asa o sa faci de fiecare data cand intram in unul? Ca sa stiu sa imi bag vata in urechi de acum.
Strambatura (mea) a fost sugestiva. Si in semn de protest mi-am aprins numai mie o tigara... care a primit-o El pana la urma :)

Si asa am ajuns in Franta. Noaptea. Cu eu evident dormind mai mult decat ciudat pe mai mult decat incapatorul meu scaun din dreapta. Intr-un final, pe la sfarsitul celor (aproape) 2 saptamani, genul asta de somn s-a lasat cu febra musculara, dureri de spate si recunostinta vesnica fata de patul de acasa. Detalii :)

Franta... am inteles de ce ma uraste Ambasadoarea pentru Franta :) Franta e geniala. Plina de negri si de oameni agitati. Sa ne intelegem. Partea de jos a Frantei, aia pusa strategic pe malul marii, special pentru a oftica muritori nefericiti care locuiesc intre dealuri. Marsilia are aerul de ... nu stiu, port de peste :)) Nu, nu pute. Miroase a mare. Si a soare. Si e agitata ca o cola in shaker pana pe la 8 seara cand e ... pustie. Francezii sunt relativ ciudati. Am patit-o in Carefour cand o tanti s-a oprit langa mine la raionul de paine si a inceput sa imi explice foarte foarte repede ... ceva. Nu stiu exact ce. Ea vorbea repede si eu cu limba lui Voltaire ma impac la nivel de gradinita... daca mi se vorbeste rar. Si francezii, in pauza de masa, mananca in parcare. Pe masina. Langa masina. In masina. Ooook, laitmotivul: masina. Dupa nedumerirea initiala, mi-a trecut. Francezii nu au trotuare. Nici italienii for that matter. Deci nu merg pe jos. Asa ca normal ca 3 sferturi din ei invata sa faca totul in / pe / langa masina (celalalt sfert are motor).

Marea am vazut-o in detaliu in Toulon, noaptea, dupa 6 kilometri de mers pe jos. La dus. Si dupa ce am coborat multe - multe - multe trepte pana pe plaja. Evident, "treptii" respectivi au trebuit urcati la inapoiere. Nu stiu exact cum am aterizat acolo (tind sa cred ca Gipi a fost de vina), dar cred ca era ceva plaja privata. Pe care s-a scris FERICIRE pe nisip (jumi - juma), s-a mai scris si altceva pe nisip, s-a pupat marea, s-a pupat fata in mare... da, au rezultat multe pupaturi :)
- Si daca o sa avem nevoie de o Mediterana pentru fiecare chestie importanta pe care avem sa ne-o comunicam ce o sa facem?
- MMmmmm... ne mutam pe malul ei? :)

Tot prin Toulon ne-am pierdut cautand ceva supermarket detinator de Sunny D ("It all started with a chair" :) ), Cola, Marlboro (indecent de scump) si nu in ultimul rand de-ale gurii... sandalele mele au protestat si mi-au facut basici nenumarate... El a spus ca urmatoarea plimbare o sa o mai facem la pensie, cu bastonul :))

Dar am ajuns in Italia. In ceva sat cocotat intre dealuri, prea linistit si prea curat sa dea impresia ca e locuit. Dar era. Si avea si Torta Fritta. Care Torta Fritta sunt un soi de gogosi mici si bune. Si care au generat o dimineata de rasete, certuri, dat din gene... si o expeditie by myslef in cautarea lor si apoi o expeditie in 2 ca sa le si mancam. Long live Tortillias :))

Si ne-am intors... si Gipi a simtit nevoia sa nu cunoasca existenta autostrazii din Slovenia... asa ca ne-a dus pe niste coclauri numai de el stiute. Probabil de ciuda ca nu l-am ascultat de cateva ori si nu ne-am bagat si a 2-a oara cu ditamai MAC-ul (de fapt e ditamai VOLVO-ul, dar la botez i s-a spus MAC) prin centrul Marsiliei si nici nu am intrat prin Croatia ca asa vroia el.

O chestie foarte tampita am patit-o in Ungaria, la ultima oprire. M-am dus sa iau cola si eternul deja Marlboro. I-am intins la tanti sticla de Cola si, pierduta fiind eu in gandurile mele, i-am cerut in romaneste si un pachet de Marlboro. Rosu. Scurt. Tanti cea blonda, foarte zambitoare si binevoitoare pana in secunda aia, si-a pus o fata de genul "OMG! It's a rat! It's a RAAAAT" si mi-a aruncat in scarba pachetul de tigari. Bun, recunosc ca si eu am o problema cu oamenii care vorbesc ungureste in Romania. DAR am o problema cu aia pe care nu scrie turisti (si avand in vedere ca eram intr-o benzinarie in mijlocul autostrazii, foarte aproape de intrarea in Ungaria dinspre Slovenia oare ce altceva puteam fi?), care vorbesc ungureste locuind de la nastere aici si care refuza sa invete ca lumea limba tarii a caror cetatenie o au. Atat. Deci ma fac rasista pana la capat si fuck ungurii.

Concluzii... italienii sunt campioni la muste, gunoi pe marginea drumului in zona orasaneasca, orar tampit la orice chestie. Francezii sunt geniali, fumeaza mult si oriunde (indiferent de sex, varsta si alte considerente). Cand o sa ma fac mare o sa ma mut undeva acolo, pe malul marii atat de albastre incat ii vezi nisipul de pe fund si de pe autostrada. Si ca 3 saptamani in care ai impartit 5 m patrati cu un cetatean ori va trimit la dracu ori genereaza zuzu cumparat in acelasi moment de fiecare in colturi diferite ale lumii. Si ca viata ar fi geniala daca ar fi un concediu perpetuu. Si ca planurile sunt ok daca sa se si intampla, dar mult mai geniale daca se pastreaza linia de baza si se modifica detaliile. :)

12:31 a.m.

Mi-e urat sa dorm singura acasa in ultima vreme. Aseara am refuzat camera de langa sa dorm ca omul normal, in ditamai patul, pentru ca implica sa dorm singura. Asa ca am preferat sa ma inghesui in oameni, intr-un pat minuscul si sa "audiez" (pentru a 2-a oara) Kung Fu Panda.

In acest maret si memorabil moment sunt cat se poate de singura (Milo ma ignora asa ca nu se pune) asa ca evident imi este urat sa dorm. Asa ca dau din taste. Din lipsa de interactiune verbala, din lipsa de somn (acuta si cronica, dar mai sunt 10 zile... doar 10 zile), din lispa de orice.

Ziua memorabila de vineri... a inceput cu una bucata ceas enervant care a sunat isteric, dar a fost auzit prea tarziu. A urmat confuzia generala, impartitul de sarcini si plecatul in cele 4 zari spre enervantele locuri de munca. O cafea bauta in autogara in timp ce ma gandeam - iar - ca I hate my job. Si ... "auzi, il suni tu pe frate-meu sa vezi pe unde e? ca eu nu am baterie si asta nu a ajuns acasa azi-noapte". Bun! Adica nu e bun, dar nu conteaza. Asa ca ma apuc sa sun Dani. Si sun. Si sun. Si ma plictisesc de atata sunat si el se plictiseste de atata neraspuns la telefon. Incep sa ma panichez. Dar creierul meu panicat incepe sa faca conexiuni. "Ma, aseara cand am plecat din rock, asta a ramas cu ... cu cine naiba? Radu a plecat cu Bristena mai devreme. Deci Radu nu. Cu Steve, Seb, Rami si Ion. Bun, cu Seb si Rami nu are cum sa fie. Probabil a ajuns la frate-meu". Urmand aceasta logica demna de momente mai inaintate (muuuult mai inaintate si mai cofeinizate) ale zilei, il sun pe Steve (aka frate-meu). Doar ca astia probabil se intelesesera sa ma ignore sau ceva ca nici asta nu a gasit tasta de answer. Bun, asta nu raspunde. Asa ca pana la urma tot la Radu am ajuns, ca doar el stie tot ce se intampla cu fiecare in parte si ii mai si pasa. In felul lui acid :) Radu imi spune ceva de genul "Steve doarme la mine. Dar Dani nu a venit cu el. A ramas cu Ion. Dar cand afli ceva sa imi spui si mie ca m-ai ingrijorat si pe mine acum". Bun asa. Pun mana pe telefon si sun mandrul (respectiv fratele ingrijorat). Nu stiu exact de ce avand in vedere ca nu aveam noutati. Am omis sa spun ca toate conversatiile astea se desfasurau in timp ce eu ajunsesem deja in maxi si o gramada de cetateni se uitau aproape amuzati la mine. Ascult revolte de frate mai mare, uit ca sunt nervoasa pe Danutul care a reusit macar sa ingrijoreze 3 muritori preocupati sa isi injure joburile (asta ca sa nu mai pun la socoteala mama, matza si oricine s-a mai intrebat unde a fost toata noaptea) si ma apuc sa ii iau apararea. Bun asa. Intre timp mi se aprinde beculetul salvator deasupra capului. ION! Marele Ion care cica il vazuse ultimul. Deja ma simteam ca in CSI. Inchid mai mult sau mai putin simpatic telefonul cu un sec "hai ca te sun imediat" si il sun pe Ion. Ion, ca orice om normal in vacanta, la 9 jumate dimineata dormea. Pe ce parte nu am cercetat. Dar dormea, am simtit injuraturile de "de ce ma-sa m-ai trezit??" in primul "mda" spus fara chef. Ii explic problema mea cu Dani, disparitia lui Dani si cum reusisem sa alarmez inca un om cautandu-l. Sunandu-l pe Ion, lista a ajuns la 2, ca nici el nu stia nimic. Adica stia ca plecase cu ceva fost coleg la fostul coleg in Traian Vuia. Multumesc frumos, paranoia mea supradimensionata incepe sa se afirme si ma apuc iar sa sun in disperare de cauza la Dani. Si EVRIKA! La un moment dat chiar RASPUNDE. Foarte calm, foarte linistit, foarte ... "pai am ramas la un coleg!". Pai bine, gigel tata, dar un mesaj din cele 400 pe care ni le da cu generozitate cosmoteul de fiecare data cand ramanem fara si le dam 5 euro???? N-avea el nici o treaba dar pentru ca nu il puteam pocni prin telefon m-am multumit cu informatia ca e in viata, intreg si l-am trimis acasa. ACUM! Dupa care m-am apucat de calmat frate mai mare (al lui Dani, ca al meu isi savura mahmureala), Radu si nu in ultimul rand nervii mei.

Seara... castel. Si dureri de masele. Si am aflat ca a 2-a zi (aka ieri) ma transbordez la Cincis. Acum pot sa recunosc ca as fi spus cu draga inima pas, ca interactiunea cu monitorul in casa si patul propriu mi se pareau mult mai atragatoare pentru acea sambata seara dar am presimtit un soi de lant al slabiciunilor. Si nu aveam nervi si rabdare sa ma mentin pe pozitii asa ca oricum as fi ajuns acolo. Dupa ce in prealabil oamenii ar fi consumat saliva sa ma convinga si eu as fi consumat nervi incercand (fara succes) sa le explic ca nu pot, nu vreau, nu... Imi pierd superputerile de gica contra :) Si printre ele povesti... inclusiv serenada de acum prea multi ani a lui Killa. :) Si OD de Ketonal. De la OD-ul de Ketonal am ajuns acasa de parca mi-as fi injectat votca. Ok, nu stiu cum e sa iti injectezi votca dar stiu cum e sa o arunci in sange via stomac. Si OD-ul de Ketonal a fost mai rau. Mult mai rau. Atat de rau ca nu am fost in stare sa urc trepetele ca lumea sau sa leg 2 cuvinte coerente. Si jur ca am baut o gura de bere si in rest numai apa plata. Asa ca evident am dormit pe Shark Tale. Lately dorm pe toate filmele care nu le vad la lucru. Damn it! Dar revin ca mai sunt doar 10 zile. Numai 10 zile. Cu 10 zile prea mult ce-i drept, dar numai 10. Si pentru ca mi-era rau, ieri dimineata a urmat aceeasi confuzie generala, acelasi sentiment de ciudat si totusi so fucking nice and good.

Like I said, gatheringul cu lichior de oua l-am dormit cu stil. Cu asa mare stil si cu atata pasiune ca azi dimineata am avut o problema cu trezitul. Daca era dupa mine mi-as fi continuat relatia speciala dezvoltata in cursul noptii cu patul undeva asa... la o saptamana. Oh well... 10 zile!!!!

Si azi... dupa ce am scapat de 6/49 insane people... am vegetat. Din nou, cu stil. Si cu Discovery si un film simpatic pe HBO, WILD HOGS, pentru ca deja eu una m-am saturat de filme vazute pe monitor. Still, maine urmeaza pe monitor The Chronicles of Narnia: Prince Caspian pentru ca ... joi am vazut The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe si am descoperit ca e fain. Din aceeasi gama, probabil urmeaza Harry Potter. Tot. Integral. Trebuie cercetat :)

Bun. Interactiunea mea cu tastele se pune pe stop. Pentru ca, oricat de mult mi-ar displace ideea de a dormi home alone, presimt ca maine pleoapele isi vor cere dureros de convingator dreptul la unire (in cuget, simtiri si alte alea). Plus ca cosmoteul radiaza creiere. Si urmeaza una sesiune de radiat creiere :)

Grrrr!!!

Mi-a trebuit mie sa ma joc cu sabloanele vietii... si acum nu mai am linkuri, nu mai am nimic. Asa-mi trebuie... da' ma fac eu mare si le pun la loc.

Asa ca va roaga eu frumos ... daca nu va regasiti in lista din dreapta (pe care am refacut-o din memorie - sorry Di, dar linkul tau de blogspot nu-l stiu), dati-mi 2 palme si pe urma un link de pus acolo :D

Din culisele vietii de navetist (2)

Sau "mare e gradina ta, Doamne, si multi i-au sarit gardul".

Este necesara o introducere. Eu nu merg pe tocuri. Decat la ocazii speciale sau foarte speciale, care se intampla cam 1 data la 2 ani (si pentru respectarea peridiocitatii se prevad vreo 3 ocazii de dorinte sinucigase anul asta). Drept pentru care sandalele mele din acest moment sunt la nici 1 cm deasupra pamantului. Geniale. Aproape. Ma omoara tampenia aia dintre degete, n-o sa stiu niciodata sa merg cu asa ceva.

Buuun! Introducerea fiind facuta, azi am luat decizia monumentala si istorica sa imi plimb rochita cea noua si aproape verde. Asortata la sandalele cele aproape noi si verzi. Dar cum sandalalele astea se poarta din motive de "au degetul" 1 data pe saptamana si cum rochita verde s-a plimbat si aseara asortata la sandalele verzi (pentru ca am apucat sa ma laud cu ea si pentru ca I am a sucker for compliments) piciorusele mele azi s-au lamentat. Dureros. Continua sa, de fapt, desi acum se desfata desculte pe covor. Buuun. Am rezistat eroic la lucru, pe scaun. Am rezistat eroic pe drum spre maxi, vorbind cu Di la telefon si fiind mai preocupata de "arsh umerii" decat de "au degetele" visand, dorind, sperand la scaunul cel gol din maxi.

In maxi... Uraaa! Un scaun liber. Doar o plasa pe el, ca pe cel de langa statea o baba. Repet ca ma dureau picioarele.

Intreb, politicoasa (ca pe mine m-a educat mama, nu CS sau Cartoon Network) daca e liber si se poate sa ma asez. Baba (veti vedea imediat de unde apelativul binevoitor) imi explica...

- Nu. Am niste carne in plasa si daca o pun pe jos miroase a masina pe urma.

Poftim?? Am ramas super tampita si ma uitam la ea asteptand sa spuna ca glumeste. Nu glumea. Am trecut la dat frumos din gene, explicat oboseala, dureri de picioare bla.

- Nu, domnisoara. Ca pe urma trebuie sa arunc carnea ca eu nu o mananc daca miroase a masina.

Ok, deja nervii mei insolati clocoteau, am pus pe pauza educatia de la mama si am intrebat-o impertinento-obraznic (aproape) daca a platit bilet si pentru plasa. Daca nu, sa o puna unde stie, sa stea ea in picioare daca vrea sa stea plasa pe scaun dar sa ma lase pe mine sa stau jos. Bine, ultima parte a fost doar in gand.

- Da' ce? Tu ai platit bilet? Ca te-am auzit eu cand te-ai urcat in autobuz ca ai abonament.

Pai, da, cucoana! Am abonament. Da' matale ce crezi? Ca abonamentul creste in fata blocului? Ca e bonus la un bax de nestea?

Am vazut ca nu am cu cine, oamenii din jurul meu se amuzau oarecum asa ca am luat atitudine si ... m-am asezat langa sofer. Pe jos. Cu rochita mea cea noua si aproape verde. Si sa ma sufle de praf.

Morala1: Nu toti batraneii din maxi sunt decupati din cartile de povesti.
Morala2: Nu va educati prea bine copii daca nu vreti sa moara de dureri de picioare in autobuze.
Morala3: Imi trebuie masina.

Din culisele vietii de navetist

Blog scris la lucru, intre 2 pauze de injurat CD-uri. I mean... acuma eu stiu ca sa scrii CD-uri cu XP-ul nu este cel mai genial lucru pe care il poti face si de aia a inventat una bucata muritor NERO (desi cred ca NERO a fost conceput inainte sa se poata scrie CD-uri cu windows). Deci blog scris la lucru. Dupa ce am reinstalat Windows-ul (si amin, nu mai da erorile vietii, in schimb urla antivirusul la fiecare 5 minute ca nu ii este updata baza de date), IE8 (nu, nu folosesc de obicei IE, sunt fan Mozilla, ca tine minte paginile. Dar l-am pus pe nenea 8 pentru "Colonistii din Catan" ... nu intrebati :D) si o gramada de alte tampenii (mai putin winamp si alte chestii care ar fi putut fi chiar utile la ora asta... pentru omorat plictiseala, dar CD-urile sunt acasa, casa este la Hunedoara si Hunedoara poetic de departe in momentul asta - ceva de genul "So close and yet so far"). Deci daca tot ma plictisesc eu la lucru fiind, hai sa ma vait, ca tot eram eu megahepi azi dimineata ca a venit vacanta cu trenul din franta.

Urasc cu toate energiile negative posibile viata de navetist (si pe proful de SAD, dar pe el l-oi dezbate alta data). Ok, cu o completare. Urasc cu toate energiile negative posibile viata de navetist in Romania. Unde microbuzele, chiar daca sunt dotate cu aer conditionat pe care sa il opresti daca te bate prea tare in urechi / cap / masele / alte parti sensibile la curent (da, am trait si minunea asta... de 2 ori in 2 luni jumate de cand ma plimb de macar 4 ori pe saptamana de 2 ori pe zi cu maretele microbuze) il au inchis. Si ventilatia se face prin geamuri deschise. Pe care nu le poti inchide chiar cum iti tuna tie din varii motive. O data, ca poate esti prea departe de ele, poate e prea aglomerat si nu poti ajunge la ele etc etc etc. Ce faci in conditiile astea? Ce e logic si de bun simt. Rogi FRUMOS una bucata cetatean 2/2 care sta pe scaunul de langa geamul deschis (in timp ce tu stai in picioare ca deh... chestia cu piciorul frumos...) sa il inchida, ca e curent si te deranjeaza. Reactia (din nou logica si de bun simt intr-o lume logica si civilizata) ar fi ca geamul sa se inchida fiindu-i aplicat un impuls pe toarta, reactionand cu o forta F1, egala si de semn contrar la forta F care il impinge spre pozitia inchis. Reactia in lumea reala difera putin. Putin de tot. Adica la rugamintea 1, cetateanul 2/2 se uita la tine oarecum dispretuitor. Cand deja insisti pentru ca somnul noaptea este o necesitate placuta si nu simti nevoia sa renunti la necesitati placute din cauza maselelor umflate, cetateanul 2/2 are o replica geniala. Monumentala. Demna de retinut si transmis urmasilor pentru profunzimea profunda... "Domnita, daca ai probleme cu maselele nu mai circula, draga, cu microbuzul". Oh my god!!! I mean... Solutia era atat de simpla! Atat de la mintea cocosului ca acum imi vine sa imi dau pumni in cap ca nu m-am gandit eu la ea... si mai am pretentia ca sunt asa... o persoana cu ceva materie cenusie inmagazinata in cutia craniana. Pai cum naiba, ma, sa nu ma gandesc la asta? O sa zbor pana la Deva. In fiecare dimineata o sa ma urc pe bloc (ca tot e blocat accesul la acoperis), o sa imi iau avant si fal - fal o sa ajung pana in Deva. Geniala chestie prin simplitatea ei. Recunostinta eterna geniului si multumiri sincere universului care mi l-a scos in cale.

Si nu stiu, inca nu m-am obisnuit cu ideea ca a fi navetist beats the crap of fiind student la psiho, de exemplu. Adica ti-e dat sa vezi atatea specimene (dar ATATEA specimene) - mai ales dupa 10 seara incolo - incat, daca mai ai chef si energie de ascultat / studiat muritorul de langa tine / din fata ta poti lejer sa te amuzi / enervezi / iei cu mainile de cap, in functie de cat de tare esti implicat in ce se intampla sau de ce se dezbate. Am zis ca intr-o zi o sa imi iau un carnetel sa iau notite sa share some of the good stuff. Adica de ce sa ma amuz doar eu? :) Si nici o zi nu seamana cu alta. In afara de gropi, da' lasa ca a promis nea primarul ca le repara si pe alea, asa ca trai bun, frate!

Si totusi... urasc cu toata forta energiilor negative viata de navetist. Cred ca totusi pe proful de SAD il scot din categoria asta... poate o sa-si merite locul in ea mai la anul, asa...

Chestii contradictorii

Soundtrack: Barry Louis Polisar - All I Want Is You



Chestiile contradictorii au legatura cu chestiile pe care le visez de 2 nopti incoace. Adica ... intamplarile s-au intamplat (sa nu prind pe careva ca se leaga de exprimare ca ma apuca dracii), doar ca in my drimz omul real este inlocuit cu un cetatean cu care am schimbat 10 cuvinte in total. De unde si pana unde omul imi invadeaza visele, nusht. I don't even like him (asta imi aduce aminte de o replica dintr-un film... "OMG! I'm gonna die on Bonnie M! And I don't even like Bonnie M!!!"

Chestia contradictorie nr. 2 are legatura cu tata... cu care nu pot spune ca am cea mai ca lumea relatie (ca sa respect adevarul, nu pot spune ca am o relatie punct) dar cand omul si-a schimbat adresa din buletin pe Petrosani pe mine m-au apucat dracii. O data, ca nu m-a anuntat. A doua, ca poate mi-as fi dorit si eu un tata at some point. Eu nu l-am primit, dar Mos Craciun i l-a facut cadou la fufa aia. Si brusc si dintr-o data I hate my dad ca are adresa de Petrosani.

Chestia contradictorie nr. 3 are legatura cu Limpi. But that ain't new, asa ca nu o dezvolt. Ma duc sa pap gogosi.

Wandering prin institutii publice

Cazul 1 se dau 2 oameni care nu se cunosc...

In povestea mea, omul 1 este constant (adica eu) si omul 2 este variabil, in functie de locul unde omul 1 a ajuns.

Step 1: spital. Asta dupa ce am trecut pe la tanti doctorita de familie sa imi iau trimitere. Tanti doctorita imi indica ziua in care sa ma duc sa imi fac razele vietii, pentru ca acele raze se fac numai in anumite zile. Buuun... asa ca azi dimineata la ora 8 omul 1 era pe coridoarele spitalului. Doar ca in spital omul 1 da peste omul 2. Omul 2 = nenea doctorul simpatic si de treaba. Si destept, pentru ca i-a explicat omului 1 ca doctorita a mintit-o frumos ... si i-a spus cand sa se intoarca.

Mestecand niste injuraturi fara directie, omul 1 se duce spre primarie... relativ departe. La un moment dat omul 1 (crede ca) vede un muritor... si uita in ce directie trebuie sa mearga si se trezeste in curtea scolii (din aceeasi gama, aseara plecasem spre rock si m-am trezit in fata la Kaufland)... se trezeste la realitate, se intoarce si merge la primarie sa plateasca taxa pentru buletin. Buuun... macar aici a mers repede si usor (ma mir!!!)...

De la primarie top top top spre politie (am mai zis eu odata demult ca atunci cand o sa ma fac mare o sa fac o chestie all in one, sa nu mai trebuiasca sa merg pana la mama lui Stalin si inapoi sa rezolv cate o chestie birocratica). La politie omul 2 prim ma lamureste ca trebuie sa o aduc si pe granny sa semneze cererea vietii... Stau 1 ora la coada, apare granny, meanwhile ii povestesc lui Dan traumele schimbarii de buletin (las' ca vede si el azi)... Ajung la ghiseu. Omul 2 secund se cearta cu mine 20 de minute ca nu sunt eu in buletinul vechi.

"Nu, domne, eu sunt. Serios! Dar in 10 ani mai imbatraneste omul!"

"Nu, nu sunteti dvs! Sigur e sora si ati venit sa ii faceti buletinul."

Daca la inceput am crezut ca face misto de mine, la un moment dat chiar m-am enervat. Pentru ca la coada care se facuse in spatele meu, era clar ca omul nu simtea nevoia sa piarda timpul degeaba.

Norocul meu a aparut sub forma unei tanti care o cunoaste pe mama. Si care l-a calmat pe omul 2 secund... care oricum nu cred ca este lamurit nici macar acum.

Si ca o incheiere... urasc oamenii care nu stiu notiunile de "intalnire stabilita" si "anularea unei intalniri stabilite" daca ti s-a lasat un numar de telefon. Si pe nenea gras la care notiunea de "maine" este extinsa la infinit si in nici un caz la termenul pamantean de MAINE (n. tr.: azi).

Nu te supara, frate!

Soundtrack: OCS - O idee de milioane



Pentru ca am impresia ca fiecare "mic roman" care a simtit azi nevoia sa joace la 6/49 s-a bazat pe ideea de milioane. 12 milioane. De "euroi, fratica!"

Trecand peste faptul ca eu joc in fiecare zi la pariuri (si din aceeasi gama, aproape in fiecare zi pierd...), nu pricep. Chiar nu pricep isteria asta. Adica chiar nu poate pricepe nimeni ca matematic vorbind sansele sunt infime? Ca atatia bani, deodata, picati din inaltul cerului (sau din visteria Loteriei Nationale in cazul de fata) sunt asa... olecuta fatali? (Da, aici intram in filozofiile mele legate de Universul care isi cere drepturile daca si ofera ceva).

Si cel mai tare ma apuca dracii cand vad cate un parinte care taraste dupa el cate un kinder de 2-3 ani si il pune sa traga numere din "bolul fermecat"... si cand tipa la el ca "AM ZIS 1 NU 3!!!". Pai frate... de unde draci sa stie bietul kinder care nici "mama" nu zice bine ce e 1 si ce e 3? Si de ce sa ii pese lui de 13 milioane de euro? El e fericit cu masinuta lui de 4 lei.

Nu cred ca vreau sa imi plang de mila ca genunchii mei sunt juliti dupa 5 ore jumate de stat pe ei pe scaun (ca sa si vad ce fac, ca eu sunt mica si tejgheaua mare)... ma gandesc la tantiile de la agentiile cu traditie care probabil au facut intr-o ora incasarile mele pe toata ziua... dar sa mor eu ca imi vine sa ii bat pe toti care cred ca 6/49 o sa ii faca fericiti.

OK, e si categoria de oameni care joaca la loto din 1900 toamna, care se distreaza si la care a devenit obisnuinta. Dar aia care vin pentru prima (si probabil ultima) data ca "e report" ma calca pe neuronii din ce in ce mai putini... si din ce in ce mai tare!

GET A LIFE PEOPLE!!!

Later edit: Multumiri si plecaciuni inspiratiei cetateanului / cetatenilor din Bucuresti datorita careia duminica viitoare eu nu ma voi sinucide la lucru.