Aveam chef de aberat pe monitor. Si atat. De aici si titlul copiat cu nesimtire din ce ascult acum. Pana voi termina de aberat se vor termina o gramada de altele.
- Bai, are you pregnant or somethig? Cum poti sa dormi in halul asta de mult?
Asta eram eu. Eu, care am inventat somnul de 48 de ore cu pauza de tigara si baie. Tocmai eu!
- Ma, cred ca. Sau ma chinui sa elimin ceva. Prostia din capul meu.
(Fie vorba intre noi, prostia in cauza e all in his head... sau ceva de genul, ca eu inca nu am descoperit-o)
- Hai, ma! Ca numai pregnant people dorm atat de mult. Si eu.
Tacere. Probabil era alb la capatul celalalt al wirelessului. Eu radeam, nepricepand inca albetea. Sau ce am spus.
Dupa ceva timp...
- Liana?
- Da?
- Incerci sa imi spui ceva?
Pe fondul unei seri incredibil de faine, cu multe rasele, autoironii, hippies vs punk bla bla, eu radeam ca tampita. Pentru ca in capul meu notiunea de "pregnant people SI eu" ma excludea din start. Ok, omul abia se trezise. Sa explicam deci.
Si ajungem iar la povestea in care imi plac la nebunie copiii daca indeplinesc doua conditii suficiente si necesare: sa fie cat mai departe de mine si mai ales ai altora. Momentan, cel putin, e singura forma in care ii accept.
Si mi-am facut si norma de aberatii pe monitor. Dormim? :)