"Am 23 de ani si sufar de ceva"

Pentru ca periodic imi mai arunc un ochi peste StatCounterul simpatic din partea dreapta si pentru ca periodic mai dau peste cate o fraza care ma face in prima faza sa ridic o spranceana (da, pot sa ridic doar o spranceana) si pe urma sa ma pufneasca rasul am zis ca am tot dreptul sa copiez. Cu nesimtire. Fraza datatoare de titlu a trimis ceva muritor suferind de ceva (nu a vrut sa spuna de ce) taman in locul in care - periodic - mai dau eu din taste. Din ce in ce mai rar in ultima vreme, dar sufar de fericire cronica si nu simt nevoia - fiind eu suferinda de fericire cronica - sa aberez. Decat from time to time si atunci pierzand vremea si missing the point cu stil. Cu maaaaare stil. In paranteza fie spus nu stiu exact de ce yahoo-ul l-a trimis pe muritorul de 23 de ani suferind de ceva (repet ca nu sunt lamurita de ce suferea, poate faceam un brainstorm mondial sa rezolvam problema) taman aici dar ma impac cu gandul ca necunoscute sunt caile internetului. Ma intreb totusi de ce internetul trimite toti suferinzii, avizii de pornofullscreen, cautatorii de oameni ciudati fix pe al meu dor-de-mare. Punct blogspot punct com. Dar ridic din umeri si incerc sa imi aduc aminte the point of the blog.

Cu un avant razboinic demn de rascoala lui Horea, Closca si Crisan azi am aterizat in fata unui calculator. La scoala. Unde 2 ore am incercat sa pricep cu a mea inteligenta naturala (care lately tinde spre un 0 mai absolut decat temperaturile de afara in perceptia mea) povestile despre inteligenta artificiala, sa imi si iasa un program in ProLog si sa ma si gandesc ce mama lui Stalin fac cu licenta. Daca voi ajunge la ea. Dar avand in vedere ca I will get my ass kicked si altfel decat la Worms, nu tare am de ales decat sa ajung la ea. Evident ca dupa o vara intreaga in care STIAM cu cine o sa fac mareata licenta, in care oscilam "a CONTI sau a nu CONTI" (s-a ales varianta "a nu" partial din lene dar mult mai tare din cauza ca eu si Timisoara am divortat in niste termeni care presupun vizite scurte si rare si in nici un caz interactiune de 3 luni) atunci cand nu stiam atat de tare... deci evident ca dupa vara asta acum a aparut o alta varianta care m-a aruncat direct pe google atunci cand am ajuns acasa, a dus la descarcarea de sute de pagini de documentatie si a generat o tona de mesaje existentiale in care - evident - imi plangeam de mila si imi blestemam soarta de student in anul 5 la POLI. Si toata agitatia asta a dus la o mareata cadere a internetului. Asa ca am ales varianta somn. Pe la 7 si ceva. De asta la 3 jumate eu stau si aberez pe monitor. Si din cand in cand mai fac pauze de google, cand imi mai vine cate o idee. De milioane, cum ar zice OCS. De milioane de nervi si dileme, completez eu. Evident ca maine o sa fiu adormita si habar nu o sa am pe ce lume sunt, evident ca maine o sa apara ALTCEVA si ca tot ce am construit azi se va reinventa simpatic. Urmarea vor fi (alte) jdemii de mesaje in care o sa imi plang de mila si o sa imi blestem soarta de om in anul 5 la POLI. Si poate, doar poate, pana de Craciun / Revelion o sa ajung la o concluzie cat de cat normala, geniala, wable. Dar nu ma bazez pe asta.

So... "am 23 de ani si sufar de ceva". Pentru ca licenta e in stadiul de acum 4 ani, e toamna idioata cu ploaie si frig si calorifere fierbinti, ma trezesc la ore la care oamenii normali respecta dreptul la unire al pleoapelor si dorm cand aceeasi oameni normali muncesc ca niste furnicute sindicaliste cu salarii marite in campanie, imbogatesc vodafoneului caruia o sa ii cer o bucata de statuie... dap, sufar de ceva. Monotonie plictisitoare cronica si dusa la extrem. Daaaar... ma fac eu mare. Just you wait!

Din culisele vietii de navetist (3)

Pentru ca in ultima vreme am fost ori prea sictirita, ori prea fericita, ori prea cu maseaua umflata sa mai bag in seama lumea din jurul meu, viata mea de navetist cu norma intreaga s-a desfasurat fara ups and downs. Pana azi. Azi...

Eu citesc o carte. Care carte, in sinea ei e destul de simplut scrisa, destul de previzibila si bla bla, dar m-a prins. Atat de rau ca umbla cu mine in rucsac. Si cum pret de 23 de minute nu am ce face, profit de ocazie sa vad ce mai fac aia. Buuuun.

Deci, recapitulam. Azi, eu, carte, ultimul loc din maxi. Caciulita bine trasa pe urechi (maselele stiu de ce, in ciuda soarelui din octombrie). Scot cartea, ajung la semnul facut din ceva invelitori de pain killers si urmaresc actiunea. Din carte, nu din jurul meu. La o statie oarecare se urca 2 oarecare. Care 2 oarecare isi stabilesc locul de calatorie langa al meu. Whatever. Ii auzeam oarecum susotind si razand pe infundate cand, la un moment dat, unul din ei nu se mai poate abtine probabil si exclama:

- Uite, ma, mai sunt fraieri care citesc carti.

Mi-am ridicat nasul cel carn din randurile mele, le-am aruncat o privire scurta dar destula sa ii integrez la categoria "haicinci, guta, ora de mate sau de orice in bar, pasiunea vietii lauda cu ultimul chat cu pitipoanca de la 4", am dat pagina, am ridicat cartea, sa se observe si mi-am continuat lectura. Aia au continuat sa rada.

Inainte sa cobor din maxi m-am oprit si le-am zis ca doresc fraierilor si superfraierilor ca mine viata lunga si sanatoasa. Si ratatilor ca lor, nu. Le-am zambit cat de frumos si inocent am putut si m-am urcat in taxi, ca destinatia era acasa, dar nu la mine.

Habar n-am ce moaca au facut aia, habar n-am daca maine nu o sa ma opreasca virgula careva pe strada sa imi faca nasul cel carn sa interactioneze cu ceva obiect contondent dar... mi se rupe. Mi s-a acrit de cata prostie vad si mai ales aud in fiecare zi. Mi s-a acrit de toti tampitii cu fite de smecheri.

Deci pana aici. Am zis!!!

Povestea unei zile de concediu

Un om destept a inventat tastele. Un alt om destept le-a dat si un sens. Si cu toate astea, zilele de concediu inca se mai pierd (sau apar din senin) printre hartii sau biti. Nu m-am lamurit inca, astept cu interes episodul 2 din "Povestea unei zile de concediu" pentru a ma edifica total.

Episodul 1 on the other hand mi-ar fi provocat hohote isterice de ras pana la o potentiala oprire a procesului de respiratie DACA (conditie necesara si suficienta) nu as fi fost eu personajul principal.

Anul trecut nu am apucat sa imi iau toate zilele de concediu. Partial ca nu ma ajutau cand le puteam lua, partial ca atunci cand imi trebuiau nu se putea, partial gandind intens si egoist spre sesiunea de iarna. Pam pam. Logic si firesc, s-au reportat pentru 2008. Ianuarie. Cand, civilizat si frumos, am facut cerere pentru cele 4 zile ramase. Atat mi-a comunicat tanti de la resurse umane, atat am scris pe cerere. Si am zacut frumos acasa si le-am lasat pe cele 2 tanti pe capul lui Ramico. Buuuun. Toate bune si frumoase pana in februarie cand ma suna Ge (seriously, asa i se spune, nu o botez eu) si imi spune ca de fapt mai am o zi de luat. Si ma pune sa imi fac cerere, negociem si ziua, bla. Toate bune si frumoase, cererile s-au aruncat frumos la gunoi, a venit primavara, pasarile au inceput sa ciripeasca si visele mele sa se indrepte spre concediul din 2008. De drept pe 2008.

Pentru ca politica firmei presupune sa iti iei concediul in 2 etape (sa ma impuscati nu stiu de ce, dar nu cercetez ca e mai sanatos), o bucata s-a luat in iunie, cand am alergat intre laboratoare, mate cu Dani, cola la Thomas si cai verzi pe pereti si bucata mare si geniala in august, cand mi-am pierdut tenisii prin Marsilia (la propriu... dar i-am recuperat).

Eh, intre timp eu am ramas fara nici un gram de concediu (dupa stiinta mea), tanti de la resurse umane a plecat din firma si in locul ei a venit alta tanti. Care nu stiu exact ce problema de adaptare are, dar ma suna ieri.

- Stiti, la dumneavoastra este o problema. Aveati dreptul la 25 de zile de concediu anul asta cu ce a ramas de anul trecut si dumneavoastra v-ati luat 26.

De aici incepe goana dupa ziua de concediu in plus. Cine, unde si de ce a facut programul sa ramana pe -1 in loc de + oricat sau macar un 0 absolut. Asa ca ma intorc la Ge. Calculez cu Ge. Ajungem la concluzia (fara macar sa ne contrazicem) ca, respectand regula de 3 simpla si logica elementara, eu de fapt ar trebui sa mai am 4 zile de concediu, in nici un caz sa fiu pe minus. Nici asa nu e bine, ca ceva nu imi da mie bine atunci. Dar trecem peste. Ge, nefiind responsabila cu resursele umane, ma trimite inapoi la tanti cea noua si cu problema neindentificata de mine. Care tanti s-a pierdut. Rau. Si mi-a promis ca revine cu un telefon saptamana viitoare, dupa ce se regaseste si se edifica de unde am eu o zi de concediu in minus cand logica elementara spune ca mai am 4 cu plus si de ce le mai am pe alea 4 cu plus cand eu stiam ca sunt pe 0 si anume de ce da softul rezultatul asta nesimtit.

Va urma. Pam pam.

Oameni... si eu

Am tendinta de a schimba oameni. Nu stiu daca radical sau nu, dar tendinta exista. Sau nu imi gasesc cuvintele potrivite de a le spune ca, fara sa aiba fite, au o atitudine aiurea fata de orice.

De fapt, problema mea maxima este ca in momentul asta ma vad pe mine at some point in my life in omul pe care cateodata imi vine sa il dau cu capul de pereti sa il trezesc la realitate. Si that particular point nu a fost unul genial al vietii mele... probabil de asta. Sau doar imi caut scuze.

Dar in perceptia mea de om care cateodata se vrea idealist, un prieten in adevaratul sens al cuvantului nu te considera cool and funny orice tampenie ai face. Te mai ia si te mai da si cu capul de pereti cand o iei pe aratura. Sau doar imi caut scuze.

Si daca nu as fi facut asta si alta data... daca nu m-as fi convins ca oamenii nu isi schimba perceptii si mentalitati doar pentru ca ma trezesc eu vorbind cvasiinteligent poate chiar as avea o scuza. Ma-sa, nici eu nu cred ca in fata mea e un geam foarte curat pana nu il sparg. Cu capul, de preferat. Asa ca ce pretentii am de la restul?

Well, AM! Pentru ca stiu ca am de la cine sa am. Sau ma rog, tind sa cred ca am de la cine. Ca poseda materie cenusie care gandeste. In schimb am primit replica acida ca "you don't know me at all". Bun, se accepta. Poate nu am nici cea mai vaga idee. Dar deja-vu-ul ma omoara.

Sau poate m-am obisnuit cu "tu ce zici?" regarding no matter what... de la tenisi la job si chestii in care eu chiar nu am nimic de zis.

I'm lost... si discutiile de "unde credeai acum 5 ani ca o sa fii acum?" la miezul noptii nu au ajutat prea mult.

12:22 si 1222 de chestii

Evident am intarziat la examen. Pentru ca strambatura mea de "mai stau 10 minute ca daca ma duc cu taxiul ajung la fix, ca asta oricum niciodata nu intra la 8 in sala. Si mi-e mult prea lene oricum sa nu ma duc cu taxiul" nu a luat in calcul coada de la caserie sa si platesc prezentarea de la minunatia de examen. Nu stiu exact ce s-a intamplat cu tanti care timp de 4 ani mi-a luat banii dar o vreau inapoi. Ma aude cineva? Sa mi-o dati pe tanti contabila inapoi. Pentru ca in locul ei am dat peste una mai adormita ca mine. Ce nu pricepea ea era ca eu ma grabesc. Ce nu pricepeam eu era de ce se chinuia sa imi tina morala despre studentii care lasa totul pe ultimele 3 minute inainte de examen si nu vin mai repede sa isi plateasca prezentarea a 3-a. Da, ok, 8 fara 5 e ora ideala sa iti bei cafeaua, nu sa scri o tona jumate de chitante, dar... CHITANTA, tanti! Ca daca vreau morala stiu eu pe cine sa sun.

Ok, victorioasa cu chitanta traversez curtea (nu foarte mare in general, dar azi mai ceva ca parcarea de la IKEA), ajung cu rasuflarea taiata la 1, dau sa intru. 8:05 si proful era acolo. De ce? De ce tocmai azi? De ce nu atunci cand eu astept cuminte pe trepte (niciodata in banca) de la 8 fara un sfert? De ce de dimineata? De ce mie? De ce azi? Bafta mea chioara s-a numit proful de lab care cred ca ma iubeste sincer desi nu pricep de ce... s-a lamurit saracul demult ca nu am pic de vointa pentru materiile lui. Si nici chef for that matter. Si asa am aterizat eu in ultima banca, langa un muritor de anul 2 care trecea prin traumele (binecunoscute mie de altfel) ale ASDN-ului. Bafta lui a fost ca am intarziat si ca la vremea lui ASDN-ul m-a traumatizat in asemenea hal incat s-ar putea chiar sa isi ia examenul.

Examenul meu on the other hand... depinde foarte mult in ce fel de zi il prind pe prof. Si cat de mult vrea sa demonstreze universului, lumii, lui, mie si oricui o mai vrea cat de desteapta sunt eu de fapt si cat de (mai) mult pot. Ok, dude, sa ne intelegem. Da-mi examenul si o sa te pomenesc si de acum inainte. Doar ca acum la polul opus al pomenirilor de pana acum.

Termin examenul, aprind a 2-a tigara pe azi. Sun El, pierdut pe undeva prin Italia, plin de draci pe oameni idioti si inapti. Ii povestesc, ma fura peisajul, ajung la Thomas, am o revelatie. Baaa! Eu trebuia sa ma duc sa vorbesc cu proful de AE de examenul masii. Din nefericire pentru picioarele mele, am revelatia asta cu voce tare.
- Ok, du-te inapoi!
- Mi-e lene, sunt departe, lasa ca ma duc maine!
- Da, clar. Treci! ACUM!
Nu stiu exact prin ce hipnoza am trecut la un moment dat in somn, dar ACUM ala m-a facut sa fac stanga imprejur si sa ma intorc la scoala. Trecand 2 strazi. Pe una din ele era sa se si urce un nenea pensionarul, cu o Dacie "mai batrana ca noi 2 la un loc", pe trecerea de pietoni.
- Zi-i, Liana! Be a trucker!
- Pai cand ma apuca sa fiu a trucker te uiti urat la mine!
- Acum nu prea am cum sa ma uit, deci zi-i!
Si i-am zis. In gand, dar i-am zis.

Oricum daca muream, muream degeaba. Proful era mai mult decat inexistent, asa ca - cu imaginatie fiind eu - am apelat la secretariat. Tanti cea croita perfect pe modelul secretarelor la POLI (aka acra, grasa si naspa) imi explica - dupa ce eu zic "Buna ziua" si imi expun nedumerirea - ca programul cu studentii incepe la ora 13. Mult mai multe cuvinte decat vroiam eu. Mie imi trebuia un "Nu" sau un "Da". Sec si simplu. Nah, mori, ca eu la 13 nu ma intorc.

Si am ajuns intr-un final sa imi fac si programare la dentist... asa ca maine dimineata la 8 iar ma trezesc. Si sambata. Dar duminica... huha! Mai e mult pana duminica? Si stie cineva daca prin Garbau trece trenul? Si... si gata. Off to work, bere cu Dani apres si... si ce-o mai fi. :) Oricum s-au intamplat prea multe pana la ora asta. And the day is still young. Yeah...

Vaicareala mascata :)

Dupa mult backspace peste randurile in care ma vaitam, m-am calmat. Rau de tot. Atat de rau ca am cazut intr-o stare insensibila. Evident nu m-am trezit la 8, cum spuneam aseara atat de hotarata. Evident nu am terminat materia pana la ora asta. Evident... So what? Nu o sa mut muntii in 2 zile. Dar o sa ii clintesc suficient sa am o singura restanta inainte de licenta. Again ma intreb cine m-a trimis pe mine la Poli. Again mi se raspunde de departe cu ploaie si calm ca "trece, Liana". Si mi se fac eternele promisiuni de balaceala duminica. Poate totusi duminica asta se vor alinia ceva planete si se va intampla si balaceala pe care o vreau cam de la inceputul verii. Si poate ar trebui sa anunt lumea ca traiesc, sa vad cum arata terasa de la castel... poate maine, daca nu o sa adorm in drum spre casa.

Si e pointless blogul asta. Dar e ... pauza mare, in care ignor patul nefacut, dezordinea din camera si mai ales de pe birou, cursurile "organizate" pe covor, totul. So I guess... have a nice day :)

It happends again

Imi plac sarbatorile. Casa miroase a cozonac, parca e putin mai multa lumina ca de obicei. Anul asta clar vor fi mai multe zambete decat de obicei. Deci sarbatorile ok. Cu papa bun, cu program dat peste cap (nu ca in general ar fi normal), cu... ok.

Ma omoara in schimb piticii curatatori ai mamei. Fraaaate, e regula. Inainte de fiecare chestie mare in calendarul ortodox (a se citi Paste si Craciun) o apuca toti dracii curataciosi. Adica o apuca mai des, dar la faza asta nu poate fi ignorata. Si incepe. Ooooo, da. De covoare am scapat usor. Cu biocarpet si aspirator, ca "le doare". Geamurile am refuzat sa le spal. De 10 ani numai eu spal geamurile, indiferent de ocazie. Am lamurit (si nu prea) instanta parinteasca feminina ca sunt ok, ca nu au nimic, sunt CURATE femeie! Le-am spalat acum 2 saptamani, remember? Ce naiba? Vrei sa te transformi in tanti aia maniaca de la parter care le spala o data la 2 zile??? Revino-ti!

In semn de protest fata de piticii mamei care au decretat ca a mea camera trebuie reinventata ... am facut una bucata uragan in ea, am lasat tot ce a insemnat foaie, caiet, chestie (in)utila pe pat, pe jos, pe... si am plecat la bazin (de unde a rezultat una bucata febra musculara). Si cica pana maine tre` puse in ordine, frumos, ca am fost trecuta pe ignore.

De unde rezulta ca eu am o problema maxima in acest moment... ignore-ul se va rezolva. Dar eu pe ce dorm in noaptea asta???

@School

Am decis. Nu imi plac oamenii inapti la catedra. Nu, nu ma cred mai desteapta ca ei. Ei au terminat (totusi si deja) o facultate, eu nu. Dar asta nu inseamna ca au ce cauta la catedra.

Revolutie! Vreau profi competenti si apti! De la care sa si invat ceva si sa imi faca chef de venit la scoala.

What pisses me off right now

... As avea nevoie de o subtitrare. A mea, la mine. Pentru ca am senzatia ca vorbesc intr-o limba pe care nu o mai inteleg nici macar eu. Si nu e bine.

... Nenea responsabil cu robinetele de la nori iar s-a imbatat si / sau a fost concediat. Si tenisii mei ce vina au???

... Mi-am gasit pelerina de ploaie. Dar tot nu mi-am facut ordine in camera.

... Daca ploua... well, ploua. Dar nu simt nevoia sa ma imbrac in alb.

... Imi vine sa ma urc intr-un tren si sa ma duc. Far far away, sa imi pun cortul in that far far away place si sa ma intorc peste 2000 de ani. Sau ceva.

... E "genial" sa lucrezi duminica dupa-masa. Nici macar nu ti se strica toata ziua.

... Cine ma cunoaste, stie ca imi place sa dorm dimineata. Mult. Cat mai mult. Mai ales daca nu dorm mult noaptea (lucru din ce in ce mai frecvent). Cine ma cunoaste si mai bine stie ca nu e recomandat sa ma trezeasca "just for fun". Si totusi azi mi-a sunat telefonul de 7 ori pe motiv ca "eu m-am trezit" ... bravo tie! ... "vroiam sa te trezesc si pe tine!" ... god damn hippie! (aici ar veni smileyul ala purpuriu care scoate fum pe urechi)

... N-am mai pus de mult o melodie pe blog...

... Ma duc la lucru (smiley care ofteaza)