Toamna se numara ceva

Eu momentan numar, plina de draci, minute. Alea 21 care sunt mai variabile decat vremea de afara pana vin si (sper eu) ultimele 2 drivere pentru Doi. Pentru ca eu habar nu am unde e CD-ul (DVD-ul, ma rog) pe care nenii din fabrica au pus frumos toate driverele care mi-ar trebui. De asta am primit acum 2 zile o cutiuta pt CD-uri... sa mai si tin minte unde le-am pus.

- Hai, ma, ca l-am vazut eu pe acolo!
- Pe acolo... pe unde?
- Prin CD-urile tale.

Da. L-o fi vazut El, candva. L-am mai vazut si eu. Doar ca la mine CD-urile stau intr-un soi de gramada care periodic cere varf. Plus ca de cand l-o fi vazut El, am mai facut ordine in ele. Da, ma! Eu. In CD-uri.

Ma rog, nervii au inceput sa se numere azi dimineata. Cand am incercat la lucru sa ii dam viata lui Doi si Doi s-a incapatanat sa nu faca nimic. Ne arata un desktop simpatic si ... atat. Mori!

Asta pentru ca aseara, dupa povesti si povesti si sarmale (te prind eu, Brotacel!) si alte povesti si inceputuri de povesti si planuri si musli fara lapte din care s-au pescuit prunele si bananele si stafidele... ma rog, aseara ne-am adus noi aminte cum in tineretile noastre am fost campioni la Worms Armageddon. Si am inceput un soi de pissing contest pe care am ajuns la concluzia ca il putem solutiona foarte usor. Deci, cat noi am terminat (in sfarsit, ca ne-am chinuit vreo 2 zile) de vazut The Terminator (da, ala din '84, cu freze shoade si arnold tanar si tot urat) au venit si viermii. Ce nu stiam noi era ca viermii erau virusati. Rau de tot. Atat de rau ca s-a necesitat reinstalare de windows. Fara drivere dupa cum spuneam.

Si ma oftic. Rau. Pentru ca planuisem saptamana de antrenament la viermi. Pentru ca azi noapte, pe la 3 jumate cand am concluzionat ca mai avem si joburi azi si alte alea si eu am si adormit, luasem bataie, reusiseram sa ne certam pe cine cat de aiurea joaca, sa facem pariuri, sa... in fine, ideea e ca am luat bataie rusinoasa. Dap, si (nu) mi-e rusine sa o recunosc. Dar am eu vreme pana data viitoare sa ma pun la punct :)

A, si azi in semn de revolta pe virusii mult prea destepti am zis ca imi cumpar jocul. Si l-am si gasit pe net. La incredibilul pret de 23,23 lei. Horaaaay! Asta a fost in primul moment. In momentul 2 am strambat din nas. Taxa de transport... 25 de lei! Mai muriti, ma! Da' ce faceti? Veniti pe jos cu el pana la usa? Chhhhh!!!!

Si ca o ultima chestie demna de marti 13 si pisici negre, am prajit plastilina prea tare. Si albul a devenit un soi de maroniu... I don't like cuptorul normal... :(

Si gata :)

Do you remember?

E ceva in aer (sau in bere, cum tocmai mi-a spus Mircea pe mess) dar lately pe toata lumea a apucat-o nostalgia, dorul de demult, dorul de el / ea / ei de demult... Pe mine toata treaba asta m-a aruncat in melodii uitate in foldere pe cd-uri, in "saved by the bell" varianta originala, povesti cu oameni care odata erau colorati si vii si frumosi si care nu mai stiu cum sunt acum. Si mi-e dor de mine de acum 4-5 ani, cand iesitul la bere era complicat din cauza de buzunar, cand mersul cu locomotiva nu parea inspaimantator, cand pasajul din Unirii era ideal, cand cea mai mare grija era un el sau niste ei sau playlistul din JukeBox.

Si bag picioarele in ea astenie de toamna sau cum se numeste. Si fac revolutie si spun - cu mana pe inima si fara sa mint - ca mi-e incredibil de bine acum. In anumite momente dar perfectiunea e plictisitoare. Asa ca ... saved by the bell, pentru revenire. "Vara asta" pentru atunci si pentru acum, pentru ca a fost un fel de promisiune indeplinita. Si somn pentru refacerea fortelor dupa o zi mult prea plina.

12:22 si 1222 de chestii

Evident am intarziat la examen. Pentru ca strambatura mea de "mai stau 10 minute ca daca ma duc cu taxiul ajung la fix, ca asta oricum niciodata nu intra la 8 in sala. Si mi-e mult prea lene oricum sa nu ma duc cu taxiul" nu a luat in calcul coada de la caserie sa si platesc prezentarea de la minunatia de examen. Nu stiu exact ce s-a intamplat cu tanti care timp de 4 ani mi-a luat banii dar o vreau inapoi. Ma aude cineva? Sa mi-o dati pe tanti contabila inapoi. Pentru ca in locul ei am dat peste una mai adormita ca mine. Ce nu pricepea ea era ca eu ma grabesc. Ce nu pricepeam eu era de ce se chinuia sa imi tina morala despre studentii care lasa totul pe ultimele 3 minute inainte de examen si nu vin mai repede sa isi plateasca prezentarea a 3-a. Da, ok, 8 fara 5 e ora ideala sa iti bei cafeaua, nu sa scri o tona jumate de chitante, dar... CHITANTA, tanti! Ca daca vreau morala stiu eu pe cine sa sun.

Ok, victorioasa cu chitanta traversez curtea (nu foarte mare in general, dar azi mai ceva ca parcarea de la IKEA), ajung cu rasuflarea taiata la 1, dau sa intru. 8:05 si proful era acolo. De ce? De ce tocmai azi? De ce nu atunci cand eu astept cuminte pe trepte (niciodata in banca) de la 8 fara un sfert? De ce de dimineata? De ce mie? De ce azi? Bafta mea chioara s-a numit proful de lab care cred ca ma iubeste sincer desi nu pricep de ce... s-a lamurit saracul demult ca nu am pic de vointa pentru materiile lui. Si nici chef for that matter. Si asa am aterizat eu in ultima banca, langa un muritor de anul 2 care trecea prin traumele (binecunoscute mie de altfel) ale ASDN-ului. Bafta lui a fost ca am intarziat si ca la vremea lui ASDN-ul m-a traumatizat in asemenea hal incat s-ar putea chiar sa isi ia examenul.

Examenul meu on the other hand... depinde foarte mult in ce fel de zi il prind pe prof. Si cat de mult vrea sa demonstreze universului, lumii, lui, mie si oricui o mai vrea cat de desteapta sunt eu de fapt si cat de (mai) mult pot. Ok, dude, sa ne intelegem. Da-mi examenul si o sa te pomenesc si de acum inainte. Doar ca acum la polul opus al pomenirilor de pana acum.

Termin examenul, aprind a 2-a tigara pe azi. Sun El, pierdut pe undeva prin Italia, plin de draci pe oameni idioti si inapti. Ii povestesc, ma fura peisajul, ajung la Thomas, am o revelatie. Baaa! Eu trebuia sa ma duc sa vorbesc cu proful de AE de examenul masii. Din nefericire pentru picioarele mele, am revelatia asta cu voce tare.
- Ok, du-te inapoi!
- Mi-e lene, sunt departe, lasa ca ma duc maine!
- Da, clar. Treci! ACUM!
Nu stiu exact prin ce hipnoza am trecut la un moment dat in somn, dar ACUM ala m-a facut sa fac stanga imprejur si sa ma intorc la scoala. Trecand 2 strazi. Pe una din ele era sa se si urce un nenea pensionarul, cu o Dacie "mai batrana ca noi 2 la un loc", pe trecerea de pietoni.
- Zi-i, Liana! Be a trucker!
- Pai cand ma apuca sa fiu a trucker te uiti urat la mine!
- Acum nu prea am cum sa ma uit, deci zi-i!
Si i-am zis. In gand, dar i-am zis.

Oricum daca muream, muream degeaba. Proful era mai mult decat inexistent, asa ca - cu imaginatie fiind eu - am apelat la secretariat. Tanti cea croita perfect pe modelul secretarelor la POLI (aka acra, grasa si naspa) imi explica - dupa ce eu zic "Buna ziua" si imi expun nedumerirea - ca programul cu studentii incepe la ora 13. Mult mai multe cuvinte decat vroiam eu. Mie imi trebuia un "Nu" sau un "Da". Sec si simplu. Nah, mori, ca eu la 13 nu ma intorc.

Si am ajuns intr-un final sa imi fac si programare la dentist... asa ca maine dimineata la 8 iar ma trezesc. Si sambata. Dar duminica... huha! Mai e mult pana duminica? Si stie cineva daca prin Garbau trece trenul? Si... si gata. Off to work, bere cu Dani apres si... si ce-o mai fi. :) Oricum s-au intamplat prea multe pana la ora asta. And the day is still young. Yeah...

Cele 2 fiice :))

Ha! Am gasit! Cam asa arata cele 2 fiice ale lui tata (expresie imprumutata de la cineva :D) la a lui nunta pe care am decis ca, vizual scriind eu (cum zice mama), nu are sens sa o dezbat. In afara de El in tenisi la starea civila nu a fost nimic special, nimic simpatic (ok, Luca Sebi, dar orice plod de 2 luni e simpatic), nimic si atat. Dar noi! Noi, domnle =))

(dada, am examen maine. Ma duc, ma duc!)

Mi-am pierdut tenisii prin Marsilia... :)

Hai ca poate de data asta reusesc sa il scriu :)

Ok, acum 2 saptamani anuntam poporul cu surle si trambite ca plec. Si am plecat. Si dusa-am fost. Dar cum all good things come to an end... here I am... biroul pe care troneaza o dezordine mai mare ca de obicei (de data asta nu doar eu), camera prin care sunt aruncate tricouri care stateau foarte bine in dulap dar mi-a trebuit mie inventariere azi dimineata cand oricum ma grabeam... ma rog, nu se deosebeste prea mult de "la noi acasa" doar ca this room e ceva mai mare. Nu cu mult, comenteaza jumatate de gand ironic.

Deci ce-am facut. Dumica am plecat la Baia Mare. Acum 2 saptamani that is. Nu tare stiu eu ce s-a intamplat pe acolo pentru ca, in apogeul relaxarii mele fiind eu ajunsa, am adormit ca un mâtz bleg. Si am dormit, frate, si jumatate de Ungaria. Care Ungaria... chhh! Do not get me started! Da, noaptea arata ca un pom de Craciun (sa-i traiasca expresiile lui El), da, are autostrada, da, are Balaton, da, Budapesta la 4 noaptea parca iti creaza ceva dorinte de a o vizita (dar nu suficient de mari pentru a o pune pe planul de turism), da, da, da! Mie mi s-a parut seaca. SEACA. Cu nimic special.

Deci purcedem spre Slovenia. Primul impact cu Slovenia...
- Slovenia pute!
- Nu pute. Au taiat aia iarba, de aia miroase asa.
- Sa ma ierti, iarba normala taiata miroase frumos. Asta PUTE!

In Slovenia am interactionat cu una bucata cetatean. Si cum cunostiinte mele in ale slovenei sunt egale cu 0, am interactionat in engleza. Si ii explic omului de la benzinarie ca mie imi trebuie si vreau una bucata explicatie cum sa ajung la alta bucata benzinarie din Maribor. Si vorbesc. Si dau din maini. Si vorbesc si dau din maini in acelasi timp. Si dupa ce ma doare si gura si ma dor si mainile, ala imi zice ceva in slovena lui. Scurt si sec. Pai, bine, ma! De ce nu zici de la inceput ca gesticulez degeaba in fata ta? Ca habar nu ai de ce zic eu? Mori... Fara ajutorul lui, dar cu un Gipi mai mult decat cooperant (in momentul ala) am gasit si "megabenzinaria" din Maribor. Evident, noaptea. Cam toate actiunile noastre notabile s-au intamplat noaptea, fie vorba intre noi. Tind sa cred ca in ceva viata anterioara am fost bufnite.

Pam pam. Cu rezervorul plin, spre Italia deci. Si asa m-a vazut pe mine intrarea in Italia, ca eu am respectat dorinta genelor de a se uni. Italia... hmmmm... Italia e intortocheata ca o spagheta. Si are casute pe dealuri. Si cand ma fac mare vreau sa ma mut oriune intre Genova si Savona, intr-o casuta nu foarte departe de deal, nu foarte departe de mare. Italia e un pod - tunel - pod - tunel - tunel - pod - pod continuu. Partea de sus, that is.
- Uiteeeeeeeeeeeeee!!! Tuneeeeeeeeeeeeeeel!
- Ioi! Asa o sa faci de fiecare data cand intram in unul? Ca sa stiu sa imi bag vata in urechi de acum.
Strambatura (mea) a fost sugestiva. Si in semn de protest mi-am aprins numai mie o tigara... care a primit-o El pana la urma :)

Si asa am ajuns in Franta. Noaptea. Cu eu evident dormind mai mult decat ciudat pe mai mult decat incapatorul meu scaun din dreapta. Intr-un final, pe la sfarsitul celor (aproape) 2 saptamani, genul asta de somn s-a lasat cu febra musculara, dureri de spate si recunostinta vesnica fata de patul de acasa. Detalii :)

Franta... am inteles de ce ma uraste Ambasadoarea pentru Franta :) Franta e geniala. Plina de negri si de oameni agitati. Sa ne intelegem. Partea de jos a Frantei, aia pusa strategic pe malul marii, special pentru a oftica muritori nefericiti care locuiesc intre dealuri. Marsilia are aerul de ... nu stiu, port de peste :)) Nu, nu pute. Miroase a mare. Si a soare. Si e agitata ca o cola in shaker pana pe la 8 seara cand e ... pustie. Francezii sunt relativ ciudati. Am patit-o in Carefour cand o tanti s-a oprit langa mine la raionul de paine si a inceput sa imi explice foarte foarte repede ... ceva. Nu stiu exact ce. Ea vorbea repede si eu cu limba lui Voltaire ma impac la nivel de gradinita... daca mi se vorbeste rar. Si francezii, in pauza de masa, mananca in parcare. Pe masina. Langa masina. In masina. Ooook, laitmotivul: masina. Dupa nedumerirea initiala, mi-a trecut. Francezii nu au trotuare. Nici italienii for that matter. Deci nu merg pe jos. Asa ca normal ca 3 sferturi din ei invata sa faca totul in / pe / langa masina (celalalt sfert are motor).

Marea am vazut-o in detaliu in Toulon, noaptea, dupa 6 kilometri de mers pe jos. La dus. Si dupa ce am coborat multe - multe - multe trepte pana pe plaja. Evident, "treptii" respectivi au trebuit urcati la inapoiere. Nu stiu exact cum am aterizat acolo (tind sa cred ca Gipi a fost de vina), dar cred ca era ceva plaja privata. Pe care s-a scris FERICIRE pe nisip (jumi - juma), s-a mai scris si altceva pe nisip, s-a pupat marea, s-a pupat fata in mare... da, au rezultat multe pupaturi :)
- Si daca o sa avem nevoie de o Mediterana pentru fiecare chestie importanta pe care avem sa ne-o comunicam ce o sa facem?
- MMmmmm... ne mutam pe malul ei? :)

Tot prin Toulon ne-am pierdut cautand ceva supermarket detinator de Sunny D ("It all started with a chair" :) ), Cola, Marlboro (indecent de scump) si nu in ultimul rand de-ale gurii... sandalele mele au protestat si mi-au facut basici nenumarate... El a spus ca urmatoarea plimbare o sa o mai facem la pensie, cu bastonul :))

Dar am ajuns in Italia. In ceva sat cocotat intre dealuri, prea linistit si prea curat sa dea impresia ca e locuit. Dar era. Si avea si Torta Fritta. Care Torta Fritta sunt un soi de gogosi mici si bune. Si care au generat o dimineata de rasete, certuri, dat din gene... si o expeditie by myslef in cautarea lor si apoi o expeditie in 2 ca sa le si mancam. Long live Tortillias :))

Si ne-am intors... si Gipi a simtit nevoia sa nu cunoasca existenta autostrazii din Slovenia... asa ca ne-a dus pe niste coclauri numai de el stiute. Probabil de ciuda ca nu l-am ascultat de cateva ori si nu ne-am bagat si a 2-a oara cu ditamai MAC-ul (de fapt e ditamai VOLVO-ul, dar la botez i s-a spus MAC) prin centrul Marsiliei si nici nu am intrat prin Croatia ca asa vroia el.

O chestie foarte tampita am patit-o in Ungaria, la ultima oprire. M-am dus sa iau cola si eternul deja Marlboro. I-am intins la tanti sticla de Cola si, pierduta fiind eu in gandurile mele, i-am cerut in romaneste si un pachet de Marlboro. Rosu. Scurt. Tanti cea blonda, foarte zambitoare si binevoitoare pana in secunda aia, si-a pus o fata de genul "OMG! It's a rat! It's a RAAAAT" si mi-a aruncat in scarba pachetul de tigari. Bun, recunosc ca si eu am o problema cu oamenii care vorbesc ungureste in Romania. DAR am o problema cu aia pe care nu scrie turisti (si avand in vedere ca eram intr-o benzinarie in mijlocul autostrazii, foarte aproape de intrarea in Ungaria dinspre Slovenia oare ce altceva puteam fi?), care vorbesc ungureste locuind de la nastere aici si care refuza sa invete ca lumea limba tarii a caror cetatenie o au. Atat. Deci ma fac rasista pana la capat si fuck ungurii.

Concluzii... italienii sunt campioni la muste, gunoi pe marginea drumului in zona orasaneasca, orar tampit la orice chestie. Francezii sunt geniali, fumeaza mult si oriunde (indiferent de sex, varsta si alte considerente). Cand o sa ma fac mare o sa ma mut undeva acolo, pe malul marii atat de albastre incat ii vezi nisipul de pe fund si de pe autostrada. Si ca 3 saptamani in care ai impartit 5 m patrati cu un cetatean ori va trimit la dracu ori genereaza zuzu cumparat in acelasi moment de fiecare in colturi diferite ale lumii. Si ca viata ar fi geniala daca ar fi un concediu perpetuu. Si ca planurile sunt ok daca sa se si intampla, dar mult mai geniale daca se pastreaza linia de baza si se modifica detaliile. :)

Plec :)

Da, iar. De data asta spre Franta, sa ma balacesc in Mediterana, daca in aia Neagra nu am reusit anul asta. Si pozele de la blogul anterior nu am reusit sa le incarc. Si nici sa dezvolt nunta lui tata... Well, dupa concediu. Pana atunci sunt un matz care da fericit din urechi... si pleaca in Franta via Baia Mare intr-o ora :)

Da, Di, vei primi tot ce s-a promis... mai putin absintul, care e doar foarte probabil ;)

7 zile, 22 de judete si 2025 km

Acum ca m-am calmat, am povestit, am ras aducandu-mi aminte si - most important - am facut dus, am apucat sa pun poze pe net, sa imi caut ce am scris de-a lungul celor 2025 km si sa imi aduc aminte ce s-a intamplat in rest (aka de la Severin incoace)... so, ca sa fie in ordine cronologica... prima data copy paste la ce am scris (cu poze cu tot :D) si pe urma restul si concluzii :)

7. august. 08 - Sebes

Ok, finally o promisiune tinuta. Urmatorul blog e scris while travelling :):):)

In timpul unei discutii mai mult sau mai putin existentiale la Thomas i s-a comunicat ca "trebuia sa fii la Sebes intre 2 si 4"... inutil de spus ca era 6, ca nimeni nu spusese nimic pana atunci de Sebes, ca... bun! Hai sa vedem. Casa 1, bagajul 1, taxi, casa 2, bagajul 2 si off we go. Focsani via Sebes.

Ce am invatat intr-o ora de mers cu tirul:

- ca nenea de la PLUS cu masina mare se injura (colectiv si la greu) ca merge cu 60 cu soseaua mai goala ca paris hilton intr-un pictorial playboy
- ca picioarele pe parbriz sunt comode
- ca e recomandat sa nu stai fara centura si cu laptopul in brate in caz de frane bruste aruncatoare prin parbriz
- ca patul din tir e mai moale si mai comod decat al meu asa ca atunci cand ma fac mare nu vreau garsoniera, vreau un tir. Mare.

Ce voi invata in urmatoarea perioada:
- cum se schimba un bec de pozitii (orice ar fi ala)
- geografia moldovei
- cum sa fiu un copilot simpatic si neenervant (aka o sa pricep de ce schimbatorul de viteze face fas, ce inseamna tot felul de inscripitii de pe fundurile oamenilor din fata si o sa termin cu intrebarile de copil de 3 ani care pe mine m-ar enerva la culme dar la care mie mi se raspunde cu rabdare si detalii)

So... wable. La Kronospan (locul unde exist in secunda asta) am stat vreo 2 saptamani si ceva maruntis acum vreo 3 ani... dar eu am vazut numai partea de birouri, costume, chestii. Partea cu motostivuitoare, tone de lemn si rumegus si wable am vazut-o numai acum. Si mi-e ciuda ca in loc sa cobor si eu ca omul si sa casc ochii in jurul meu sunt consemnata in patul cel confortabil, stand turceste si fiind micuta si invizibila. Nah, aveam de ales intre asta si a sta cuminte un timp nelimitat la poarta, deci nu e chiar asa rau.

Si my wish came true! Concediu. Si departe de casa. Si poate si mare:) Ca am vazut eu ca daca o ard aiurea pe o tema it happends. Asa ca mare, mare, mare, mare, mare :)

"vine, Liana, vine..." :)



7 pe 8. august. 08 - Pasul Caprioara

5 dimineata, undeva intre Fagaras si Brasov...mai aproape de Brasov dar pentru ca la un moment dat niste cetateni au simtit nevoia sa impuna reguli de condus chestii mari si lungi, se vor sta 9 ore aici, nu in orasul de sub Tampa :) Dar e bine si asa. Feels like something out of the movies... adica e foarte weierd and strange si incredibil de dimineata dupa o noapte alba. Neagra, ma rog. Cu multe injraturi la adresa cetatenilor care repara curbele periculoase dupa o logica mai mult decat depasitoare. Si la adresa imbecililor care cred ca si-au luat strada si culoarea rosie de la semafor e pusa acolo de forma. Maaa! Noi suntem mari, ma! Tu esti mic, ma! Stai in ma-ta acolo unde tre` sa stai ca pana vine politia in capatul asta uitat de lume sa te scoata de sub noi se face luni.

Si daca pana la urma o sa ne rezolvam si piticii incapatanaciosi, facem si nani. Daca nu... wable, me sleepy. So shut down si patul cel confortabil mine, so mine :)


8. august. 08 - Focsani

Drumul pana la Focsani de la Brasov, daca ai 8283728 metri si 928942 tone e o oarecare aventura. E mai intortocheat ca o spagheta pe o furculita... si plin de pante. Oricum... e genial, ca priveliste. Pare decupat din desktopuri si carti de geografie.

Satele au miros de copilarie (si inghesuiala, dupa cum a zis omul din stanga), au tanti care se dau pe bicicleta, copii care atarna la poarta si carute care cara fan. Chestii nu tocmai de apreciat cand esti mare, te grabesti si ceva iti da cu virgula.

Si ne-am grabit... ca sa terminam si cu ziua de azi. Dar din cauza de Brasov aglomerat (Intu, trotuarul nostru e tot acolo :) ), drum aglomerat si alte alea, am ajuns cu 15 minute mai tarziu decat trebuia, asa ca azi am ramas in Focsani. Si daca tot nu am apucat sa facem cumparaturi pana acum si am trait pe cornuri cu ciocolata si oricum aveam timp mult de pierdut si oricum nu mai vazuseram Focsaniul niciodata, am luat la picior o bucata (destul de mare) de el.

Cum e? Curat. Plin de umbra si de oameni, fara sa fie aglomerat sau inghesuit. Bulevardul Bucuresti (la care s-a rezumat interactiunea noastra cu Focsaniul) e un soi de univers al unitatilor militare. Din 3 in 3 metri e cate una. Si chestia care m-a distrat cel mai tare e ca exista o urma de cale ferata in mijlocul trotuarului in fata uneia din ele. Poate ma lamureste si pe mine cineva de logica respectiva.

Maine... Buzau. Pe urma Severin. Unde, daca stam mai mult, poate o sa reusesc sa ii arat pe unde imi juleam coatele si saream elastic, pe unde ma bateam cu restul plozilor cu cornete si noroi si de unde furam dude. Daca nu... macar o sa ii demonstrez ca Dunarea se vede mai fain la Severin decat in Germania sau Austria sau unde a ramas profund impresionat de ea, ca nici el nu stie exact in momentul asta. Ca ii promisesem.

Si in rest... mi-e bine. I am roadtriping la modul serios si accelerat si mi-am impus sa nu dorm nici o secunda de mers. Cand stam, da. Dar doar atunci. Pentru ca si noaptea e ceva de vazut, ceva de retinut, ceva. Am facut o gramada de poze cu aparatul pe care era sa il si scap at some point in prapastia cea mare (dar nu ii spunem, ca el mi-a zis sa imi pun bareta aia pe mana dar eu am zis ca sunt zmeu)... dar nu am avut cum sa prind pe pixeli tot. Si nici nu tineam neaparat. Unele chestii raman doar ale mele. Candva o sa le impart. :)


9. august. 08 - Aproape de Slatina

Unde am ramas aseara? A, da, la Focsani. Intre timp am ajuns aproape de Slatina, intr-un partener ROMPETROL extrem de gol. Si incepe sa imi placa the place to live... fiecare isi vede de treaba lui si reusim sa nu ne calcam pe picioare chiar si pe 4 metri patrati umpluti cu paturi (suprapuse, dar totusi patURI), ditamai bordul, 2 scaune si un frigider in miniatura (care tind sa cred ca are ca scop in viata pastrarea colei reci. Adica acum mai are grija si de ceva mancare dar cola este muuuuult mai vehiculata decat combustibilul intern).

Revenind la Focsani cu povestea. In afara de faptul ca tantarii moldoveni sunt mai nesimtiti decat cei de acasa (aia de acasa macar bazaie ca naiba si te avertizeaza ca sunt in zona, astia ataca miseleste, fara zgomot si numai te trezesti cu ditamai muscatura pe cate o bucata de piele pe care ai facut inconstienta sa o lasi dezvelita), nu tare mai stiu ce s-a intamplat pentru ca m-am trezit cand trebuia sa plecam. Dar pana la urma rolul de copilot presupune sa fiu treaza cand MAC merge, nu cand sade si diversi cetateni scot diverse chestii din el. Si ca si copilot am dat un singur rateu... cel mai mare si cu sapca alba si radar atasat, ce-i drept, dar unul singur. Am invatat sa citesc harta, sa apreciez distante si timpi si sa vad indicatoare de la o distanta mult prea mare pentru miopia mea.

Buzau... ditamai fabrica de URSUS... 20 de tone de Timisoreana care trebuie sa ajunga la Severin. Si cam atat. Habar nu am cum arata Buzaul dar tind sa cred ca nu am pierdut mare lucru.

Si asa am ajuns in sud. Oltenia. Si, desi "Liana, I am the trucker here", imi permit sa imi folosesc toata artileria de injuraturi in directia drumurilor lor. Fraaaaaaaate! Cred ca mai prost e numai drumul spre Timisoara, de la Deva.

Si inca nu am invatat sa rezolv taceri generate de factori exteriori. Dar le-oi rezolva si pe astea candva...

So, avand in vedere ca jumatate de baterie inseamna inca 4 zile povestite... urmeaza maine. Cand maine vom fi trecut de Craiova (repede si degraba sper eu) si vom fi ajuns la Severin suficient de devreme sa putem emite pretentii de un dus normal si de o plimbare :)

Acum... ordine, movies, food, us. Ordine aleatoare :)



11. august. 08 - Severin

Am zacut aproape de Slatina pana aseara ca doar a fost duminica, a fost o lipsa crunta de chef de orice, a fost... a fost si gata. Aseara, cu roata umflata si dupa interactiunea cu nenea cel foarte alcoolizat care vroia sa ne puna la plecare sa platim o parcare in praf si fara o toaleta decenta (am o problema cu toaletele, in rest sunt cel mai fericit matz care a dat vreodata din urechi), am plecat spre Craiova.

"Bai, oltenii astia nu fac ei multe lucruri bune, dar macar au drumuri ca lumea", zise matzul cel datator din urechi aproape de Slatina, pe o portiune dreapta, fara gropi sau hartoape de drum. Asta dupa ce pana la Slatina am injurat primari, ministrii de transport si cam orice s-a putut injura. Mai ales nenea cu cascheta alba. DAR mi-am inghitit cuvintele la propriu si la figurat in Craiova. Sa-mi bag toate picioarele disponibile si la nevoie imprumutate in el oras tampit. Fraaaate!!! Drmuri proaste, indicatoare puse aiurea sau deloc, oameni care habar nu au pe ce lume traiesc... deci nu mai vreau sa vad Craiova in viata mea. Si tot o sa fie prea curand.

Dupa ce ne-am dezratacit cu iesirea spre Calafat si am gasit si PECOUL care avea Diesel One am nimerit si iesirea spre Severin. Greu. Si foarte tampit. Si baga-mi-as ceva in ele drumuri oltenesti. Adica alea prin sate si intre localitati sunt ok. In schimb in momentul in care intri in ceva oras... May the force be with you, rabdare si stocul de injuraturi dupa cum spuneam.

"Si mama ma-sii, ca vazusem statia aia de PECO cand am trecut incolo", zic eu.
"Statie de PECO, Liana? Un kilogram de PECO va rog", zice el.
"Doua mai mici numai", zic eu si incep sa rad cu toate gropile oltenesti.

Si, pentru a 3-a oara in this roadtrip, ne-am oprit sa intrebam de SC GOGU SRL exact la ei in poarta. Si de azi noapte zacem aici. Si pentru ca am facut ieri ordine si curatenie in spatiu locativ azi chiar zacem. Si asteptam sa ne ia cineva cele 20 de tone de Timisoreana din remorca (foarte scuturate si plimbate de la Buzau pana aici) si ordine cu what happends next. Si eu imi astept turismul in Severin.

Si in rest... sunt cel mai fericit matz care a dat din urechi in Severin.

Si aici se opresc insemnarile de pe drum. Dar sa vedem ce imi mai aduc aminte... In Severin nu am apucat sa imi fac turismul dar Universul a zambit o tura in directia mea acum si am trecut foarte foarte aproape de my x bloc (l-am vazut, i-am facut cu mana, m-am agitat ca un copil mic) so a fost ok si asa.

Dupa Severin... Timisoara. Unde am ajuns seara, la service, ca o roata se incapatana sa nu tina aer. Aventura roata a generat interactiuni multiple (nu ale mele) cu niste oameni pe care eu i-as fi batut. Dar care, daca aplicau regulamentul si nu spaga cu chitanta (mai mult sau mai putin contabiliceasca) ar fi dat peste cap bugete pentru mult timp de acum inainte. Asa ca am zis fiuf si am mers mai departe. Am reusit sa fac chiar si ceva turism (fortat ce-i drept) cu celebrul si eternul 4 in care acum 1000 de ani am pierdut multa vreme. Dar cum eu mai mica si nestiutoare de felul meu, turismul a trebuit repetat. In 2, tura urmatoare. Si pe langa scopul turismului a mai fost suc cu gheata in Libertatii si hamburgerul cu pui pe care imi dadeam eu acum aceeasi 1000 de ani si ultimii bani. Si am reusit sa stau chiar si la o poveste cu Di, pentru ca Universul a fost de treaba inca o data :)

Din Timisoara... ioi! Si tulai. La modul propriu. In Baia Mare. Care Baia Mare e ... da, mare. Si intortocheata. Dar mi-a placut. Adica mi se pare genial sa te trezesti dimineata, sa te intinzi somnoros, sa aprinzi o tigara si cand dai draperiile deoparte sa ai ditamai muntele in fata. Plus oamenii... frate! Sunt super amabili. Adica nenea politistul cand a vazut manevrele de dacie facute cu MAC in intersectie, in loc sa se infurie, ne-a dus pana la "locul faptei". Pentru ca la 3 noaptea pe cine naiba sa intrebi unde e ... firma vietii (iar nu imi aduc aminte cum o cheama)? Bafta stomacului meu (care deja protesta ca ii trebuie mancare, multa si calda) a fost una bucata cvasiautoservire... foarte fain aranjata, foarte fancy si mai ales... foarte ieftina. Si mancarea... nu am fost in stare sa o depozitez pe toata, dar stomacul meu a fost mai mult decat incantat.

La firma 2 din Baia Mare... nu m-as angaja in ruptul capului. Mi-a dat senzatia de plantatie de negri... Si a trebuit sa intrebam vreo 3 cetateni cum naiba ajungem la o baie. But we managed pana la urma sa gasim si baia pentru ca ne-a dus aproape de manuta pana in usa ei unul din neni. Acuma, stau si ma intreb daca oamenii din Baia Mare sunt excesivi de amabili sau pur si simplu le e lene sa explice asa ca prefere sa arate. Mister adanc pe care nu simt nevoia sa il elucidez.

Plimbat o tura ... placut curatenia si cubul cu reclame... invatat ca NU cumperi sandale de la LEONARDO pentru ca se rup dupa 2 saptamani (preferabil in mijlocul orasului ca sa mergi ca o rata pana la prima banca in asteptare de super glue ca sa poti continua plimbarea) si ca ... well, nu stiu ce am mai invatat.

Concluziile le trag si pozele le atasez maine, dupa nunta lui tata, ca acum mi-e somn si pozele trebuie resize-ate. Concluzia principala ar fi ca mi-a placut. Ca I freaked out si am fost isterica. Ca mi-a trecut si am zambit. Ca... ca mai vreau :)

Actiuni si reactiuni

Exista momente si momente. Momentul 1 in care omul 1 face o tampenie. Pentru ca vrea, poate, isi permite si mai stiu eu de ce. Pentru ca e un soi de rebeliune prin care a trecut oricine la o anumita varsta. Bun. Doar ca actiunea omului 1 (denumita tampenie mai sus) provoaca alte actiuni omului 2. Si omului 3. Cu consecinte asupra omului 4 (eu). Care intelege omul 1, intelege omul 2, intelege si omul 3. Le da dreptate la toti in anumita masura. Dar partea cui o tine pana la urma? Well... omului 2 si 3. O data, ca sunt 2 la numar. Apoi, pentru ca omul 2 aproape always sides cu omul 4. Si daca ceva enerveaza omul 4, acel ceva devine cel mai enervant lucru din lume, din oficiu. Asa ca nu poate omul 4 sa nu fie de acord cu omul 2. Omul 3 e trist momentan asa ca omul 4 sides cu omul 3 pentru ca e vara si vacanta si tristetea nu se accepta.

Asa ca omul 4 la mijloc fiind isi da demisia si expune cu liniuta de la capat:

- mahmurelile sunt ok si bine - venite atata timp cat sunt rare si nu devin un obicei. (asta pt omul 1)
- exista un loc si un moment pentru orice si probabil pentru omul 1 acela a fost locul si momentul asa ca mai lasati-l in pace. (asta pt. omul 2 si omul 3)

Si omul 4 spera ca omul 1 o sa zambeasca frumos maine ... si o sa treaca peste "i am soooo pissed on you". Si gata! Rezolvati-va problemele ca nu e simpatic sa fiu la mijloc!

12:31 a.m.

Mi-e urat sa dorm singura acasa in ultima vreme. Aseara am refuzat camera de langa sa dorm ca omul normal, in ditamai patul, pentru ca implica sa dorm singura. Asa ca am preferat sa ma inghesui in oameni, intr-un pat minuscul si sa "audiez" (pentru a 2-a oara) Kung Fu Panda.

In acest maret si memorabil moment sunt cat se poate de singura (Milo ma ignora asa ca nu se pune) asa ca evident imi este urat sa dorm. Asa ca dau din taste. Din lipsa de interactiune verbala, din lipsa de somn (acuta si cronica, dar mai sunt 10 zile... doar 10 zile), din lispa de orice.

Ziua memorabila de vineri... a inceput cu una bucata ceas enervant care a sunat isteric, dar a fost auzit prea tarziu. A urmat confuzia generala, impartitul de sarcini si plecatul in cele 4 zari spre enervantele locuri de munca. O cafea bauta in autogara in timp ce ma gandeam - iar - ca I hate my job. Si ... "auzi, il suni tu pe frate-meu sa vezi pe unde e? ca eu nu am baterie si asta nu a ajuns acasa azi-noapte". Bun! Adica nu e bun, dar nu conteaza. Asa ca ma apuc sa sun Dani. Si sun. Si sun. Si ma plictisesc de atata sunat si el se plictiseste de atata neraspuns la telefon. Incep sa ma panichez. Dar creierul meu panicat incepe sa faca conexiuni. "Ma, aseara cand am plecat din rock, asta a ramas cu ... cu cine naiba? Radu a plecat cu Bristena mai devreme. Deci Radu nu. Cu Steve, Seb, Rami si Ion. Bun, cu Seb si Rami nu are cum sa fie. Probabil a ajuns la frate-meu". Urmand aceasta logica demna de momente mai inaintate (muuuult mai inaintate si mai cofeinizate) ale zilei, il sun pe Steve (aka frate-meu). Doar ca astia probabil se intelesesera sa ma ignore sau ceva ca nici asta nu a gasit tasta de answer. Bun, asta nu raspunde. Asa ca pana la urma tot la Radu am ajuns, ca doar el stie tot ce se intampla cu fiecare in parte si ii mai si pasa. In felul lui acid :) Radu imi spune ceva de genul "Steve doarme la mine. Dar Dani nu a venit cu el. A ramas cu Ion. Dar cand afli ceva sa imi spui si mie ca m-ai ingrijorat si pe mine acum". Bun asa. Pun mana pe telefon si sun mandrul (respectiv fratele ingrijorat). Nu stiu exact de ce avand in vedere ca nu aveam noutati. Am omis sa spun ca toate conversatiile astea se desfasurau in timp ce eu ajunsesem deja in maxi si o gramada de cetateni se uitau aproape amuzati la mine. Ascult revolte de frate mai mare, uit ca sunt nervoasa pe Danutul care a reusit macar sa ingrijoreze 3 muritori preocupati sa isi injure joburile (asta ca sa nu mai pun la socoteala mama, matza si oricine s-a mai intrebat unde a fost toata noaptea) si ma apuc sa ii iau apararea. Bun asa. Intre timp mi se aprinde beculetul salvator deasupra capului. ION! Marele Ion care cica il vazuse ultimul. Deja ma simteam ca in CSI. Inchid mai mult sau mai putin simpatic telefonul cu un sec "hai ca te sun imediat" si il sun pe Ion. Ion, ca orice om normal in vacanta, la 9 jumate dimineata dormea. Pe ce parte nu am cercetat. Dar dormea, am simtit injuraturile de "de ce ma-sa m-ai trezit??" in primul "mda" spus fara chef. Ii explic problema mea cu Dani, disparitia lui Dani si cum reusisem sa alarmez inca un om cautandu-l. Sunandu-l pe Ion, lista a ajuns la 2, ca nici el nu stia nimic. Adica stia ca plecase cu ceva fost coleg la fostul coleg in Traian Vuia. Multumesc frumos, paranoia mea supradimensionata incepe sa se afirme si ma apuc iar sa sun in disperare de cauza la Dani. Si EVRIKA! La un moment dat chiar RASPUNDE. Foarte calm, foarte linistit, foarte ... "pai am ramas la un coleg!". Pai bine, gigel tata, dar un mesaj din cele 400 pe care ni le da cu generozitate cosmoteul de fiecare data cand ramanem fara si le dam 5 euro???? N-avea el nici o treaba dar pentru ca nu il puteam pocni prin telefon m-am multumit cu informatia ca e in viata, intreg si l-am trimis acasa. ACUM! Dupa care m-am apucat de calmat frate mai mare (al lui Dani, ca al meu isi savura mahmureala), Radu si nu in ultimul rand nervii mei.

Seara... castel. Si dureri de masele. Si am aflat ca a 2-a zi (aka ieri) ma transbordez la Cincis. Acum pot sa recunosc ca as fi spus cu draga inima pas, ca interactiunea cu monitorul in casa si patul propriu mi se pareau mult mai atragatoare pentru acea sambata seara dar am presimtit un soi de lant al slabiciunilor. Si nu aveam nervi si rabdare sa ma mentin pe pozitii asa ca oricum as fi ajuns acolo. Dupa ce in prealabil oamenii ar fi consumat saliva sa ma convinga si eu as fi consumat nervi incercand (fara succes) sa le explic ca nu pot, nu vreau, nu... Imi pierd superputerile de gica contra :) Si printre ele povesti... inclusiv serenada de acum prea multi ani a lui Killa. :) Si OD de Ketonal. De la OD-ul de Ketonal am ajuns acasa de parca mi-as fi injectat votca. Ok, nu stiu cum e sa iti injectezi votca dar stiu cum e sa o arunci in sange via stomac. Si OD-ul de Ketonal a fost mai rau. Mult mai rau. Atat de rau ca nu am fost in stare sa urc trepetele ca lumea sau sa leg 2 cuvinte coerente. Si jur ca am baut o gura de bere si in rest numai apa plata. Asa ca evident am dormit pe Shark Tale. Lately dorm pe toate filmele care nu le vad la lucru. Damn it! Dar revin ca mai sunt doar 10 zile. Numai 10 zile. Cu 10 zile prea mult ce-i drept, dar numai 10. Si pentru ca mi-era rau, ieri dimineata a urmat aceeasi confuzie generala, acelasi sentiment de ciudat si totusi so fucking nice and good.

Like I said, gatheringul cu lichior de oua l-am dormit cu stil. Cu asa mare stil si cu atata pasiune ca azi dimineata am avut o problema cu trezitul. Daca era dupa mine mi-as fi continuat relatia speciala dezvoltata in cursul noptii cu patul undeva asa... la o saptamana. Oh well... 10 zile!!!!

Si azi... dupa ce am scapat de 6/49 insane people... am vegetat. Din nou, cu stil. Si cu Discovery si un film simpatic pe HBO, WILD HOGS, pentru ca deja eu una m-am saturat de filme vazute pe monitor. Still, maine urmeaza pe monitor The Chronicles of Narnia: Prince Caspian pentru ca ... joi am vazut The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe si am descoperit ca e fain. Din aceeasi gama, probabil urmeaza Harry Potter. Tot. Integral. Trebuie cercetat :)

Bun. Interactiunea mea cu tastele se pune pe stop. Pentru ca, oricat de mult mi-ar displace ideea de a dormi home alone, presimt ca maine pleoapele isi vor cere dureros de convingator dreptul la unire (in cuget, simtiri si alte alea). Plus ca cosmoteul radiaza creiere. Si urmeaza una sesiune de radiat creiere :)

Vaaaaaaaaaraaaaa

Da, ma! Am reusit si eu sa zac la soare. Si sa ma si prajesc in anumite parti for that matter. De fapt, am reusit sa zac pur si simplu. Mai cu ceva contrari blonde, mai cu ceva oftaturi lucrative, mai cu niste ochi stralucitori si zambete zambacioase si strangeri de mana... am avut asa, un mic preview de concediu. Si pana in august nu mai e mult... si va fi fun. Sa fie la fel de fun ca ultimele 2 zile si ma declar mai mult decat multumita. :)

Or sa vina si poze... doar ca DVD-ul din cauza caruia s-a baut cafeaua la OMV in loc de City la 12 noaptea a plecat sa vada Franta. Asa ca mai dureaza putin. Dar or sa vina :)

Order in disorder

Vara oamenii isi iau concedii. Pentru ca de aia e vara. Sa te iei si sa te duci. Departe. Sa te balacesti in apa si sa te prajesti la soare. Doar ca in lipsa de concediu pana in august (ca pleaca si anume colega prima) te multumesti si cu (ultimele) doua zile libere pana atunci. Asa ca incepi sa faci planuri. Sa dai jos cortul din debara si sa il stergi de praf. Sa comunici peste mari si tari destinatia de marti, ora 21. Cu sau fara semn de intrebare la sfarsitul comunicarii. Si obtii aprobarea (nu ca ai fi cerut-o). Si toate bune si frumoase. Pana cand...

Pana cand universul se revolta pe nevoia ta de zacere in cort fara izopren. Si incepe sa tune si sa fulgere si sa faca pisu pe planurile tale. La propriu. Si simti ca te apuca dracii. O data, pentru ca toata lumea e ciocolatie, mai putin tu. A doua, ca tre` sa faci ordine in camera, daca tot nu ai ce face 2 zile.

Dar fuck it. Pana la urma, azi noapte au venit vreo 5 filme (de fapt, in vreo 24 de ore...), pana la urma ordinea in camera se face repede daca ai chef si pana la urma soare va fi si in august. Undeva, in Europa asta mare. Si pana la urma, notiunea de a zace implica soare numai daca vrei neaparat. Trist este ca vroiam neaparat. But I can smile pretty si sa spun ca de fapt, nu.

Oameni (2)

Unii oameni provoaca crize de nervi. Atat de mari incat tu, impasibil de forma ta, dai pe dinafara. Si stii clar ca ce spune omul de la capatul wirelessului nu o sa-l faca pe omul tampit sa fie mai putin tampit (sau frustrat, ca tot se cauta cuvantul asta) dar macar pentru 10 minute soarele nu pare atat de departe, finalitatea interactiunii cu omul tampit si frustrat se pune pe pauza...

Alti oameni provoaca alte crize de nervi. Pentru ca nu stiu diferenta dintre a pretinde si a ruga. Si au pretentia sa li se puna totul pe tava desi tu, omul care ar trebui (in opinia lor) sa le oferi acest tot, nu ai nimic, dar absolut nimic de castigat din asta. Posibil nici macar un multumesc. Eventual o pila la Sf Petru. Dar nici aia garantata.

Si la sfarsitul zilei, dupa diverse interactiuni cu oameni tampito-frustrati, cu scopul mai mult sau mai putin declarat in viata de a-ti strica tie ziua, interactionezi cu niste cursuri intr-o chineza avansata. Si te lovesc din nou dilemele existentiale de genul "cine m-a trimis pe mine la poli???". Dar pana la urma, suna telefoul, soarele e mai aproape, vama (oricare vama) nu mai pare in universul paralel si, da, macar 10 minute restul se pot duce fix la naiba. Pentru ca undeva cineva se intreaba ce faci, undeva cuiva ii este dor de tine chiar daca esti la mama naibii peste mari si tari desenate frumos in atlas, chiar daca nu pricepe mare lucru decat ca esti nervos si ai nevoie de altceva in afara de tot ce te-a enervat azi. Pentru ca, cine ar fi crezut, in marea asta de oameni lifeless si plini de frustrari, mai exista si oameni care nasc zambete si vise sau macar 10 minute de stare de bine.

Si din cand in cand I am proud to say I am one of them. Desi din cand in cand intru si in cealalta categorie. Oricand, in afara celor 10 minute :)

(Si da, am eu o obsesie pe oameni lately. Poate pentru ca am inceput sa vad ca oamenii sunt si altfel decat par la "prima incercare". Au!)

Oameni

Liana, ar trebui sa give people a chance! Nu e chestia if you behaved or not. Oricum esti isterica, doar ca ceva mai putin daca nu esti on pain killers. Doar ca unii oameni chiar merita sa get to know them. Si daca pleci de la idei preconcepute s-ar putea sa miss out on a lot of great things and people.

Asta citand din my smart big brother. Ce nu stie el este ca eu sunt isterica variabil, fara legatura cu pain killers-urile sus numite. Si ca isteriile mele se manifesta cu sau fara motiv, variabil, fara legatura cu absolut nimic in afara de viata lor proprie. Si ca da, poate unii oameni merita efortul. Dar omul in cauza a fost atat de mult "in my face" fara sa fie fizic acolo lately incat... frate, am impresia ca nu trebuie sa plec de la 0 cu impresiile despre omul in cauza... ci de undeva de la + infinit in sus. Si nu imi place asta. Nu imi place din multe motive. Dar in principal ca nici my bro si nici cetateanul care se da periodic cu feribotul (si se mai si pierde pe el, dar asta nu spunem la nimeni) nu ma lasa sa am parerea MEA. Formata de mine. Foarte subiectiva, de acord. Dar sa fim seriosi, I've got my reasons. Mai mult sau mai putin isterice, mai mult sau mai putin paranoice. Si daca pentru the bro am o oarecare intelegere, cetateanul care se plimba periodic cu feribotul sa taca acolo. Chiar daca ...

Da, ma, sunt isterica. Si egoista. Si paranoica. Si nu am nevoie de chestii care sa imi alimenteze toate astea. Si nu o sa recunosc asta maine, dar da, omul in cauza seems nice. Cu toate astea, nu o sa ma agit daca nu voi vedea omul in cauza 1 luna atat de tare cat ma agit pentru omul responsabil cu citatul. Dar then again, omul responsabil cu citatul e the big smart bro care stie sa schimbe panoul electric (si a facut-o pe mama fericita pe chestia asta) iar omul privit subiectiv este un om care genereaza semne de intrebare cand totul e fain si discutii filozofice pe trepte la 4 noaptea. Asa ca sa imi fie iertat scepticismul. Si subiectivismul. Si acceptata sa-mi fie isteria.

Fuck it! Am ajuns sa anunt oamenii de la bun inceput. "Hi, eu sunt Liana. Isterica si paranoica. La un moment dat o sa te calc rau de tot pe nervi. Si o sa regreti momentul in care m-ai cunoscut." Nimeni nu ma crede, toata lumea ajunge sa se convinga. Sooner or later. Dar pentru efecte secundare nu veniti la mine, mama ei de treaba! Nu am antidot la Liana. Liana se ia in doze mici si regulate. Si NU i se baga pe gat oameni pe care nu ii vrea.

Clar? :)

Mi se pare normal...

...sa cedez locul in autobuz unei tanti cu figura de bunica decupata din cartile de povesti. In egala mi se pare la fel de normal sa NU cedez locul meu pretios din cutia de sardine denumita prea generos microbuz unei tanti mai mici ca mine ca ani, cu pectoralii bine scosi la inaintare doar pentru simplul fapt ca e pe tocuri si eu am chef sa innod bratara lui frate-meu, fara pic de consideratie pentru bietele ei picioare si total insensibila la vaicaierile ei de genul "bine ca unii merg cu autobuzul sa tricoteze. Nu se gandesc ca altii vin de la lucru obositi si ii dor picioarele". Madam, si eu tot de la lucru vin, ca de placere nu ma plimb la Deva la ore d-astea matinale. Unu la mana. Doi la mana, si pe mine ma doare spatele. Si masesele. Si in cot de tine. Pentru ca din aceeasi gama, acelasi gen de pitipoanca wannabe nu cedeaza locul oamenilor in varsta. Fapt constatat si demonstrat. Asa ca fuck (citit cu u, ca sa mearga citat) off si calm down.

Ca sa continui revolta pe live, universe and everything, mi se pare normal ca proful sa vina la scoala daca stie ca are examen. Nu sa lase muritorii cu bunatate de examen pe toamna doar pentru ca Maria Sa nu a avut chef sa isi deplaseze ilustrul monument pana la ilustra institutie. Si cand te gandesti ca I was rili close sa give him my blood! Adica sa ii curga sangele meu prin venele lenese. Si el sa nu vina sa imi dea 7-le meu meritat(sau nu) ca sa ma plimb eu in septembrie la facultate in loc de orice alt loc (preferabil sub soare).

Si cam la asta se rezuma revolta.

Acuma... alte chestii care au inceput sa mi se para normale... Sa cer voie sa beau Cola. Mda, am ajuns sa o fac si pe asta. Doar ca, din moment ce mi s-a pus una bucata restrictie pe ea, am o chestie... un butonas tampit in creier care nu ma lasa sa intind mana in frigider dupa ea daca in prearabil nu am imbogatit vodafoneul cu 90 de centi (pentru 10 minute ce-i drept, dar tot 90 de centi) si nu am cerut voie. Life :) Ca astazi. Ma plimbam cu mainile in buzunare prin Trident (urasc cosurile, ca tot timpul uit sa le las la casa si trec cu ele de ea si incepe o alarma tampita sa urle) fiindu-mi incredibil de foame. Evident, nu mi-am luat de mancare ca maseaua neglijata cat timp a fost umflata surata ei s-a gandit sa se afirme. Dar mi s-a facut una bucata pofta gravidica de cola. Chill, doar pofta era gravidica. Liana este cat de "negravidica" se poate. Telepatia functionand si peste mari si tari (la propriu) la remarca "OMG sunt in depozitul de Nestea" a venit replica "pune mana pe o sticla de Cola si taci acolo". Si cand tonul este atat de ferm, pot eu oare sa comentez? :) Nu pot, cum sa pot? Asa ca m-am executat... cu una la litru ce-i drept, dar poftele mele de cola au fost mai mult decat satisfacute pana marti. Nominal pana marti. Sau miercuri. Undeva acolo, cand incepe zacerea la soare... ultima zacere la soare pana in august. Hate my job, hate my job, hate my job!

Si pledoaria mea vizavi de chestiile care mi se par mai mult sau mai putin normale se opreste aici pentru ca al meu frate imi solicita prezenta. Si avand in vedere ca in ultima vreme ne-am ignorat existentele reciproc we should catch up.

And then she said...

Ba, nu stiu exact ce a zis, ca nu eram atenta. Eram prea prinsa in ceva schimb de replici copilaroase, meci de fotbal de la euro, film sau... mda, si prin cate un curs, din cand in cand.

(se vede ca nu mai am net, am unghiile prea lungi pentru a nu folosi backspace-ul la fiecare 3 litere)

Si am zacut la soare. Si am papat zmeura. Prea multa, sopteste stomacul meu. Si am baut cola pentru ca in afara hunedoarei am voie sa beau cola pentru ca in afara hunedoarei nu exista stresuri si nervi peste care sa se toarne cola. Si am filozofat despre fire de iarba si melci.

Si... well... a mai ramas o luna. Pe urma she'll say something else. :)

Fara directie

Aseara am fost oarecum rapita intr-o dacie fara frane si fara lumini si dusa pe Cincis. Cvasi chef, cvasi muvi night. Travka si Rancid. Greenday si Guano Apes. Si multe altele.

Met people. Nice and freaky. Tie clar nu ti-ar fi placut. Despre El1 ai fi spus ca e un wannabe hippie. Despre Ea atasata de El1 ai fi spus ca e atasata si atat. De El2 clar nu ti-ar fi placut. Ati fi vorbit despre chitari. El ar fi spus Sepultura si Iron Maiden. Tu ai fi spus clar altceva. El ar fi spus ca la 15 ani oamenii sunt prosti nowadays. La asta poate ai fi fost de acord cu el.

Si intr-un final s-ar fi facut dimineata si ai fi vrut ceva. Altceva.

Mda

Este incredibil ca oamenii au vointa proprie si sunt capabili sa ia propriile decizii.

Este incredibil ca deciziile respective nu au legatura cu nimeni si nimic, in afara de persoana proprie.

Este incredibil ca lucrurile pot fi cum sunt nu cum par.

Si in final... m-am saturat. Gata! Punct. O sa imi bag picioarele si o sa plec la sibiu si poate atunci da, I won't be there for people si I won't be seen to often si... dar hell, atunci o sa am scuza, da? Sa nu v-aud!

So...

6/49, somn, family lunch, vin dulce, cola, tutun invelit in foita de Radu, cola, vin dulce la mine pe blugi, povesti cu diana despre relatii mai mult sau mai putin sanatoase, floricel pe masa, pahare sparte, cascat infinit, somn.

Happy Easter.

3:43

Asta acum, la inceput. Am de gand sa scriu maxim o tigara. Adica pana cand se termina. Peste maxim 5 ore s-ar putea sa fie nevoie sa ma trezesc...

Productivitatea maxima a unei zile se obtine daca intr-o ora rezolvi toate (dar absolut TOATE) chestiile pe care le-ai amanat de cand a inceput saptamana.

Ziua faina se defineste cu un pachet de tigari fumat in multi, cafea bauta (la 7 seara, dar treaca de la mine) din pahare de carton, ca in filmele americane, zacand pe trepte (in lipsa... sau imposibilitatea, ma rog, zacerii unei borduri), mistouri amicale si rasete multe, un hanorac cu Coca Cola luat mai mult decat ieftin si o matza ciudata.

Zambetul fals se afiseaza in momentul in care apare un cetatean cu care nu ai cum sa nu interactionezi (desi merita apelative naspa) pentru ca, daca te obosesti sa citesti mai jos de serie, o sa ii gasesti numele pe CI-ul personal. Si pe urma ti se face rau si oamenii sunt nedumeriti pentru ca 10 minute cat a durat tigara ai zambit mai mult decat frumos si convingator.

Woof - woof-ul a fost un "ceau" din varful buzelor (aruncat din inertia "mama m-a crescut civilizat si m-a invatat sa ii salut pe oamenii pe care stiu cum ii cheama") si nici macar un sunet in plus. Fuck off, die, get the hell off my planet.

Foamea se calmeaza la 12 noaptea cu 1 pittburger jumate, mancat pe capota unei masini care acum 2 zile era curata. Fast foodul o sa ma omoare dar pana la urma si respiratul asa ca imi pasa la fel de mult ca de summit.

Nedumerirea incepe intre 2 replici din 3 ore de ele.

Maine ... azi... poate Alba si un poate si mai mare Cluj.

Si vine Limpi.

Si mai am 2 fumuri de tigara. Si absolut nici o logica in ce am scris aici. Dar e ok.

A, da! Danul... foarte faine pozele :D

Spring began :)

Citeam ceva acum cateva minute. Si de aici mi-am adus aminte sa ma vait. :)

Deci azi... zi geniala. Primit cafea (ok, la o ora infernala de baut cafea dar cum eu inca dormeam la ora aia ... a fost mai mult decat binevenita), fost la scoala (a se vedea postul anterior pentru reactii la asemenea sport extrem)... m-am ratoit la mama in K... deci o zi buna per ansamblu. Mai ales ca (smiley cu plecaciuni) am fost scutita sa traversez orasul pe jos. Adica nu am uzat bunatate de talpa de tenisi.

Undeva intre casa si bazin (pe la chioscul de Fornetti sa fiu mai precisa in detalii) a sunat telefonul. Nu oricare. Numarul nou pe care il au foarte putini muritori (si Limpi a avut azi o problema cu el cand i-am dat apel). Deci extrem de putini muritori. Nu pentru ca ar fi cine stie ce mare secret, doar ca mi-e lene sa anunt toata agenda ca mai posed un numar mobilicos. Pe care il folosesc oricum pentru comunicare cu mama si cazuri de urgenta maxima. Am deviat. Deci pe numarul meu nou si cvasinecunoscut suna una bucata idiot. Care idiot (neidentificat de mine nici pana in momentul asta) stia exact cu cine vorbeste. Si nu s-a exprimat chiar academic.

Ok, dupa ce eu am tremurat pana la bazin (de nervi, ca la cata bataie mi s-a promis in ultima vreme deja nu ma mai impresioneaza asemenea chestii... si oricum nu a fost vorba de asa ceva), sor-mea si-a sacrificat si anume ceva credit si a lamurit omul ca inainte sa sune muritori ar trebui sa isi revizuiasca comportamentul. Sau limbajul.

Deci oameni cretini, frate! De ce nu pot fi si ei normali si sa isi verse frustrarile in chestii constructive? Sau sa le inece in bere / votca / spirt? Nuuuu! Hai sa stricam ziua plina de soare si zambete a Lianei! Damn hippies.

Ok... a fost bazin. Fun. Fun. Fun. Treaca de la mine ca dupa 2 ture de bazin mare si vreo 10 carcei am aterizat in ala mic de unde am refuzat sa mai ies 2 ore. Oricum am febra musculara si de acolo.

So... aviz amatorilor. Anuntati lumea in stanga si in dreapta ca daca e soare si fain afara va apuca toate depresiile cunoscute, necunoscute, inventate, neinventate... ok, toate depresiile posibile. Poate asa scapam de ei :)