S-a ridicat si a luat camasa lui pe ea. S-a uitat la el cum respira linistit, cu un inceput de zambet. Dormea. Linistit si zambitor. Ea se uita la el. Trista. A deschis geamul si s-a urcat pe pervaz. Se uita la tigara, parca nehotarata daca sa o aprinda sau nu.

Zgomotul de bricheta. Respiratia lui. Si ploaia care incepuse.

Uitase de tigara care se fuma singura. Se uita la cercurile din balti. Asculta respiratia lui. Si ploaia.

- Ce faci?

S-a intors spre el si i-a zambit. La fel de trist, doar ca el nu si-a dat seama.

- Vrei o tigara?

- Nu. Mi-e prea lene sa ma ridic. Hai inapoi, e frig acolo.

A stins tigara care aproape se terminase si s-a ridicat.

- Iti sta bine camasa mea.

S-a oprit in mijlocul camerei si si-a cautat blugii.

- Eu o sa plec.

- Cum sa pleci? E tarziu. Ploua. Stai pana dimineata.

- Nu… eu o sa plec de tot.

S-a ridicat intr-un cot privind-o nedumerit.

- Cum adica sa pleci de tot? Ce ai patit? Ce te-a apucat?

- Nu m-a apucat nimic. Credeam ca pot. Credeam ca daca vreau neaparat o sa si pot. Nu e chiar asa. Vreau neaparat, dar nu pot. Am obosit…

- Nu inteleg. Ce vrei? Ce nu mai poti?

- Nu mai pot sa astept sa te opresti. Sa gasesti. Cautarile tale nesfarsite ma obosesc. Si nici macar nu cred ca tu stii ce cauti.

- Nu caut nimic. Chiar nu caut nimic.

- Atunci opreste-te! Stai! Lasa-ma sa fiu suficient sa fii fericit. Poti?

Si-a aprins si el o tigara. S-a dus la geam, l-a inchis si s-a uitat la ploaie.

- Vezi? Nu poti… iar eu nu mai pot sa fiu pe locul 2. Nu mai vreau. Pentru ca niciodata nu voi ajunge pe 1, intotdeauna va fi o nemurire dupa care sa alergi si pe care sa o cauti.

Se imbracase.

- Nu pleca.

- Trebuie. Altfel… tu o sa fii tu… dar eu o sa mor langa tine.

Usa de la intrare inchisa. Ploaia. Fumul de tigara. Camasa lui care mirosea a ea. Si atat.