Din culisele vietii de navetist (2)

Sau "mare e gradina ta, Doamne, si multi i-au sarit gardul".

Este necesara o introducere. Eu nu merg pe tocuri. Decat la ocazii speciale sau foarte speciale, care se intampla cam 1 data la 2 ani (si pentru respectarea peridiocitatii se prevad vreo 3 ocazii de dorinte sinucigase anul asta). Drept pentru care sandalele mele din acest moment sunt la nici 1 cm deasupra pamantului. Geniale. Aproape. Ma omoara tampenia aia dintre degete, n-o sa stiu niciodata sa merg cu asa ceva.

Buuun! Introducerea fiind facuta, azi am luat decizia monumentala si istorica sa imi plimb rochita cea noua si aproape verde. Asortata la sandalele cele aproape noi si verzi. Dar cum sandalalele astea se poarta din motive de "au degetul" 1 data pe saptamana si cum rochita verde s-a plimbat si aseara asortata la sandalele verzi (pentru ca am apucat sa ma laud cu ea si pentru ca I am a sucker for compliments) piciorusele mele azi s-au lamentat. Dureros. Continua sa, de fapt, desi acum se desfata desculte pe covor. Buuun. Am rezistat eroic la lucru, pe scaun. Am rezistat eroic pe drum spre maxi, vorbind cu Di la telefon si fiind mai preocupata de "arsh umerii" decat de "au degetele" visand, dorind, sperand la scaunul cel gol din maxi.

In maxi... Uraaa! Un scaun liber. Doar o plasa pe el, ca pe cel de langa statea o baba. Repet ca ma dureau picioarele.

Intreb, politicoasa (ca pe mine m-a educat mama, nu CS sau Cartoon Network) daca e liber si se poate sa ma asez. Baba (veti vedea imediat de unde apelativul binevoitor) imi explica...

- Nu. Am niste carne in plasa si daca o pun pe jos miroase a masina pe urma.

Poftim?? Am ramas super tampita si ma uitam la ea asteptand sa spuna ca glumeste. Nu glumea. Am trecut la dat frumos din gene, explicat oboseala, dureri de picioare bla.

- Nu, domnisoara. Ca pe urma trebuie sa arunc carnea ca eu nu o mananc daca miroase a masina.

Ok, deja nervii mei insolati clocoteau, am pus pe pauza educatia de la mama si am intrebat-o impertinento-obraznic (aproape) daca a platit bilet si pentru plasa. Daca nu, sa o puna unde stie, sa stea ea in picioare daca vrea sa stea plasa pe scaun dar sa ma lase pe mine sa stau jos. Bine, ultima parte a fost doar in gand.

- Da' ce? Tu ai platit bilet? Ca te-am auzit eu cand te-ai urcat in autobuz ca ai abonament.

Pai, da, cucoana! Am abonament. Da' matale ce crezi? Ca abonamentul creste in fata blocului? Ca e bonus la un bax de nestea?

Am vazut ca nu am cu cine, oamenii din jurul meu se amuzau oarecum asa ca am luat atitudine si ... m-am asezat langa sofer. Pe jos. Cu rochita mea cea noua si aproape verde. Si sa ma sufle de praf.

Morala1: Nu toti batraneii din maxi sunt decupati din cartile de povesti.
Morala2: Nu va educati prea bine copii daca nu vreti sa moara de dureri de picioare in autobuze.
Morala3: Imi trebuie masina.