Unii oameni provoaca crize de nervi. Atat de mari incat tu, impasibil de forma ta, dai pe dinafara. Si stii clar ca ce spune omul de la capatul wirelessului nu o sa-l faca pe omul tampit sa fie mai putin tampit (sau frustrat, ca tot se cauta cuvantul asta) dar macar pentru 10 minute soarele nu pare atat de departe, finalitatea interactiunii cu omul tampit si frustrat se pune pe pauza...
Alti oameni provoaca alte crize de nervi. Pentru ca nu stiu diferenta dintre a pretinde si a ruga. Si au pretentia sa li se puna totul pe tava desi tu, omul care ar trebui (in opinia lor) sa le oferi acest tot, nu ai nimic, dar absolut nimic de castigat din asta. Posibil nici macar un multumesc. Eventual o pila la Sf Petru. Dar nici aia garantata.
Si la sfarsitul zilei, dupa diverse interactiuni cu oameni tampito-frustrati, cu scopul mai mult sau mai putin declarat in viata de a-ti strica tie ziua, interactionezi cu niste cursuri intr-o chineza avansata. Si te lovesc din nou dilemele existentiale de genul "cine m-a trimis pe mine la poli???". Dar pana la urma, suna telefoul, soarele e mai aproape, vama (oricare vama) nu mai pare in universul paralel si, da, macar 10 minute restul se pot duce fix la naiba. Pentru ca undeva cineva se intreaba ce faci, undeva cuiva ii este dor de tine chiar daca esti la mama naibii peste mari si tari desenate frumos in atlas, chiar daca nu pricepe mare lucru decat ca esti nervos si ai nevoie de altceva in afara de tot ce te-a enervat azi. Pentru ca, cine ar fi crezut, in marea asta de oameni lifeless si plini de frustrari, mai exista si oameni care nasc zambete si vise sau macar 10 minute de stare de bine.
Si din cand in cand I am proud to say I am one of them. Desi din cand in cand intru si in cealalta categorie. Oricand, in afara celor 10 minute :)
(Si da, am eu o obsesie pe oameni lately. Poate pentru ca am inceput sa vad ca oamenii sunt si altfel decat par la "prima incercare". Au!)
Alti oameni provoaca alte crize de nervi. Pentru ca nu stiu diferenta dintre a pretinde si a ruga. Si au pretentia sa li se puna totul pe tava desi tu, omul care ar trebui (in opinia lor) sa le oferi acest tot, nu ai nimic, dar absolut nimic de castigat din asta. Posibil nici macar un multumesc. Eventual o pila la Sf Petru. Dar nici aia garantata.
Si la sfarsitul zilei, dupa diverse interactiuni cu oameni tampito-frustrati, cu scopul mai mult sau mai putin declarat in viata de a-ti strica tie ziua, interactionezi cu niste cursuri intr-o chineza avansata. Si te lovesc din nou dilemele existentiale de genul "cine m-a trimis pe mine la poli???". Dar pana la urma, suna telefoul, soarele e mai aproape, vama (oricare vama) nu mai pare in universul paralel si, da, macar 10 minute restul se pot duce fix la naiba. Pentru ca undeva cineva se intreaba ce faci, undeva cuiva ii este dor de tine chiar daca esti la mama naibii peste mari si tari desenate frumos in atlas, chiar daca nu pricepe mare lucru decat ca esti nervos si ai nevoie de altceva in afara de tot ce te-a enervat azi. Pentru ca, cine ar fi crezut, in marea asta de oameni lifeless si plini de frustrari, mai exista si oameni care nasc zambete si vise sau macar 10 minute de stare de bine.
Si din cand in cand I am proud to say I am one of them. Desi din cand in cand intru si in cealalta categorie. Oricand, in afara celor 10 minute :)
(Si da, am eu o obsesie pe oameni lately. Poate pentru ca am inceput sa vad ca oamenii sunt si altfel decat par la "prima incercare". Au!)
Posts
2 comments:
Ma bucur ca ai inceput sa scrii mai mult. E si asta o forma de a te racori pe caldurile astea;)
De fapt, este o mare plictiseala si un mare dor de dat din taste despre mai mult sau mai putin nimic :) Dar ma bucur ca cineva apreciaza :D
Post a Comment